Am văzut bătrânii Moldovei din sate parcă uitate de Dumnezeu, dar și la centre de plasament, unde sunt aduși după vârsta de pensionare sau vin singuri pentru un prânz gratuit.

Bătrânii din țara noastră sunt uitați de societate și guvernanți, doar sătenii, rudele sau câte un primar își mai aduc aminte de ei. Aceștia își duc traiul în condiții mizerabile, supraviețuiesc cu ajutorul organizațiilor de binefacere sau din pomana sătenilor.

Pensionarii din satul Costuleni, raionul Ungheni, trăiesc din roada pământului și din pensia ce depășește cu greu 1.000 de lei – mai puțin de 50 de EURO. Majoritatea pensionarilor sunt proprietari de pământ care l-au dat în arendă, iar drept răsplată primesc cereale cu care își hrănesc păsările și porcul din curtea casei. Cei mai norocoși sunt ajutați de copii sau nepoți, dar e mai rar întâlnit, deoarece copiii sunt plecați peste hotare. Aceștia trebuie să se descurce cum pot. Dacă au ce mânca – mănâncă, dacă nu au – stau flămânzi. De fapt, ei sunt nevoiți să-și facă propriul plan de supraviețuire și le reușește pentru că, spun ei, au trecut prin foamete și război.

Însă cea mai mare problemă a pensionarilor este singurătatea și lipsa de comunicare. Sătenii, care vor să facă un bine, merg în vizită pentru a le povesti ce mai este nou în sat. Oamenii, care mai pot merge, vin la biserică dumincă de duminică. Aici găsesc alinare de la preot și se mai întâlnesc cu alți semeni.

Boghenii Vechi din Ungheni este un sat preponderent îmbătrânit, amplasat între dealuri, trecut prin alunecări de teren, de unde tinerii pleacă și nu se mai întorc. Doar primarul mai merge pe la bătrâni și caută resurse financiare pentru construirea unei spălătorii publice. Un loc unde ar fi o mașină de spălat ar rezolva problema hainelor și cearșafurilor nespălate. Mulți dintre ei nu mai pot să-și aducă o găleată de apă, deoarece puterile din mâini și picioare i-au lăsat.

Bătrânii poartă haine vechi și decolorate de soare și ploaie, vorbesc o română combinată cu folclor autentic și rusisme. Se pare că asta nu-i deranjează, tot ce vor e să-ți vorbească despre tot și toate. Au fețe arse de soare și îmbătrânite de vremuri grele, dar în priviri și gesturi sunt sinceri și deschiși, asemeni unor copii maturi – îți spun absolut totul, fără nici o eschivare. Interesant pentru mine a fost că bătrânii nu și-au pierdut curiozitatea pentru noutățile de la radio, tv sau presa scrisă. Ei știu totul despre Parlament, Guvern și politicieni, chiar și cu cine au votat majoritatea oamenilor din sat. La centrul de plasament din orașul Strășeni, bătrânii primesc ziarele preferate și le răsfoiesc zi de zi. Alții își doresc să citească cărți, dar nu au bani pentru ele.

Problemele bătrânilor din Moldova ar putea fi rezolvate cu ajutorul autorităților centrale și locale, care pot deschide în sate spălătorie, cantină socială pentru a mânca un prânz cald și gratuit. Mulți dintre ei ar merge la azil, cu susținerea financiară a copiilor, dar în țară aproape că lipsesc centrele de plasament private. Ei nu sunt supărați pe copiii plecați sau care au uitat de ei, spun că așa-s vremurile și au și ei copii la rândul lor. Pe de altă parte, copiii doresc să-și ajute părinții prin intermediul azilurilor private sau de stat, care ar îngriji de părinții lor. Persoanele în etate din țara noastră reprezintă un potențial intelectual și o enciclopedie deschisă ce așteaptă încă să fie citită și valorificată.

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*