Meniu Închide

Alungată din casă de cel pe care l-a crescut și educat

Timp de 5 ani, o bătrână în vârstă de 75 de ani care locuiește într-o suburbie a Chișinăului doarme pe unde apucă, după ce băiatul pe care l-a crescut de la vârsta de 2 ani a alungat-o din casă.

Sursa foto
Sursa foto

S-a căsătorit cu tatăl băiatului

Rămasă văduvă după doar câțiva ani de căsnicie și fără vreun ajutor, Elizaveta a făcut cunoștință cu un bărbat chipeș, văduv și el, dar cu un copil de 2 ani de crescut. Nu a speriat-o. A îndrăgit mult acest copil și l-a iubit ca pe propria odraslă. Alții nu a mai avut. „A fost un copil bolnăvicios. De mic am stat cu el mai mult prin spitale. Numai ieșea dintr-o boală și intra în alta. M-am chinuit mult până l-am crescut. Poate de asta nici nu am acceptat să mai dau naștere unui alt copil. M-am dedicat în întregime lui”, își amintește bătrâna.

Femeia își amintește și ziua când a mers pentru prima dată la școală cu el. „Era o zi ploioasă de 1 septembrie. Frig, ploua, iar el micuțul cu buchetul de flori în mână mergea țanțoș spre școală. Îmi amintesc atunci că nu prea aveam cu ce să-l îmbrăcăm și i-am cusut cu mult timp înainte o pereche de pantaloni, cămășuță albă și taior. Era cel mai frumos copil din clasă. Bucuria și mândria noastră”, zâmbește nostaligică Elizaveta.

Ani grei, dar fericiți

Au urmat ani grei. Șoțul era paznic la un colhoz dintr-un sat vecin, iar ea – recepționer la o fabrică din Chișinău. Muncea mult și peste program, pentru că aveau nevoie de bani. Când s-au căsătorit cu tatăl băiatului, acesta avea ridicată o casă în suburbia Chișinăului, dar trebuiau făcute încă multe alte lucrări de amenajare a acesteia. „Era doar ridicată și amenajaseră pe atunci doar o odăiță unde trăia. Când am venit eu, încetul cu încetul am început să le amenajăm și pe celelalte. Au fost ani grei, dar fericiți, pentru că trăiam în liniște și înțelegere. Era problema banilor, dar nu aveam doar noi această problemă, dar toți. Nu se cerea ca acum telefoane, tot felul de tehnică. Când am procurat pentru prima dată un radiou, ni se părea o strășnicie. Că atunci nici nu se vindea ca acum tot ce dorești. Trebuia să stai în rând să le poți obține pe toate”, susține bătrâna. Ne spune că nu a pus niciodată preț pe bogăție ori pe concurența cu vecinii. S-a mulțumit cu ce a avut. Cea mai mare avere era copilul și faptul că acesta creștea sănătos și avea succes la școală.

Alungată în stradă

Niciodată nu a visat că va ajunge să trăiască ziua de azi așa cum o trăiește – din mila rudelor și a celor cu suflet mare. Toate au fost bune până a ajuns fiul să-și pună pirostriile și a venit să locuiască cu nevasta în casa părinților. Aveau unde, pentru că locuința era una destul de mare și se găsea loc pentru fiecare, doar că… imediat a început conflictul cu nora.

„A intrat din prima cu piciorul stâng în casă. Este mai mare cu 5 ani decât feciorul nostru. Ca să fie sigură că o va lua, nu știu ce i-a spus și cum l-a convins, dar au mers și și-au înregistrat pe ascuns căsătoria. Se făcuse fata stăpână și în casă. Cel mai mult ne certam din cauza curățeniei. Am fost o femeie care mi-a plăcut să fie curat în jurul meu și să nu calc pe fărâmituri. Fetei astea însă îi place mizeria, somnul, dar cel mai mult mă întristează că și feciorul s-a dat după ea, chiar dacă a fost crescut în curățenie”, suspină femeia.

De scârbă, ne spune Elizaveta, soțul a suferit un atac de cord și a decedat. Femeia s-a retras în cămeruța ei să trăiască liniștită zilele care îi mai rămăseseră. Nu a fost să fie. „Într-o zi, a venit feciorul la mine și mi-a spus că trebuie să mă duc de la ei din casă că soția lui nu mă suportă. Mai mult decât atât, că nici nu îi sunt mama bilogică, iar una vitregă el își poate găsi. Am bufnit în plâns. Să ajungi tu în zilele când să o alungi din casă pe cea care, chiar dacă nu ți-a dat viață, te-a crescut, iar asta cred că e mult mai mult decât a da viață cuiva”, oftează doamna Elizaveta. Ne spune că nu a mers să-și găsească dreptatea în judecată, pentru că nu fusese nici căsătorită oficial cu tatăl băiatului. „Nu ne-am gândit atunci să ne oficializăm relația; aceasta a fost bazată pe dragoste și respect reciproc. Nu m-am gândit vreodată că voi ajunge să trăiesc așa zile”, ne mai spune femeia.

Viață, din mila străinilor

Pe mătușa Elizaveta am găsit-o la Cantina socială „Aproape de aproapele” al Misiunii Sociale „Diaconia” unde, alături de alți zeci de bătrâni nevoiași, vine să-și ia prânzul. „Am ajuns iată să fiu hrănită de străini. Nu am de ales. Am ieșit din casă tot așa cum am intrat. De fapt, cu mai puține lucruri. Nu am luat nimic din ce am agonisit o viață. Am lăsat totul pe sovestea băiatului. Acum, deja mai bine de 5 ani, locuiesc pe unde apuc – pe la rude, prieteni. Ultimul an îl stau la o nepoțică de a mea, fata surorii. Este plecată în Italia și am grijă de gospodărie. Este foarte greu la așa vârstă să ajungi pe drumuri, dar nu vreau să-i fac probleme fiului în familie. Să trăiască fericit dacă așa a decis că e mai bine pentru el. Nu cred că dacă mă lăsa să locuiesc în cămeruța ceea îi făceam mari probleme, dar… așa e viața”, oftează bătrâna.

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *