Meniu Închide

Bătrână, alungată din propria casă de către nepoată, stă la „coada umilinței”

A crescut-o și a adăpostit-o când a avut nevoie, iar odată ajunsă proprietara casei, a făcut tot posibilul ca aceasta să părăsească locuința și să se ducă unde o duc ochii. Pe Maria Dastic o poți găsi în fiecare zi, la ora 15.00, în Parcul Serghei Lazo din municipiul Chișinău. Stă la „coada umilinței”, cum îi zice ea, în așteptarea unei farfurii de mâncare, oferită de cantina mobilă a Misiunii Sociale „Diaconia”.

O bătrână din Chișinău a fost alungată din casă de nepoată FOTO Sandu Tarlev

Așteaptă „ziua de apoi”

Trecută de 70 de ani, femeia ne spune că așteaptă deja „ziua de apoi”, unde va avea cu siguranță casa ei și nimeni nu o va putea alunga din ea.

Toată viața a muncit la o întreprindere de stat din Capitală, de unde a și primit o garsonieră. Nu a apucat să-și întemeieze o familie, pentru că și-a dedicat toată viața meseriei. Nu a avut nici proprii copii. „Am o soră care are cinci fete și eu o ajutam să le crească. Se împăca rău și cu soțul, tatăl copilelor, care consuma des alcool și uneori le mai fugărea de la casă. Când mergeam la țară le procuram haine, de mâncare câte ceva, ce puteam și eu. Și așa le-am crescut pe toate cinci”, își amintește femeia.

Își ia nepoata în gazdă

Când cea mai mică nepoată a terminat școala din sat, femeia, trecută de 60 de ani atunci, a decis s-o ia la Chișinău la studii și să locuiască împreună. S-au împăcat de minune aproape zece ani. „Era studentă la Colegiul pedagogic din Chișinău. Ne împăcam foarte bine. Toate le făceam împreună. O ajutam și la școală când avea nevoie, fie că era vorba de confecționat ceva pentru copii, de împletit ceva sau de desenat. Uneori stăteam chiar până după miezul nopții și o ajutam. Țineam la ea ca la propriul copil, dar și ea era destul de atașată de mine. Chiar și la colegiu mergeam când trebuiau să vină părinții. Eu eram în locul lor. Ne împăcam destul de bine și asta mă bucura. Poate și de asta nu am avut proprii copii, pentru că m-am dedicat în totalitate copiilor surorii mele”, ne spune mătușa Maria.

Joacă nunta

Au trăit împreună cu nepoata fiecare bucurie și au împărtășit fiecare moment de tristețe. I-a fost alături ori de câte ori a avut nevoie. Bucuria primei dragoste tot cu mătușa a trăit-o, pentru că mama era mai departe de ea. „A făcut cunoștință cu actualul soț la o discotecă din oraș. Îmi părea băiat cumsecade. I-am permis să vină cu el în casă, pentru că îmi era frică s-o las de una singură noaptea în oraș. Așa știam că e în ochii mei și nu îmi făceam griji. Și băiatul era ca parte a familiei și venea deja la noi ca la el acasă. Trei ani s-au întâlnit. În final, după ce terminase colegiul și se angajase educatoare la o grădiniță, a decis să se mărite cu Vadim. Așa îl chema pe băiat”, ne spune femeia.

S-a bucurat că și-a văzut nepoata măritată și a ajutat-o chiar și în treburile pentru nuntă. „I-am dat bani pentru rochie și alte cheltuieli de care avea nevoie. Nu am calculat niciodată câți bani i-am dat, pentru că o făceam din inimă, ca pentru propriul copil”, povestește mătușa Maria.

Găzduiți pentru câteva zile, au ajuns să o alunge din casă

Chiar dacă și-a pus pirostriile, fata tot la mătușă a tras. „După ce s-a căsătorit, a trecut cu băiatul să locuiască cu chirie. Au stat aproape un an acolo. Și pentru că nu avea un serviciu stabil aici, Vadim a decis să se ducă la lucru în Federația Rusă. Ca să nu plătească gazda în acest răstimp, Elena mi-a propus iar să locuim împreună o perioadă, până vine Vadim. Ne împăcam foarte bine. Și pentru că trecusem de 70 de ani și sănătatea începea să-mi dea de știre, am decis să-i dăruiesc apartamentul ei. Convenisem să mă ajute și dacă o fi să zac la pat, să aibă grijă de mine”, își amintește bătrâna.

Toate au fost bune și s-au împăcat până în ziua când a trecut toate actele pe numele fetei. „Aici relația noastră a început să se răcească. Ne certam deseori, ba chiar începusem și să mâncăm separat. O enerva felul cum mâncam, că noaptea sforăi, că nu întind pe sfoară rufele cum trebuie, că nu vorbesc ce trebuie și când trebuie, că las fărâmituri din urma mea. Mai mult, o deranja chiar și dacă venea cineva la mine în vizită. Sigur, aveam o cameră și era cam strâmt, dar era și casa mea”, susține mătușa Maria. Relația s-a complicat și mai mult când s-a întors Vadim de la Moscova.

În grija străinilor

„Când a venit acasă era atât de arogant că îmi părea că am venit eu în casa lui și nu el în a mea. Uneori nici nu vorbeau cu mine, iar dacă le făceam observație, era și mai rău. Nu aveam cui să mă plâng, nici chiar surorii, pentru că și ea avea necazul ei. Mai ieșeam afară și discutam cu vecinii și uite așa treceau zilele”, oftează femeia.

Nu a mers nici la notar sa vadă care ar fi posibilitatea să treacă apartamentul iar pe numele ei. Îi era milă de sora ei, care și așa ducea scârba soțului.

De mai bine de jumătate de an, mătușa Maria locuiește la o vecină de-a ei, căruia i-a decedat soțul, iar ca să nu îi fie trist, i-a spus femeii să treacă cu traiul la ea. „Nu aveam de ales, pentru că acasă nu aveam liniștea de care am nevoie. Cu Răica mă împact destul de bine și ne-am împăcat toată viața. Copiii ei nu au fost împotrivă să locuiesc la ea. Ne mai ajutăm reciproc, ieșim împreună la plimbare, discutăm și așa uite ne trece viața mai frumos și liniștit. Ce o fi să se întâmple mai târziu, nu știu. Când vor auzi că am murit, poate vor găsi de cuviință să mă îngroape, în semn de mulțumire pentru ce i-am lăsat, iar de nu, sunt sigură că băieții Răicăi nu mă vor arunca la urna cu gunoi. Până atunci, din pensia mică pe care o am, am eu grijă să pun ceva de-o parte și pentru ziua de apoi”, conchide mătușa Maria.

1 Comment

  1. Dochița dela Fântâna Zânelor

    ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬­▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬­▬▬▬▬▬▬
    =====BUCOV­INA DE NOR­D========
    ——— ♥ȘI TO­ATĂ BASAⱤA­BIA E ⱤOM­NIA♥ ———–
    —————♥—♥—♥­—RE-U N I ­R E!—♥—♥—♥­———
    ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬­▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬­▬▬▬▬▬▬

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *