„Aritmia” sau cum rușii copiază „noul val al filmului românesc”  

Noul val al filmului românesc este la mare căutare în Rusia. Criticii de filme, regizorii vorbesc despre noul val al filmului românesc ca despre un fenomen aparte în arta cinematografică mondială.

Imagine din filmul ”După dealuri” regizat de Cristian Mungiu. Sursa foto

Ceea ce pentru spectatorul de la noi poate părea un simplu provincialism, în centrul căruia se află scena cu indispensabilul mâncător de ciorbă, pentru regizorul și criticul de film rus reprezintă o nouă abordare a interacțiunii umane. Mai mult, regizorii ruși au început să copieze această viziune cinematografică. Ar fi vorba despre punerea în discuție a unor problemele grave ale societății prin prisma unor personaje banale, ordinare, relații cotidiene comune. Cel mai recent exemplu este pelicula „Aritmia”, în regia lui Boris Hlebnikov. Criticii ruși spun că pelicula a fost turnată în cele mai bune tradiții ale noului val al filmului românesc.

Iată ce scrie criticul de film Leonid Pavliucik pentru ziarul „Trud”: „Aritmia nu s-a născut pe loc gol. Aritmia a absorbit experiența prozei psihologice rusești (în primul rând trebuie să ne aducem aminte despre „Moartea lui Ivan Iliici” a lui Tolstoi, povestirile „medicale” ale lui Veresaev, Cehov, Bulgakov), lecțiile „noului val românesc” („Moartea domnului Lăzărescu) care urmărește cu meticulozitate adevărul cotidian, a vieții de zi cu zi, dar și alte chestii din cultura autohtonă și mondială”.

Criticii ruși, și nu numai, au început să vorbească despre noul val al filmului românesc la jumătatea anilor 2000, mai ales în contextul peliculelor turnate de Cristian Mungiu, Cristi Puiu, Corneliu Porumboiu.
Critcul Aleksei Filippov scrie pentru Media Mag că „Aritmia este un film liniștit despre oameni simpatici și obosiți din Iaroslavl, ale căror relații, conform canoanelor noului val al filmului românesc, sunt moderat universale, dar se încadrează perfect în contemporan (fără Kiseleov și hanorace roșii cu inscripția Russia)”.

Criticul Denis Kataev merge și mai departe și scrie că realitățile rusești în filmul lui Hlebnikov sunt doar un fundal. „Spiritul acestui film este marele film românesc, unde, pe fundalul unei istorii particulare, ni se deschid simptomele unei societăți bolnave. Aceste evenimente se puteau întâmpla cu oricine și oriunde. În Ekaterinburg, Moscova, chiar și în Helsinki și București. Nu putem să nu ne aducem aminte despre unul dintre fondatorii noului val românesc – Cristi Puiu. Ceea ce a filmat în ambulanța din pelicula „Moartea domnului Lăzărescu”, este aproape ca „Aritimia”, nu este vorba despre un simplu road-movie social, ci despre o diagnoză serioasă a societății. Aceeași situație o întâlnim în ultimul film al regizorului român „Sieranevada” unde, într-o atmosferă disperată, între pereții unui apartament s-au strâns membrii unei familii post-sovietice. Această familie se află într-un impas și nu poate să scape de nebunia generală. Este vorba despre contradicțiile dintre veri, frați și surori, soți și copii. Ei vorbesc despre toate lucrurile, numai nu despre ceea ce i-a adunat, ei se ceartă și nu găsesc liniștea”.

Tags from the story
, ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *