Meniu Închide

Andrei Năstase vrea să-l „elimine” pe Plahotniuc în beneficiul „poporului moldovenesc”

Andrei Năstase s-a transformat din avocat în politician în anul 2015, atunci când protestele antiguvernamentale de la Chișinău au luat amploare, iar acesta a trecut în fruntea manifestanților.

andrei-nastase-2
Andrei Năstase la întâlnirea cu liderii AIE, anul 2015 FOTO: Sandu Tarlev

Andrei Năstase: procuror, avocat, politician

Andrei Năstase s-a născut pe data de 6 august 1975 în Mândrești, raionul Telenești. În anul 1997 a absolvit Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, după care a fost angajat în funcţia de ajutor interimar, apoi ajutor al procurorului de Transport. Năstase a lucrat în Procuratură până în anul 2000, atunci când este numit vicedirector al companiei Air Moldova. În anul 2002 acesta își ia licența de avocat și a apărat la CEDO, alături de Vitalie Nagacevschi, compania germană Unistar Ventures Gmbh, deținătorea a 49% din Air Moldova, care se judeca cu Guvernul de la Chișinău. Judecătorii de la Strasbourg au decis în 2008 despăgubirea firmei cu 6,7 milioane de euro.

Năstase este cunoscut ca apărătorul lui Viorel şi Victor Ţopa (proprietarul postului Jurnal TV), condamnaţi de justiţia din Republica Moldova la închisoare, dar care se află în Germania. Victor Ţopa este şi naşul lui Andrei Năstase, iar jurnalistul Vasile Năstase, semntar al Declarației de independență, este fratele acestuia.

Andrei Năstase începe „lupta cu oligarhia”

În februarie 2015, la Chișinău s-a lansat Pltaforma civică Demnitate și Adevăr, iar avocatul Andrei Năstase se număra printre membrii fondatori. După o serie de proteste de amploare din centrul Capitalei, cele mai însemnate fiind manifestațiile din 5 aprilie 2015, 3 mai 2015 și 6 septembrie 2015, atunci când manifestațiile au luat un caracter permanent.

Nu a durat mult până când platforma civică s-a transformat în partid politic, iar Năstase a devenit șeful noii formațiuni. În ziua votării Guvernului Filip, dar și anterior, acesta a apărut în fața protestatarilor din Chișinău alături de socialistul Igor Dodon și liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi. Printre aceștia, s-a ivit și președintele Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu. Aceștia își argumentau apriția alături prin faptul că „lupta cu oligarhia” nu are culoare politică și trebuie să unească toți cetățenii indiferent de opțiunile politice.

Năstase, Usatîi și Dodon, la protestele din Chișinău FOTO Sandu Tarlev
Năstase, Usatîi și Dodon, la protestele din Chișinău FOTO Sandu Tarlev

Andrei Năstase, ping pong între Publika TV și Jurnal TV

Andrei Năstase nu scapă nicio ocazie să-l acuze pe prim-vicepreședintele Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, de faptul că ar controla justiția din țară și cere eliminarea acestuia din viața politică. Aceasta este, de fapt, principala sa revendicare, care l-a făcut personajul principal în disputele mediatice dintre presa controltă de Plahotniuc (Publika TV/Prime/Canal3) și cea finanțată de Țopa (Jurnal TV). Astfel, despre Năstase s-au difuzat mai multe filme, realizate de Today.md, întitulate „Comisarul”, în care se menționează că acesta a obţinut ilegal două apartamente în Capitală şi a implicat-o pe mama sa într-o schemă ilicită de preluare de imobile sau că ar fi fost angajat fictiv în calitate de lector la Academia de Arte. Ca răspuns, la Jurnal TV se realizau reportaje care să infirme aceste lucruri, Andrei Năstase fiind prezentat drept „omul care va salva Moldova de oligarhi”.

O altă controversă care îl vizează pe Năstase a fost atunci când, împreună cu Dodon și Usatîi, au anunțat că, în cazul în care ajung la putere, vectorul european să ia o pauză timp de un an.

Casa lui Andrei Năstase

Andrei Năstase, liderul Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, locuieşte într-o casă de milioane din or. Codru, mun. Chişinău, înregistrată pe numele mamei sale, pensionară. „Chiar acum eu mă aflu într-un proces de judecată privind încălcarea onoarei şi demnităţii şi nu aş vrea să mă trezesc cu vreun sechestru pe casă, într-o ţară în care justiţia este controlată. Nu am ascuns niciodată că imobilul e înscris pe mama mea”, a declarat politicianul, citat de Ziarul de Gardă, în decembrie 2015.

