Meniu Închide

Cât de curve au fost rușii în Al Doilea Război Mondial?

Unul din argumentele anti-românești care mai pot fi auzite la Chișinău este că ”românii au început războiul alături de nemți și l-au terminat alături de ruși” – ceea ce în mințile unora justifică apelativul de ”curve”. Situația este identică cu cea a rușilor, care au început Al Doilea Război Mondial alături de nemți și l-au terminat alături de americani și britanici.

Imaginea simbol a parteneriatului sovieto-nazist: generalul Heinz Guderian alături de generalul Semion Krivoșein la parada din Brest-Litovsk din 22 septembrie 1939.

Merită să rememorăm evenimentele, mai ales că 23 august a fost proclamată de Parlamentul European drept ”Ziua comemorării victimelor stalinismului și nazismului”. Cronologia faptelor nu poate fi negată nici prin cele mai acrobatice argumentații.

23 august 1939 – Ministrul de externe al Germaniei naziste Joachim von Ribbentrop semnează la Moscova cu omologul său sovietic Veaceslav Molotov un pact de neagresiune la care a fost anexat un protocol secret prin care Hitler și Stalin au împărțit statele Europei de est în zone de influență.

1 septembrie 1939 – Germania nazistă invadează Polonia, moment care marchează începutul celui de-Al Doilea Război Mondial.

17 septembrie 1939 – Uniunea Sovietică invadează Polonia și ocupă teritoriile ce-i erau repartizate prin protocolul secret, după ce încheiase un armistițiu cu forțele japoneze înfrânte în bătălia de la Halhin Gol.

27 septembrie 1939 – Polonia capitulează.

28 septembrie 1939 – Stalin renegociază cu Hitler împărțirea Poloniei și trasarea graniței comune.

28 septembrie 1939 – Estonia semnează sub presiunea URSS un tratat prin care acceptă instalarea de baze militare sovietice. Urmează Letonia pe 5 octombrie 1939 și Lituania pe 10 octombrie 1939.

5 octombrie 1939 – Moscova cere Finlandei să cedeze mai multe teritorii și să accepte instalarea de baze militare sovietice.

30 noiembrie 1939 – Uniunea Sovietică invadează Finlanda.

12 martie 1940 – Tratatul de la Moscova prin care Uniunea Sovietică a anexat 10% din teritoriul Finlandei.

10 mai 1940 – Germania nazistă atacă Franța.

15 iunie 1940 – Începe evacuarea forțelor britanice din Franța și se prefigurează victoria Germaniei.

16 iunie 1940 – Estonia, Lituania și Letonia primesc ultimatumuri de la Moscova prin care li se cere să accepte intrarea trupelor sovietice, ultimatumuri acceptate.

25 iunie 1940 – Franța capitulează în fața Germaniei naziste.

26 iunie 1940 – Ultimatumul Uniunii Sovietice către România prin care se cere cedarea Basarabiei și Bucovinei de nord, ultimatum acceptat pe 28 iunie.

3, 5, 6 august 1940 – Lituania, Letonia și Estonia sunt încorporate în Uniunea Sovietică.

Pentru istoriografia Moscovei războiul începe abia în 1941, cu invazia nazistă – deși până atunci Uniunea Sovietică a fost un actor foarte activ în război, participând la lupte și anexând numeroase teritorii, fiind un partener de încredere al Germaniei naziste. Asta ca să nu vorbim de faptul că exporturile sovietice în Germania nazistă au sprijinit ofensiva împotriva Marii Britanii. După invazia nazistă a URSS, la negocierile cu Marea Britanie din decembrie 1941, Stalin a cerut ca frontierele sovietice din 1941 să fie considerate intangibile – cu alte cuvinte a cerut să-i fie recunoscute câștigurile obținute din parteneriatul cu Hitler. Abia apoi și-a început Uniunea Sovietică parteneriatul cu Marea Britanie și Statele Unite.


Vă invităm să ne urmăriți pe Facebook și pe Instagram.

