10
iun.
2016

Baba și calculatorul: bunicile Moldovei intră online

O tabletă sau un calculator reprezintă o minune desprinsă din poveste pentru bătrânii din satele Moldovei. Aceștia nu cunosc ce este un profil pe Facebook sau un site de știri, însă sunt dornici să învețe, mai ales pentru că internetul îi aduce mai aproape de copiii și nepoții stabiliți peste hotare.

Programul „Bunica Online” îi familiarizează pe bătrâni cu noile tehnologii. În cadrul unei serii de instruiri, aceștia au învățat cum să folosească un calculator și să profite de avantajele oferite de internet. Chiar dacă la început le-a fost frică să atingă ecranul unei tablete, la finalul cursului, bătrânii au devenit experți în a-și face selfie-uri reușite.

Nu vor să rămână în urmă

Nicolae Melnic are 65 de ani și se declară încântat de cursurile IT la care a participat, ba chiar spune că a devenit dependent de calculator. „E ca o boală, înveți puțin și te atrage. Pentru noi, bătrânii, e tare bun! Eu-s educat cu rușii, cu sovieticii, pe timpul cela nici nu bănuiam că poate exista așa ceva, dar instructorii ne-au arătat ce și cum, ne-au învățat, ne-au și hrănit!”, povestește cu entuziasm proaspătul inițiat în tehnologie. Acesta spune mândru că acum își învață și soția „pe ce să apese”. „Nu pot lămuri în cuvinte, dar am învățat multe. Acum, peste tot locul unde te întorci sunt calculatoare. Și noi ce, să rămânem în urmă? Nu se poate așa!”, exclamă Nicolae, originar din satul Cimișăuți, Rezina. Acesta spune că visează să aibă un calculator acasă pentru a putea comunica cu cei dragi. „Noi vrem să cumpărăm, dar am înțeles că e cam scump pentru ce pensie avem”, se plânge bătrânul.

Skype-ul face legătura între Soroca și Australia

Eugenia Moraru povestește că s-a simțit din nou studentă participând la aceste instruiri, chiar dacă a însușit mai greu modul în care se folosește tableta. „Soțul mai intră și în alte programe, dar eu știu doar Skype-ul”, mărturisește femeia de 63 de ani. A învățat rapid cum funcționează această aplicație pentru că doar așa poate fi mai aproape de fiicele ei. „Una trăiește în California, iar cealaltă în Australia. Așa că pentru un om în vârstă este important să știe calculatorul pentru a vorbi cu copiii aflați departe”, spune fosta profesoară de matematică. Cel mai haios a fost momentul când instructorii i-au învățat pe bătrâni să-și facă selfie-uri. „Foarte frumos a fost, mi-a plăcut să-mi văd fața pe telefon”, concluzionează amuzată Eugenia, originară din localitatea Căinarii Vechi, Soroca.

rsz_1rsz_dsc04269

Persoanele în etate au învățat cum să folosească un calculator. FOTO: ONG-ul „Bătrânețe fără tristețe”

Bătrânii sunt șocați când intră pe internet

Multe persoane în etate nu au calculator acasă și rămân foarte impresionați atunci când descoperă rețelele de socializare și paginile de internet, ba chiar se tem că „le vor strica”. Eugenia Moisei are 47 de ani și a participat la trainingul organizat în localitatea Izvoare din raionul Fălești.

„Ne-au făcut legătura cu persoanele plecate din localitate de mulți ani. Toată lumea a rămas uimită. Vârstnicilor nu le venea să creadă. Unii le spuneau instructorilor să nu le dea în mână tableta, pentru că o vor strica”, povestește femeia.

Vestea despre minunile internetului s-a răspândit rapid în localitate și tot mai mulți săteni sunt dornici să învețe să folosească un calculator. „Cererea este foarte mare, în special pentru că mulți au copii peste hotare. A venit la instruire o bătrână de 80 de ani care are 10 fete, toate împrăștiate prin lume și își dorea foarte mult să aibă un calculator”, își amintește Eugenia Moisei.

rsz_dsc04325

Bătrânii rămân impresionați când accesează rețelele de socializare. FOTO: ONG-ul „Bătrânețe fără tristețe”

„Pe ce să apăs?”