Oficial, conform datelor cadastrale, imobilul valorează 2,23 milioane de lei şi are o suprafaţă de 156 m.p., deşi pare mult mai spaţios. Preţul de piaţă al casei este şi el mai mare decât valoarea sa cadastrală. Mama lui Năstase a intrat în posesia terenului în 2012. În 2007, o parte din acesta îi mai aparţinea lui Gheorghe Mustea, un văr al fraţilor Andrei şi Vasile Năstase. Din 2010, Andrei, împreună cu soţia sa, Angela, mai deţin o încăpere de 31 m.p. pe str. Grădescu, iar până în 2012, când l-a vândut, Andrei Năstase a avut un apartament de 51 m.p. pe str. Hristo Botev din Chişinău, mai scrie sursa.

Andrei Năstase, „batista pe țambal” și „umbrela Maiei Sandu”

Odată intrat în politica activă, Andrei Năstase nu a fost ocolit în declarațiile oponenților săi politici, dar nici în cele ale partenerilor săi. La începutul lunii august, mai mulți reprezentanți din conducerea Partidului Platforma Demnitate și Adevăr au anunțat că părăsesc partidul, aducând totodată acuzații grave liderului acestuia. Președintele organizației municipale Chișinău a partidului, Nicolae Gârbu, a declarat că oamenii care au ieșit în stradă sunt dezamăgiți de Platforma DA și că revendicările lor nu au fost transmise guvernanților de către liderii partidului, care „au avut ca scop să ia cu asalt instituțiile statului”. Acesta s-a arătat nemulțumit de faptul că liderii partidului au organizat protestele alături de liderul socialiștilor, Igor Dodon, cel al Partidului Nostru, Renato Usatîi, precum și cu reprezentanții PLDM. De asemenea, Gârbu susține că cei care pleacă sunt deranjați de faptul că Andrei Năstase a declarat că „trebuie de pus batista pe țambal în ceea ce ține de parcursul european al Republicii Moldova” sau că „Filat este băiat bun”.

Recent, fostul premier Ion Sturza a transmis un mesaj în care menționa că Andrei Năstase este „umbrela” de care are nevoie Maia Sandu în alegerile prezidențile. „Mai știu că Andrei este gata să cedeze. Oricât ar fi de straniu, pentru el este important să spargă sistemul, nu e postul în sine. Dar nu o va face prin umilință. Nu o va face nici echipa lui, la sigur”, a mai scris Sturza.

Promisiunile și obiectivele lui Andrei Năstase

Pe 31 august 2016, Andrei Năstase a fost înaintat în calitate de candidat pentru alegerile prezidenţiale din 30 octombrie din partea Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, fiind constituit și grupul de inițiativă pentru colectarea semnăturilor în favoarea acestuia. Anterior, PPPDA, PAS și PLDM au semnat o declarație prin care au anunțat că vor înainta un candidat comun la prezidențiale – ori Andrei Năstase, ori Maia Sandu. Aceștia au spus că nu au renunțat la ideea candidatului unic, dar că acesta va fi anunţat „în cel mai oportun moment din campania electorală propriu-zisă”.

Programul politic al candidatului Andrei Năstase la funcția de președinte al Republicii Moldova nu poate fi găsit pe internet. Pe site-ul platformei civice este publicat doar manifestul de constituire al organizației, iar pe site-ul PPPDA – categoria „Programul partidului” nu poate fi accesată. Programul Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, aprobat la congresul din decembrie 2015, este publicat pe pagina electronică a Asociației pentru Democrație Participativă (ADEPT). „Partidul consideră drept o sarcină primordială consolidarea statului moldovenesc democratic în primul rând prin stabilirea şi menţinerea legii şi ordinii în ţară, fortificarea instituţiilor democratice ale statului, eradicarea corupţiei şi contracararea activităţii distructive a forţelor anti-moldoveneşti, pentru a proteja independenţa, suveranitatea statului şi a restabili integritatea teritorială a Moldovei”, scrie în document. Obiectivul strategic al partidului constă în „elaborarea şi punerea în aplicare a unui program integral şi complex de dezvoltare, care va asigura creşterea dinamică a economiei naţionale şi stabilizarea situaţiei în sfera socială, va crea condiţii decente de trai populaţiei ţării şi va stabiliza situaţia internă”.

În program se mai vorbește despre păstrarea „identității poporului moldovenesc” care „îşi are rădăcinile în perioada precreştină, croindu-şi propriul profil identitar pe parcursul secolelor”.

Pe plan extern, partidul lui Năstase subliniază ca obiectiv strategic prioritar „promovarea eficientă a intereselor naţionale pe scena internaţională, stabilirea şi menţinerea relaţiilor reciproc avantajoase cu ţările lumii pentru a asigura stabilitatea şi securitatea naţională, inviolabilitatea frontierelor, consolidarea suveranităţii şi restabilirea integrităţii teritoriale, crearea premiselor optime de dezvoltare social-economică stabilă şi de ascendentă a Republicii Moldova”. Despre integrare europeană se menționeză că ar însemna „finalizarea reformelor, stabilitate democratică,
creşterea nivelului de securitate, reîntregirea teritorială a statului”.

Totuși, în discursurile sale, Andrei Năstase amintește permanent că „cel mai mare dușman al Republicii Moldova” este „mafia lui Plahotniuc” care „a capturat țara”. Singurele lucruri care vor schimba spre bine Republica Moldova, în opinia lui Năstase, ar fi „schimbarea regimului actual”, confiscarea averii „celor care ne-au jefuit” și „întoarcerea banilor furați”.

Andrei Năstase în sondaje

Numele lui Andrei Năstase, la fel ca denumirea „Platforma Demnitate și Adevăr” apar pentru prima dată în rezultatele sondajelor de la Chișinău în toamna anului 2015. Astfel, potrivit rezultatelor Barometrului Opiniei Publice din noiembrie 2015, prezentate de Institutul pentru Politici Publice, 16% dintre respondenți ar prefera ca Andrei Năstase să fie ales în funcția de șef al statului, în timp ce 1% crede că acesta nu trebuie să dețină această funcție în niciun caz. Totodată, 3% îl vedeau pe Năstase premier.

În aprilie 2016, 4,6% din respondenți aveau cea mai mare încredere în Andrei Năstase, răspunzând la întrebare fără opțiuni. Când au fost rugați să aleagă din lista cu politicienii de la Chișinău, 22,2% au spus că au oarecare sau foarte multă încredere în liderul PPPDA, 45,2% au spus că nu au deloc încredere în acesta, iar 14,3% nu au auzit de el.

Totodată, numărul celor care îl văd pe Andrei Năstase președinte al țării a scăzut față de rezultatele din noiembrie 2015 la 6,8% (întrebare deschisă) și la 7,7% (întrebare cu opțiuni). Dintre cei deciși, 12,3% și-ar da votul pentru Năstase, fiind devansat de Igor Dodon și Maia Sandu. Tot față de rezultatele din noiembrie 2015 s-a schimbat și numărul celor care cred că Andrei Năstase nu trebuie să fie șeful statului în niciun caz – 9%.

Ultimele rezultate ale sondajului celor de la IMAS, prezentate în august 2016, arată că Andrei Năstase se află pe locul 3 (5,6%) printre pretendenții la președinție. „Domnul Andrei Năstase, în 2015 beneficia de o credibilitate foarte mare, era asociat cu o mișcare civică. Intrarea în zona politică și tot ce s-a întâmplat din punct de vedere politic în 2016 aduce o schimbare semnificativă”, a comentat directorul IMAS, Doru Petruți, pentru Radio Europa Liberă.

Plasare în spectrul politic

În programul politic al partidului pe care îl conduce Andrei Năstase se menționează că formațiunea se bazează pe doctrina liberalismului social. „Liberalismul social este doctrina politică care acoperă spaţiul dintre liberalismul radical şi socialdemocraţie printr-o sinteză a liberalismului cu civismul. Liberalismul social este considerat cea mai de stânga dintre doctrinele de dreapta sau cea mai de dreapta dintre doctrinele de stânga. Altfel spus, liberalismul social pledează pentru un model liberal moderat, care caută să ţină seama de problemele sociale ale lumii contemporane, probleme ce n-au primit răspuns adecvat din partea curentelor socialiste pe de o parte şi a liberalismului clasic sau curentelor neoliberale, pe de altă parte”. Acesta își propune să dezvolte o guvernre eficientă, să consolideze statul de drept și să fortifice securitatea națională.

4 Comments

  1. Teodor

    De cind oare beneficiul topilor este beneficiul poporului??? Mare magar este Nastase de crede ca noi avem incredere in clounii lui Topa. Mai bine Plahotniuc decit mirlarii Topa, care l-au ajutat pe Filat sa fure miliardele.

  2. Daniel

    Năstase a creat un rău mare din Plahotniuc, pentru ai mai ușor să accede la funcția de Președinte, pe cînd chiar el este ghidat de interlopi, persoane care au furat într-adevăr Moldova din anii 2000 încoace.

  3. veaceslav

    Si pe cine sa lasa in loc? Pe Topa, Platon, sa-l elibereze pe FIlat, cu Usatii??? Voi credeti ca el ne vrea bine, dupa ce s-a aliat cu pro-rusii? La orice om teafar trebuie sa apara intrebarea aceasta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.