Meniu Închide

Businessul pe care l-au avut Plahotniuc și noul șef de la „Moldovagaz”, Vasile Botnari. Cine conduce întreprinderea

vasile botnari

Ministrul Tehnologiei Informaționale și Comunicațiilor, Vasile Botnari, care a fost partener de afaceri cu președintele PD, Vlad Plahotniuc, a devenit președintele Consiliului de administrare al companiei „Moldovagaz”. Acesta a fost ales în această funcție prin vot unanim astăzi de către Consiliul de observatori.

vasile botnari
Vasile Botnari, pe scările de la intrarea în clădirea Guvernului Republicii Moldova FOTO: Sandu Tarlev

Potrivit unui comunicat al „Moldovagaz”, vicepreședinții Consiliului de administrare sunt Liudmila Korobanova, Nikolai Vasiliev și Iacov Cazacu. Alți membri ai Consiliului sunt Lidia Zamșa, Elena Tcaciuc, Vitalie Șaptefrați, Mihail Iuriev și Denis Emilianov.

Cine este Vasile Botnari

Ministrul Vasile Botnari s-a născut în orașul Strășeni și și-a făcut studiile la Facultatea de Business și Administrarea Afacerilor din cadrul Academiei de Studii Economice a Moldovei, precum și la Colegiul Financiar-Bancar. Până a conduce Ministerul Tehnologiei Informaționale și Comunicațiilor, Botnari s-a aflat în perioada 2013-2015 în fruntea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor. El a mai deținut anterior funcția de director general al Agenției Transporturilor și al companiei „Air Moldova”. Noul șef de la „Moldovagaz” a mai administrat companiile „Club Air”, „Chișinău Aeroport Service” și a fost manager pe transport în cadrul „Raxetta-Moldova”.

De asemenea, Vasile Botnari a fost în perioada 2004-2005 director comercial al companiei aeriene „Nobil Air”. Potrivit mold-street.com, această companie care a făcut parte din imperiul afacerilor liderului PD, Vlad Plahotniuc, a fost redenumită în Classica Air și aparține primarului de Orhei, cercetat în dosarul „jafului secolului”. Sursa citată notează că „Nobil Air” a fost creată în 2003, deține un capital de jumătate de milion de lei, fondatorul unic fiind Vera Morozan, sora lui Vlad Plahotniuc.

Averea noului șef al „Moldovagaz”: multe afaceri, conturi bancare, dar fără casă și mașină

În calitate de ministru, Vasile Botnari a câștigat în 2015 din salariu venituri în sumă 203.435 de lei. În același timp, deși a deținut funcții de administrare în mai multe companii importante și deține o cotă de 100% în cadrul întreprinderii prestatoare de servicii „A&N Service” și o cotă de 30% în capitalul social al „Vaborolux”, Vasile Botnari susține în declarația de avere depusă la Comisia Națională de Integritate că nu are nici casă, nici automobil. Ministrul mai deține nouă conturi bancare, cele mai semnificative sume fiind de 246.681 de lei, 54.638 de lei sau circa 4.500 de dolari.

Din componența Consiliului de observatori al „Moldovagaz”, care l-a ales pe Botnari la șefia companiei, fac parte reprezentanții „Gazprom” Valerii Golubev, Nicolai Dubic, Victor Valov și Ghenadie Abașchin (reperezentantul „Gazprom” în Moldova), precum și viceministrul Economiei Valeriu Triboi și șeful Direcţiei generale securitate şi eficienţă energetică din cadrul Ministerului Economiei, Mariana Botezatu.

moldovagaz
Sediul „Moldovagaz” din Chișinău FOTO: Sandu Tarlev

Nikolai Vasiliev și Iacov Cazacu au fost realeși în funcția de vicepreședinți ai Consiliului de adminsitrație al „Moldovagaz”. De asemenea, Liudmila Korobanova a fost numită în această funcție, anterior aceasta fiind membru al Consiliului.

Liudmila Korobanova este șefa secției colaborare cu Ucraina, Republica Moldova şi Republica Belarus a Departamentului marketing, prelucrare a gazelor şi a hidrocarburilor lichide a „Gazprom”. Tot la „Gazprom” lucrează și Nikolai Vasiliev. Acesta este șeful Direcţiei control corporativ al Departamentului gestiunea patrimoniului şi relaţiilor corporative din cadrul concernului.

Korobanova lucrează în cadrul „Gazprom” din anul 2003, iar în anul 2011 a fost responsabilă de vânzarea gazului rusesc în Ucraina. Colegul acesteia, Vasiliev activează în cadrul concernului rus din anul 2002. Din aprilie 2013 este directorul general al companiei Gaz-Oil.

6 Comments

  1. Daniel

    Prosperă doar cei buni, care muncesc. Botnari are o experiență nebună legată de funcțiile manageriale de conducere.
    Astăzi el a primit o responsabilitate enormă, nu e chiar așa de ușor să conduci o companie ce aparține magnatului Gazprom.

  2. andrei

    Ce Plahotniuc? ce aiuriți aicea, oameni buni? Vasile Botnari este un manager excelent, anume de asta a și fost ales în această fucnție, așa că nu începeți voi aici cu manipulări de acest gen…

  3. Dinu

    Toate problemele de la Moldova-Gaz au aparut dupa ce Sturza cu Lucinschi au vindut pachetul majoritar de acolo rusilor. Acum sigur ca este nevoie deja de pus la cirma pe cineva care sa priceapa cum sa scoata din impas compania.

  4. Spencer

    Compania o conduce un om cu experiență organizatorică, un bun manger din cîte am văzut pînă acum. Și opoziția în loc să salute numirea după principiul meritocratic, fiind obsedată de democrați a și început să insinuie diferite teorii absurde, depre averi și întrprinderi, mai bine lămuriți-vă cu averile lui Năstase și cum a folosit el banii strînși de la membrii PPDA.

  5. Pingback:Întrebarea zilei, va fi anchetat Preşedintele Dodon pentru că a vândut postul de președinte al Consiliului de administrare al companiei „Moldovagaz” lui Vlad Plahotniuc? – Basarabia Literara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.