Meniu Închide

Cât cheltuie statul pentru arestarea dependenților de droguri. „Ei nu-s infractori, ci oameni bolnavi”

Dependenții de droguri nu trebuie să fie arestați, ci tratați, întrucât problema lor nu reprezintă un viciu, ci o boală. Ministerul Justiției, cel al Sănătății, Poliția, dar și Departamentul Instituțiilor Penitenciare sunt de acord în privința faptului că încarcerarea unei persoane dependente de substanțe interzise nu rezolvă nicio problemă, ci creează altele în plus. Întreg procesul de urmărire penală, condamnarea și întreținerea în închisoare a unui dependent de droguri costă aproximativ 12.000 de euro, pe când pentru reabilitarea și însănătoșirea acestuia s-ar cheltui 1.700 de euro.

Sursa foto

„Dependența de droguri este o boală și trebuie tratată de rând cu hepatitele sau bolile cardiologice”, a declarat Aliona Serbulenco, viceministrul Sănătății, în cadrul unei dezbateri publice cu genericul „Alternativa la detenție pentru persoanele dependente de droguri” care s-a desfășurat pe 26 iunie cu participarea autorităților, ONG-urilor și a foștilor dependenți de droguri.

„Ei nu sunt infractori, sunt oameni bolnavi”

Ministerul Sănătății susține ideea de a renunța la condamnarea persoanelor dependente de droguri. „Noi susținem o alternativă, chiar dacă povara pentru sistemul de sănătate este una evidentă în acest caz. Indiscutabil, pacientul trebuie să aibă această posibilitate. Doar familia și integrarea în comunitate îl pot ajuta pe pacient să-și depășească problema. Aceste persoane au nevoie de susținere psihologică”, a argumentat viceministrul Sănătății.

De aceeași opinie este și Alexandru Pânzari, șef al Inspectoratului General al Poliției al Ministerului Afacerilor de Interne. Acesta a povestit că a lucrat în domeniul prevenirii consumului de droguri și că, în prezent, lucrurile ar sta mult mai bine la acest capitol. „Atunci cand activam eu în domeniu (în perioada 2015-2016, Alexandru Pânzari a fost director interimar al DIP – n.r.) abordarea era cu totul alta. Încarcerarea nu rezolvă problemele. Mulți dintre cei reținuți, pentru că erau consumatori de droguri, plângeau. Ei nu sunt infractori, sunt bolnavi, dar nu toți colegii mei înțeleg complexitatea acestei probleme”, a explicat Pânzari.

Câți moldoveni consumă droguri

Statul trebuie să pedepsească traficanții de droguri și să-i ajute pe cei dependenți. „În loc să meargă la închisoare, dependenții de droguri trebuie să facă reabilitare, să beneficieze de tratament și mai ales de incluziune socială”, consideră Ina Tcaci, coordonatorul UNODC în Moldova (Agenția ONU pentru combaterea drogurilor și criminalității – n.r). Problema consumului de droguri este un fenomen specific lumii întregi. Există o încarcerare masivă a persoanelor dependente, iar aceasta reprezintă o povară și pentru plătitorii de taxe. Noi toți ne întrebăm dacă banii noștri sunt îndreptați către servicii eficiente. Pentru 3 ani de încarcerare și pentru întreg procesul judiciar se cheltuie 12.000 de euro. Tratamentul este cu 95% mai ieftin decât această opțiune. Pentru 2 ani de tratament s-ar cheltui 1.700 de euro”, explică Ina Tcaci.


CITIȚI ȘI: Drogurile ucid oameni, în timp ce statul se împiedică în chestiuni birocratice


Potrivit ultimelor date statistice în întreaga lume există 255 de milioane de persoane dependente de droguri. „În Moldova sunt 11.000 de dependenți oficial. Se estimează că numărul lor ar fi mult mai mare, cam 36.000 de consumatori de droguri. Această cifră însă trebuie înmulțită la numărul membrilor familiei persoanei dependente. Astfel, cam 144.000 de moldoveni suferă și sunt afectați de această problemă”, afirmă coordonatorul UNODC în Moldova.

Beneficiarii Centrului de reabilitare „Viața nouă” care oferă tratament și terapie prin muncă pentru dependenții de droguri. FOTO: Sandu Tarlev

„Închisoarea nu te învață viață”

Se estimează că în închisorile din Republica Moldova s-ar afla aproximativ 500 de dependenți de droguri. Cel mai grav este că cei care ies din penitenciare recidivează. Din zece oameni care sunt eliberați, nouă se întorc după gratii. Cei mai mulți consumatori de droguri sunt foarte tineri. „Adolescenții caută experiențe noi. Vă dați seama că dacă este condamnat viața lui este distrusă. El nu se va mai reintegra în societate”, afirmă reprezentanții ONG-urilor.

Ruslan Poverga este un fost dependent de droguri și preşedintele ONG-ului „Iniţiativa Pozitivă” care susține persoanele HIV pozitive și îi ajută pe dependenți să scape de această obsesie. „Să recunoști și să-ți conștientizezi starea este cel mai important. Trebuie să ai încredere în persoanele care vor să te ajute. Închisoarea nu te învață viață”, susține Ruslan.

Dependenții se droghează și în închisoare

„Închisorile trebuie să ofere securitate în societate, pentru că omul care a fost închis se va întoarce în societate. El va trăi printre noi și are nevoie să-i fie respectate toate drepturile. Discriminarea alimentează nesănătos atitudinea din societate față de consumatorii de droguri. În plus, dacă a fost încarcerat asta nu înseamnă că nu a avut posibilitatea să consume droguri”, a precizat viceministrul Justiției Anatolie Munteanu care a participat la dezbaterile publice cu privire la alternativele condamnării consumatorilor de droguri.


CITIȚI ȘI: Cum se combat drogurile cu mese rotunde, vizite de studiu și activități muzicale – strategia anti-drog la Chișinău după 6 ani de implementare


În timp ce statul încearcă să „armonizeze cadrul legislativ şi normativ naţional din domeniu la standardele europene”, statisticile arată că circa 3,5% dintre elevii moldoveni din clasele a 8-a și a 9-a au încercat canabisul cel puțin o dată în viață.
La capitolul „tratamentul și reabilitarea consumatorilor de droguri”, statul intenționează să extindă tratamentul farmacologic cu metadonă la nivel naţional, să deschidă cabinete narcologice teritoriale în Rezina si Varnița care să acopere si necesitățile pacienților din stânga Nistrului. Creșterea calității tratamentului și a numărului de beneficiari în tratament farmacologic cu metadonă în penitenciare și asigurarea schimbului de seringi în închisori sunt acțiuni ce fac parte din Strategia Națională Antidrog pe care o implementează Guvernul din anul 2011.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.