A crescut trei copii și și-a dedicat toată viața lor, iar acum, la cei peste 80 de ani împliniți, cei care îi aduc o bucățică de pâine și o farfurie de mâncare caldă sunt vecinii. Este povestea de viață a Elenei Boico din Chișinău.
Și-a dedicat mai bine de jumătate din viață meseriei, fiind cercetător științific. A cules lauri de-a lungul carierei, diplome și mai multe distincții care acum stau așezate cu grijă de bătrână pe câteva policioare, alături de sutele de cărți din biblioteca personală.
Știe fiecare în parte când a fost primită, care i-au fost meritele și ce emoții a trăit atunci când a ținut-o pentru prima dată în mână. „Tot ce am făcut eu se poate vedea în aceste hârtii. Asta rămâne în urma noastră, că omul … vine vremea și se duce de pe pământ”, oftează Elena Boico.
După ziua de muncă, seara, când ajungea acasă, era așteptată de către trei copilași care, ne spune doamna Elena, sunt toate averea pe care o are, dar de care nu are parte acum.
Au plecat în lumea mare
În ziua când am vizitat-o, am găsit-o pe o bancă din fața blocului unde locuiește. În perioada caldă a anului, aici obișnuiește să stea mai toată ziua. „Acasă mă plictisesc, dar aici mai schimb o vorbă cu cineva. Când e frig, stau la geam și îi urmăresc pe cei care trec. Le știu deja la toți vecinii ora la care merg și revin de la serviciu”, zâmbește femeia. „Sunt ca un câine de gardă a blocului”, ironizează bătrâna.
Ridurile de pe față și părul cărunt de sub basma ascund o istorie tristă de viață a bătrânei. La nici 40 de ani împliniți, femeia a rămas să crească singură cei trei copii. Nu are rude în R. Moldova, fiind originară din Federația Rusă. Și-a întâlnit soțul la o conferință la Moscova, iar soarta așa a vrut ca ulterior să ajungă să treacă cu traiul în R. Moldova. A dat naștere la trei copii și și-a dedicat tot timpul liber lor. După ce soțul a decedat, nu a mai acceptat să-și refacă viața de teamă că cel care le va lua locul de tată nu îi va iubi așa cum își dorea. I-a crescut singură și le-a dat tot de ce au avut nevoie, poate chiar mai mult decât au avut copiii din familii întregite. Nu i-a fost ușor. Vremuri grele, ei trei și ea una singură. I-a învățat și s-a străduit să facă „oameni din ei”, ne spune bătrâna.
„Un băiat este economist, altul constructor, iar fata jurist. Munceau la Chișinău, în cadrul unor instituții de stat. Le-am făcut și nunți și i-am ajutat cum am știut eu mai bine. Căsătoriți și cu copii după ei, vremea grea din țară, i-a făcut să plece peste hotare în căutarea unei vieți mai bune. Aveau și aici ce mânca, dar dacă și-au pus în plan să plece … nu i-am mai putut opri din drum. La început s-a dus băiatul, după care și-a luat și familia. Peste 2 ani a plecat și fiica cu familia. La puțin timp a plecat și băiatul cel mai mic. Au trecut mai bine de 10 ani. De atunci, au fost doar o singură dată acasă”, oftează bătrâna.
Uitată de copii
Doi dintre cei șase nepoți nu i-a văzut vreodată, iar pe ceilalți patru abia de-și amintește cum arată. Din lipsă de timp și, probabil, de bani, de mai bine de 5 ani pragul bătrânei nu a mai fost trecut de către copii, dar nici la telefon nu prea vorbesc. „O fi fiind ocupați, nu știu. Vorbim la telefon, dar foarte rar. Eu nu îi pot telefona că nu am bani să plătesc, iar ei… ”, suspină bătrânica și își aruncă privirea în jos, spre vârful bastonului de care se sprijinea, rămânând țintită așa câteva clipe.
Singurul sprijin acum al bătrânei sunt vecinii de bloc. „Am o pensie puțin peste 1.000 de lei. Nu mă întrebați ce fac cu banii, că nu fac nimic. Îmi ajung doar pentru medicamente, servicii comunale și de vreo pâine-două. Asta e soarta unui om care toată viața a stat printre cărți și a cercetat”, susține bătrâna. Nu cere ajutor și nici nu se plânge de viață grea, constată doar ce zile a ajuns să trăiască.
Nu ține pică nici copiilor că nu o ajută, pentru că, spune bătrâna, au și ei greutățile lor și poate nu au uneori ce mânca, atâta doar că ar vrea să îi vadă mai des. „Dacă nu ar fi să am așa vecini omenoși, nu știu cum m-aș fi descurcat. Îi mulțumesc lui Dumnezeu în fiecare zi. Uite chiar azi dimineață, Larisa de la etajul doi mi-a adus cana cu ceai gata făcut, o tartină și un ou fiert. Ei ce mi-ar trebui mai mult decât să am eu toate astea fără să mi le aducă cineva? Nu pot, picioarele astea nu mă lasă să muncesc ceva. Inima ar vrea să facă multe, dar puterea nu o ajută”, suspină femeia.
Ne spune că nu odată s-a gândit să meargă la vreun azil de bătrâni. Zice că și-ar petrece bătrânețile poate mai vesel acolo, fiind înconjurată de bătrâni care au avut aceeași soartă, dar copiii pe cine să găsească acasă dacă vin, se întreabă bătrâna înlăcrimată.
Bună ziua ! As putea afla adresa doamnei ?Mi-ar face placere sa o vizitez,ajut cu ce pot…va rog sa imi răspundeți cu un mesaj pe mail. Va mulțumesc!
Copiii au avut prea multe si de toate ca daca nu aveau sa aiba apoi ar cunoaste nevoile si sar rindui toti si ar vizita mai des mama, ar pune mina la mina si iar trimite bani si chite un pachet ca toti acei care is peste hotare. Undei simtul lor omenesc , devreme sau mai tirziu roata se intoarce si ei vor ajunge fix asa,bine faci bine ajungi ………
As dori sai trimit un pachet batrinei cum as putea so fac , scrietimi macar numarul d. Larisa, cred cai o pers. brava
As vrea sa știu și eu adresa doamne dacă este posibil
As vrea si eu numarul dnei de telefon, adresa, m-as duce sa o ajut. Va rog mult.
As vrea si eu sa ajut doamna cu ce pot. Am fost si eu multi ani cercetător științific. cum as putea sa o contactez?
iertata sa-mi fie parerea dar ce fel de copii a crescut doamna? sint peste hotare si am gria de doi batrini care au si ei 3 copii dar copii au grija de ei platinduma pe mine si stiu ca parintii stau bine si cineva are grija de ei,si copii doamnei poate sa angajeze pe cineva ca sa aiba grija de mama lor rusine la asa copii.