Reprezentanții societății civile au cerut publicarea avizelor Serviciului de Informații și Securitate (SIS) cu referire la verificările prealabile asupra actualilor membri ai Comisiei Electorale Centrale (CEC). La rândul lor, reprezentanții Comisiei au îndreptat problema publicării avizelor către Parlament.

SIS-ul este obligat să verifice candidații la funcții publice în timp de 30 de zile

Avizul reprezintă un rezultat al controlului serviciului de securitate asupra necoruptibilității candidaților la funcții publice. SIS-ul este organul de efectuare a unor asemenea controale potrivit legii privind verificarea titularilor și a candidaților la funcții publice. Verificarea se efectuează cu scopul de a combate corupția în rândurile autorităților publice, a preveni ocuparea funcţiilor publice de către persoane care prezintă o ameninţare pentru interesele securităţii naţionale, a stabili autenticitatea declarațiilor candidaților, dar și pentru a exclude factorii de risc. Prin factorii de risc se înțelege situații de conflict de interese, tolerarea actelor de trădare de patrie, spionaj, terorism, dar și propaganda directă sau indirectă a războiului şi altor activităţi extremiste, potrivit acestei legi. 

Verificarea se efectuează în termen de până la 30 de zile din data la care organul de verificare a primit documentele menționate. Ulterior, SIS prezintă rezultatele verificării privind compatibilitatea candidatului în funcție.

Conform prevederilor Codului Electoral (care au intrat în vigoare în anul 2015), înainte de confirmare, candidații la funcţia de membru al CEC sunt supuşi verificării de SIS în condiţiile legii amintite. Ulterior, informaţia despre rezultatele verificării se dă publicităţii de către autoritatea care îi confirmă pe membrii Comisiei, adică Parlamentul.

Ședința Clubului de presă Sursa foto.
Ședința Clubului de presă Sursa foto.

30 de organizații au cerut publicarea avizelor

Mai mult de 30 de organizații nonguvernamentale au cerut de la guvernanți, pe 26 mai, desecretizarea și publicarea avizelor SIS în privința candidaților la funcția de membru a CEC și explicarea cauzelor care au dus la întârzierea prezentării în termenul de 30 zile a acestora.

„Astfel, organizațiile semnatare atrag atenția membrilor Parlamentului Republicii Moldova, precum și Serviciului de Informație și Securitate despre necesitatea transparentizării procesului de selectare a candidaților la funcții publice și asigurarea cadrului legal uniform în vederea prevenirii corupției, precum și pentru combaterea acesteia, inclusiv la nivel instituțional”, se spunea în acel apel.

Acest lucru nu s-a întâmplat nici până în ziua de azi, fapt care i-a determinat pe reprezentanții societății civile împreună cu jurnaliștii să discute în public această problemă. În cadrul clubului de presă, pe 30 iunie, organizat de Centrul de Investigații Jurnalistice, reprezentanții societății civile și-au exprimat nemulțumirea în privința nepublicării acestor avize.

Directorul de programe al organizației Promo-Lex, Pavel Postică, a învinuit SIS în depășirea atribuțiilor în privința secretizării conținutului avizelor. Acesta i-a criticat și pe parlamentari de lipsa de transparență pe acest subiect, subliniind că serviciul de securitate se afla sub controlul parlamentar. Postică a spus că deputații invocă secretul de stat în privința neputinței de a anunța rezultatele avizelor de la SIS.

Avizele sunt în Parlament, însă deputații nu le-au văzut

Președintele CEC, Alina Russu, a specificat că membri Comisiei au trimis o solicitare către comisia parlamentară juridică, numiri și imunități în privința publicării rezultatelor avizelor consultative ale SIS. Alina Russu a menționat că membrii CEC nu dispun de astfel de materiale și speră că avizele vor fi publicate.

La rândul său, deputatul Tudor Deliu, membrul Comisiei juridice, a anunțat că nu a văzut aceste avize. „Eu personal ca membru al Comisiei juridice n-am văzut avizele sau concluziile SIS”, a recunoscut deputatul. Acesta a spus că președintele comisiei parlamentare de profil, Raisa Apolschi l-a asigurat că aceste documente sunt în Parlament.

Totodată, deputatul a adăugat că a fost informat că avizele consultative de la SIS care ajung ulterior în mâinile autorităților care l-au solicitat, de fapt, conțin puține date importante despre candidat.

Iurie Ciocan, în discuție cu deputatul Tudor Deliu Sursa foto.
Iurie Ciocan, în discuție cu deputatul Tudor Deliu Sursa foto.

Membru și ex-președintele CEC, Iurie Ciocan, a recunoscut că a ținut în mână avizul de la SIS cu numele său în care erau scrise fraze generale despre faptul că nu au fost atestate unele devieri de la cerințele legii privind ocuparea funcției publice. „Avizul emis, ce viza pretendentul Iurie Ciocan, eu în persoană, conținea următoarea precizare: În urma verificării nu s-au constatat impedimente pentru ocuparea funcției de demnitate publică. Punct”, a comentat Ciocan.

Iurie Ciocan crede că nepublicarea avizelor ține, totuși, de unele proceduri birocratice, nu și de o rea-voință a unor actori politici.

Reprezentantul socialiștilor, Grigore Novac, la rândul său, a amintit despre proiectul de lege pe care l-au elaborat ei în privința schimbării regulilor de desemnare a candidaților la CEC. Acesta a spus că partidul lor nu vede vreo problemă în vederea publicării acestor avize.

Amintim că membrii CEC s-au întrunit în prima lor ședință pe 27 iunie, în cadrul căreia și-au ales organele de conducere.

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*