7 Comments

  1. Arhiliuc Ion

    În cinci ani de universitate (1973-1978) nici eu nici alţii mii de studenţi n-au ştiut despre aceste secrete ale politicii de război.
    Dar acum ştiţi!! Apoi ce, mai facem şi noi un Soiuz vamal cu Rusia?

  2. Pingback:CAT DE CURVE AU FOST NEMTII SI RUSII IN AL DOILEA RAZBOI MONDIAL?PE 23 AUGUST PARLAMENTUL EUROPEANA PROCLAMAT ACEASTA ZI DREPT”ZIUA COMEMORARII VICTIMELOR STALINISMULUI SI NAZISMULUI!” | Octavpelin's Weblog

  3. Sporis Mihai

    Salut! Din cartile lui Churchill ” Al 2-lea Razboi Mondial” se poate observa o curvasarie generala in Europa in anii premergatori razboiului. Deci cred ca asta e norma statelor mai degraba decat exceptia. Fiecare isi urmeaza interesele urgente si cele mai aparente, uneori gresind capital. Desigur, aceste greseli sunt usor de judecat dupa ce afli si finalul, dar probabil destul de greu de anticipat pentru oamenii epocii.
    Cateva exemple:
    Italia a jucat initial cu aliatii pentru a-l bloca pe Hitler si pretentiile lui asupra Austriei. Abia dupa aventurile italiene in Abisinia s-au schimbat lucrurile.
    Polonia a participat si ea cu bucurie la impartirea Cehoslovaciei.
    Rusii au incercat initial formarea unei aliante cu Britanicii si Francezii dar n-au fost initial bagati in seama si s-au orientat catre lingusirea lui Hitler.
    Englezii au incheiat cateva tratate cu Germania care practic anula unele din prevederile tratatelor de dupa primul razboi mondial si a usurat calea inarmarii Germaniei, inclusiv cu submarinele care le vor da mari batai de cap mai tarziu.
    Sunt sigur ca se pot gasi multe alte exemple.

  4. Catalin Stoica

    Ei au fost curve atunci! Multora dintre ei le-a trecut aceasta boala iar acum sunt aliati din punct de vedere economic si reprezinta adevarate puteri. Dar noi? Noi romanii! Se pare ca noi inca nu am scapat de aceasta boala. Ne dam chilotii jos in fata oricarui neam venit mai de la vest. Facem aliante si cu stanga si cu dreapta, vindem tot ce se poate vinde,am vandut viitorul copiilor nostri, tradam tot ce se poate trada – iar sfarsitul acestei etape este dincolo de orizont.

    • Misu Burlacu

      Cum adica „in fata oricarui neam venit mai de la vest”? Industria metalurgica, aluminiu, etc nu au fost luate de rusi (cei de la est) pe nimic. Si cumparam benzina de la Lukoil si Gazprom, a-ti uitat?

  5. Pingback:Decenei | Cât de curve au fost rușii în Al Doilea Război Mondial?

  6. anonim

    Dupa 1945 armata romana a fost dezarmata de sovietici si cu abdicarea regelui Mihai a inceput razboiul hibrid pentru Banat in operatiuni de comando in care am avut zeci de militari in termen omorati de sarbi si cu un genocid etnic cu executii si cu gropi comune cu romani in Yugoslavia- romanii erau considerati ,,stalinisti” si omorati. Ungaria a a profitat de context si a inceput sa-si inarmeze armata pe un fals conflict cu Yugoslavia in vederea anexarii la blat cu sarbii a Transilvaniei. In blaturile sovieto-yugoslave cu 1951 incep incercarile de dezintegrare ale sovieticilor prin planul Boico(deportarea sarbilor- crima de razboi-declarare razboi-pierdeam Banatul si Transilvania)plocat cand un ofiter militar de informatii s-a pus in fata unei coloane de camioane cu etnici sarbi pe directia Baragan. Comandourile Securitatii si unitatea dintre armata si securitate ca un corp comun in caz de razboi i-a speriat pe sovietici in 1968 si nu au avut curajul sa intre in Romania.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.