Cea mai mare revelație pentru bătrâni au fost convorbirile în grup pe skype. Coordonatorul programului „Bunica Online”, Valeriu Marciuc, spune că reacțiile participanților au fost foarte haioase. „I-am dus în încăperi diferite și am făcut o conferință video. Au rămas uimiți. La început nu sunt foarte deschiși,dar până la sfârșitul zilei devin foarte dornici să învețe și pun multe întrebări”, afirmă Valeriu Marciuc. „Sunt foarte puțini cei care să fi vazut un calculator sau să știe cum funcționează unul. Depinde de la sat la sat. Noi am făcut lansarea programului în localitatea Chetrosu. Acolo au prins mai repede, dar în satul Cimișăuți au fost puțin mai reticenți”, își amintește coordonatorul proiectului. „Pe ce să apăs?” este cea mai arzătoare întrebare printre participanții la curs. „Ei încep a scrie și scriu, scriu până când realizează că nu au lăsat spațiu între cuvinte. Apoi se panichează și încep întrebările: <da pe ce să apăs, cum să șterg?>, povestește amuzat Valeriu.

Bătrânii își roagă nepoții să le cumpere tabletă

Instructorii care au lucrat cu bătrânii spun că aceștia au fost niște elevi conștiincioși și că astfel de instruiri sunt necesare pentru ca bătrânii să poată beneficia de avantajele oferite de tehnologii. „Pentru noi sunt lucruri banale, dar pentru ei, ceva absolut inedit. Lor nu le trebuie atât de mult, trebuie reintegrați în societate, mai ales pentru că le place să discute pe skype, să-și facă fotografii și selfie-uri”, afirmă Renata Atamusov, unul din voluntarii care i-au învățat pe bătrâni cum să folosească noile tehnologii. „Mai mult de jumătate din participanții noștri au profiluri pe Odnoklassniki și Skype. Unii au spus că-și roagă nepoții să le ia tabletă. Adevărul este că mă așteptam să fie mai complicat, dar au prins repede firul”, spune Renata.

rsz_dsc04520

Următoarele două traininguri vor fi organizate în satul Bleșteni, raionul Edinet și la Comrat, Găgăuzia. FOTO: ONG-ul „Bătrânețe fără tristețe”

Autoritățile locale trebuie să se implice

Asociațiile obștești care lucrează cu bătrânii consideră că este foarte important ca aceștia să fie la curent cu inovațiile științifice și să nu se simtă marginalizați de ceilalți reprezentanți ai societății, doar pentru că nu sunt atât de princepuți la calculatoare. „Soluția este ca autoritățile publice locale să se implice mai mult. Bugetul local este mic, nu se investește în organizarea activităților pentru cei în etate. Astfel, aceștia rămân excluși, în voia soartei. La astfel de traininguri, ei se întâlnesc, mai schimbă o vorbă și învață lucruri noi. Niciodată nu este târziu să înveți”, sugerează Renata Atamusov. De aceeași părere este un alt voluntar, Dumitru Zmeu. „Din ce am observat, bătrânii noștri nu sunt rupți de civilizație, dar este foarte important să-i ajutăm să țină pasul cu modernizarea. În cadrul programului nostru i-am invățat cum să intre pe Skype, pe rețelele de socializare și pe diferite site-uri”, afirmă Dumitru.

Proiectul „Bunica Online” este finanţat de Departamentul de Stat al SUA şi a fost deja desfășurat în patru localități din raioanele Anenii Noi, Rezina, Fălești și Soroca. Următoarele două traininguri vor fi organizate în satul Bleșteni, raionul Edinet și la Comrat, Găgăuzia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *