Campania electorală, total dezechilibrată în mass-media de la Chișinău

În cadrul campaniei preelectorale majoritatea instituțiilor media nu au informat publicul onest și echilibrat, se arată într-un raport alcătuit de Asociația Presei Independente și Centrul pentru Jurnalism Independent. În timp ce raportul susține că monitorizarea de către CCA ar fi dus la îmbunătățirea situației, CCA susține că în campania preelectorală nu a sesizat vreo încălcare.

Instituțiile media au fost mai puțin interesate să informeze onest publicul despre procesul electoral și au fost axate pe declarațiile și acuzațiile făcute de unii candidați împotriva altora, se arată într-un raport realizat de Asociația Presei Independente în colaborare cu Centrul de Jurnalism Independent.

Presa de la Chișinău este monitorizată în campania electorală FOTO Sandu Tarlev
Presa de la Chișinău este monitorizată în campania electorală FOTO Sandu Tarlev

Jurnalism de baricadă

„Unele instituții media au fost de-a dreptul partizane și s-au poziționat din start de o anumită parte a baricadei. Și din păcate, trebuie să constatăm că jurnalismul din Republica Moldova se transformă tot mai mult într-un jurnalism de baricadă, în loc să avem un jurnalism axat mai mult pe informarea onestă și echilibrată a publicului”, a declarat Petru Macovei, directorul executiv al Asociației Presei Independente.

El a menționat că din majoritatea posturilor de televiziune monitorizate de API și CIJ în perioada 15-29 septembrie, doar la unele din ele nu s-au remarcat cazuri de favorizare și defavorizare a candidaților. Iar ce ține de portalurile online și presa scrisă lucrurile stau mai prost.

„Sunt unul sau două portaluri online care se ocupă de informare și nu de manipulare sau de prezentare favorizantă a unor candidați. Am observat că presa scrisă a fost axată pe comentarea actului politic și electoral, decât pe informarea cetățenilor”, a precizat Petru Macovei.

API: CCA nu monitorizează respectarea Codului Audiovizualului

El a mai adăugat că dacă Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) ar fi monitorizat respectarea de către televiziuni și radiouri a prevederilor Codului Audiovizual care obligă radiodifuzorii să ofere informație echilibrată despre procesele sociale și politice, situația ar fi fost mai bună.

„CCA din punctul meu de vedere nu și-a făcut meseria până acum și se creează o atmosferă de permisiune a orice în spațiul editorial Eu cred că peste o săptămână, când vom prezenta un alt raport, o să constatăm înrăutățirea situației”, a susținut Petru Macovei.

Contactat prin telefon, Dinu Ciocan, președintele CCA, a declarat că în perioada preelectorală nu au fost monitorizate instituțiile media deoarece nu se începuse campania electorală.

CCA: Monitorizăm presa în campania electorală

„CCA a început să monitorizeze buletinele informative a posturilor de televiziune din 30 septembrie și o va face până la sfârșitul campaniei electorale. În această perioadă preconizăm să prezentăm trei rapoarte de monitorizare și un raport final. În cazul în care vor fi depistate încălcări de la prevederile regulamentului de reflectare a companiei electorale, care se referă strict la campania electorală, aprobate de către Comisia Electorală Centrală, atunci noi vom aplica sancțiuni în comformitate cu prevederile Codului Audiovizualului”, a susținut acesta.

Dinu Ciocan a mai adăugat că CCA nu a fost sesizat că s-ar fi petrecut unele încălcări sau defavorizări în favoarea altor candidați în perioada preelectorală.

Publicitatea mascată, prezentă în paginile ziarelor

Precizăm că, în urma raportului „Monitorizarea mass-media în perioada electorală pentru alegerile prezidențiale 2016” prezentat de Asociația Presei Independente și Centrul de Jurnalism Independent, au fost monitorizate 12 posturi de televiziune, 12 portaluri online și 4 ziare. În total, cei 12 radiofuzori au difuzat 1273 de materiale, între care 1155 știri și 112 emisiuni. Potrivit raportului, materialele au fost puternic dezechilibrate din punct de vedere al raportului de gen, marea majoritate a surselor citate fiind de sex masculin.

Astfel, din posturile TV care au favorizat unii candidați și i-au defavorizat pe alții se enumeră Prime TV, Canal 2, Canal 3 și Publika TV, Jurnal TV, NTV Moldova, Accent TV și Moldova 1. Portalurile web au publicat 748 de articole. Din portalurile online doar la Newsmaker.md nu s-a observat o favorizare sau o defavorizare în privința anumitor candidați. Ce ține de presa scrisă, au fost publicate 58 de articole. Potrivit raportului, din cele patru ziare monitorizate în perioada preelectorală publicația de limbă rusă „KP v Moldove” are cea mai mare disproporție din volumul știrilor și opiniilor. O altă încălcare ce s-a observat în ziarul Panorama și revista Săptămâna, a fost publicarea materialelor cu caracter de publicitate mascată, se mai specifică în raport.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *