Alegerile prezidențiale – între lipsa luptei de idei și manipularea pieței valutare

Competiția electorală din R.Moldova, o încercare de a monta un spectacol grotesc pe scena Teatrului National de către un colectiv de actori amatori de la teatrul ambulant “Amicii Nopții”, pe lângă sărăcia de idei și reducționismul geopolitic prin încercarea de a răspunde la întrebarea aproape veche: a fi rus sau nu a fi român, oferă ca și răspuns tot o întrebare, lansată cândva de Nicolai Gavrilovici Cernișevski : “Cine-i vinovat?”

Și dacă umorul vecinilor noștri din Odesa nu ar presupune răspunsul la o întrebare tot cu o întrebare, obicei venit pe o filieră multiculturală cu accente mozaice, am crede că spectacolul este pe bune sau poate chiar unii dintre noi îl cred. Numai că austeritatea identică, reducționismul geopolitic și absența totală a unor programe naționale de dezvoltare care ar creiona un orizont de așteptare ancorat într-un trend pozitiv, conduce mai degrabă la aprofundarea unei stări aprope psiho-somatice de disperare a unei populații în prag de plecare spre alte zări.

Nu vom stărui aci și acum asupra nivelului dezbaterilor politice din R.Moldova în care actorii principali în loc să fie “făuritori de proiecte” sunt mai degrabă căutători de “comori pierdute” sau plagiatori ordinari care încearcă să implementeze modele străine esenței noastre naționale și care la noi ar prinde doar conturul unor “forme fără fond”. La urma urmelor, vorbă veche – fiecare popor își merită conducătorii! Ceea ce ne preocupa pe noi, însă, tine de modalitățile triviale specifice mai mult coanei Chirița , decât unor pretendenți la postul de făuritori de destine ale Neamului.

Am acceptat, asta e viața, discursurile privind lupta anticorupție fără dezagregarea sistemului corupt, am căutat împreună miliardul pierdut, în loc să ne gândim cum să producem avuția națiunii de miliarde de ori mai mare, știm cum vom trăi mai bine în Uniunea Euro-Asiatica, avem o foaie de parcurs ca să știm cum o vom duce în UE, am ascultat încremeniți acuze sterile din punct de vedere ortodox, fără a schița un gest de revoltă și cavalerism intru apărarea onoarei unei doamne, am asistat neputincioși la “ruperea” simbolică a geografiei noastre, precum și rămânem în stupefacție, atunci, când cineva, oploșit pe aici, ne spune că de fapt sutem un alt popor decât cel român, adică avem “buricul roșu”. Dar credem că sunteți în asentimentul nostru, când am solicita niște răspunsuri temeinice din partea candidaților –salvatori, întrebari firești și poate ușor naive:

1. Când vor pleca trupele rusești din Transnistria?

2. Când Mitropolia Moldovei va fi a Modovei și nu divizie spirituală a armatei Federației Ruse?

3. Când vom recunoaște și vom repune în drepturi Mitropolia Basarabiei?

4. Când vom avea dreptul să ne planificăm pe termen scurt, mediu și lung viața familiilor noastre?

Nu mai vorbim despre faptul, că în prezența unei strategii viabile și conturate în niște limite temporare realiste, noi, populația acestui teritoriu ne-am fi asumat efortul constructiv, punându-ne în paranteze câțiva ani în care am fi eficienți pentru viitorul unui Neam. Dar cum întrebările noastre rămân a fi retorice până la următoarea încleștare electorală, am dori să ne oprim un pic asupra raporturilor care există între gradul ridicat de manipulare suburbană și volatilitatea monedei nationale. Și anume: în ultimele 3 săptămâni prin “târgurile ” Moldovei bântuie o “nălucă” – năluca unei devalorizari a leului moldovenesc față de valutele de referință, în cazul înfrângerii în alegeri a unui candidat cu un anume grad de control asupra unor destinații a exporturilor moldovenești.

Ordinara manipulare cu iz de sperietoare electorală nu are nici o fundamentare economică, chiar dacă potențialii răspândaci ai acestor zvonuri se presupune că ar avea niscaiva pregătire în domeniu. Aici am dori numai să atragem atenția că aceste zvonuri, pot fi încadrate în ceea ce în limbaj bursier însemnează încercare de manipulare sau destabilizare a pieței. Pentru a nu multiplica zvonistica nocivă, consider important să indic urmatoarele variabile de care profesioniștii domeniului și participanții la piață trebuie să țină cont:

1. În perioada primavară-toamnă 2016 Banca Națională a Moldovei a reușit să acumuleze rezerve valutare suficiente care-i conferă un confort sporit și îi permit eventualele intervenții în cazul unor oscilații nedorite pe piața valutară.

2. Semnarea în săptămâna curentă a Acordului dintre Republica Moldova și Fondul Monetar Internațional va conferi R.Moldova și implicit sistemului bancar, un grad sporit de stabilitate pe termen mediu, fapt care redeschide liniile de finanțare din partea organismelor internaționale.

3. Puterea scăzută de cumpărare a cetățenilor Republicii Moldova nu permite o previzionare pe termen scurt a creșterii volumului de importuri de mărfuri de larg consum.

4. Pe de altă parte, trebuie să ținem cont că în perioada rece a anului, importurile de resurse energetice cresc , fapt care revendică un efort valutar suplimnetar pentru plățile externe.

Argumentele de mai sus sunt suficiente pentru a contracara zvonistica electorală, trimițând-o în derizoriu, acolo unde se va reîntâlni cu intreaga paleta de “argumente” de amatori – filonul unei campanii departe de ce ar trebui sa însemne o campanie într-o țară civilizată.

Sveatoslav Mihalache este doctor în economie și președinte al Institutului European de Dezvoltare Regională.

3 comentarii la „Alegerile prezidențiale – între lipsa luptei de idei și manipularea pieței valutare”

  1. Eu nu inteleg de ce se incearca sa se manipuleze masele odata ce se stie ca presedintele care va fi nu are atributii necesare ca sa poata schimba una din cele vorbite.

    Răspunde
  2. Cum nu am incerca sa ne ferim, totusi de noul presedinte si cursul lui depind si trupele rusesti si alte chestii de genu’, asa ca trebuie sa particiam la vot, asta-i una si sa ne gindim bine, pe care din rele o alegem..

    Răspunde

Lasă un comentariu