Meniu Închide

Ați auzit de compozitorii moldoveni Fedov, Neaga, Lobel sau Beleacov? O pianistă aduce în Moldova muzicieni străini care să interpreteze piesele lor

Pianista Ecaterina Baranov cucerește lumea prin stilul ei original de a interpreta muzica clasică și surprinde melomanii cu un disc muzical-istoric ce reunește operele compozitorilor basarabeni. După ce s-a manifestat în Franța, pianista a revenit acasă cu un grup de muzicieni străini care vor cânta într-un proiect muzical inedit. Proiectul muzical începe azi, 12 august.

Pianista Ecaterina Baranov. FOTO: Arhivă personală

O tânără sensibilă și cu un ușor accent franțuzesc și-a propus să redescopere și să promoveze în lumea mare creațiile marilor compozitori originari din Republica Moldova. „ARC muzical-istoric” este un album de partiții scrise de compozitori moldoveni și interpretate de muzicieni originari din Franța, Portugalia, Cipru și Japonia, pe care l-a lansat pe 1 august. „Compozitorii basarabeni nu mai sunt interpretați, deoarece nimeni nu se interesează de opera lor. Mi-am dat seama ca partițiile lor dispar. Atunci m-am întrebat: De ce colegii mei să nu le cânte? Ei vor duce lucrările noastre în țările de unde sunt originari”, argumentează Ecaterina Baranov. Pianista susține că nu i-a fost greu să-și convingă colegii de breaslă să cânte compoziții basarabene, deoarece muzicienii își doresc să aibă în repertoriu lucrări deosebite.

Melodii rămase și compozitori uitați

Creațiile muzicale ale compozitorilor basarabeni sunt inspirate din folclorul românesc. Pianista a inclus pe discul muzical partiturile muzicienilor Arcadie Luxemburg, David Fedov, Boris Dubosarchi, Ștefan Neaga, Gheorghe Neaga, Max Fishman, Vasile Zagorschi, Solomon Lobel, Vladimir Beleaev, Alexei Stârcea şi Gheorghe Mustea. Pe timpuri, majoritatea compozitorilor moldoveni au emigrat în Germania, Canada, SUA și Israel. Compozitorul Arcadie Luxemburg a decedat în martie 2017 în San Diego, SUA. În Germania a trăit compozitorul Max Fishman – evreu din Basarabia care nu a plăcut sistemului sovietic, dar manuscrisele lui s-au păstrat. Melodiile celebre ale compozitorilor basarabeni pot fi ascultate pe pagina web a Bibliotecii Compozitorilor din Moldova, creată de Ecaterina Baranov.

La pian, Ecaterina Baranov. Solistă, soprana Ruxandra Cioranu Sursa foto

„Lelița Franța joacă sârba moldovenească” se numește proiectul inedit de muzică clasică ce începe azi, 12 august, în Palanca. Un grup de muzicieni din Franța, Cipru și Portugalia au venit în țara noastră pentru a susține șapte concerte de muzică clasică creată de compozitorii moldoveni. Spectacolele vor avea loc și la Hâncești, Prajila, Mihăileni, Văratic, Chișinău și Ghetlova. Muzicienii care participă o fac din dorința lor de a vedea Moldova. În concert vor răsuna operele compozitorilor moldoveni Ștefan Neaga, Alexei Stârcea, David Fedov și Arcadie Luxemburg. „Muzicienii sunt colegii mei din Franța. Ei vor cânta la instrumente găsite în sate (pian drept, violoncel, vioară etc). Cântăreții vin din bani proprii. Le-am spus adevărul despre Moldova: vor vedea un cadru pierdut în timp, condiții în care oamenii au mici ferme pe lângă case, apă curentă mai rar, asfalt nu prea găsești și lumea nu a auzit niciodată muzică clasică. Ei au zis că vor să vadă”, spune pianista Baranov.

Afișul concertelor de muzică clasică organizate în Moldova.

Muzicianul clasic al secolului al XXI-lea

Dragostea pentru pian și muzică a făcut-o să se stabilească în Franța. Chiar dacă se află la Paris de 10 ani, Ecaterina Baranov spun că încă nu se simte ca „acasă”. „Nu pot să spun că eu m-am integrat. Țara mea este țara mea. Noi suntem români din Republica Moldova. Noi rămânem cu sufletul acasă”, menționează tânăra pianistă. Evenimentele culturale și concertele pe care le susține în Franța sunt principalele motive pentru care continuă să stea la Paris. „La Paris în fiecare zi avem câteva evenimente culturale. Există consumator de muzică clasică și în orașele mici. Statul investește bani mari în diverse manfestații culturale”, precizează Ecaterina Baranov.

Atmosfera muzicală, profesorii de muzică francezi și evoluțiile de pe scenă au ajutat-o să se dezvolte foarte mult. „Dacă ai ce oferi societății atunci societatea te va asculta. Există și acolo birocrație, cumătrism, nu e atât de simplu. Contează să știi să-ți faci legături. Dacă nu știi – riști să rămâi acasă pe cuptor”, afirmă tânăra pianistă.

„Societatea mi-a arătat că sunt inutilă”

Ecaterina Baranov FOTO Profil Facebook

A plecat din Moldova, deoarece nu-și putea găsi locul în societatea noastră. „Societatea mi-a arătat că sunt inutilă. Țara noastră nu este pentru tineri. E o țară pentru cei care se țin de bucata lor de pâine zeci de ani. Eu am plecat la studii după ce am obținut o bursă. În Franța am văzut că profesorii aveau mai multă încredere în mine decât aici. Acum sunt primită altfel în Moldova, dar a trebuit să demonstrez acolo că pot, deoarece aici nimeni nu m-a crezut și nimeni nu mi-a oferit o șansă. O fi din complexe. Eu nu mai știu din ce-o fi, dar așa este”, își amintește Ecaterina.

Expozițiile de pictură și concertele de muzică clasică o inspiră și o țin „în priză” la Paris, altfel demult s-ar fi mutat într-un loc mai liniștit, în alt oraș sau sat din Franța. „Toată viața voi face muzică clasică”, încheie cu încredere pianista.

1 Comment

  1. Pingback:ARC muzical-istoric – Parohia Ortodoxă Cachan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.