Meniu Închide

Cât de violente sunt moldovencele la beție

Cazurile de huliganism ajunse în fața judecătorilor implică în mare parte bărbați, în baza unui scenariu identic aproape în fiecare situație: consum de alcool urmat de bătăi. Dar există și destule hotărâri judecătorești în care femeile sunt cele condamnate pentru huliganism – și nu întotdeauna pe fondul consumului de alcool.

Sursa foto

Am adunat mai jos câteva astfel de cazuri care demonstrează că reprezentantele sexului frumos nu pălesc deloc față de bărbați la capitolul „tulburarea ordinii și moralei publice”.

Contabila cu cinism și obrăznicie deosebită

O fostă contabilă a Şcolii Republicane de Hipism şi Pentatlon Modern a fost condamnată la 3 ani condiționat pentru violarea ordinii publice.

Înainte de a pronunța sentința de condamnare, instanța de fond a stabilit că femeia a agresat-o fizic pe una dintre colegele ei de la școala de hipism. Descrierea juridică a faptelor din data de 11 aprilie 2014 sună în felul următor: „aproximativ în jurul orelor 10:30, inculpata, aflându-se într-un loc public, în incinta școlii de hipism, fără careva motive întemeiate, din intenții huliganice, încălcând grosolan ordinea publică, exprimând o vădită lipsă de respect față de societate, prin obrăznicie deosebită, în prezența mai multor persoane, exprimându-se cu cuvinte necenzurate, a agresat-o pe XXX, trăgând-o de păr și lovind-o cu capul de masă, a pus-o să stea în genunchi, a scuipat-o în față, umilindu-i onoarea și demnitatea și cauzându-i vătămări corporale”.

Urmare unui asemenea comportament, activitatea școlii a fost sistată pe o perioadă de timp. Faptele femeii au fost încadrate la capitolul huliganism, adică „acțiuni intenționate care încalcă grosolan ordinea publică, însoțite de aplicarea violenței asupra persoanelor, acțiuni de un cinism și obrăznicie deosebită”.

Cu pistolul și bastonul telescopic

Dintr-o altă hotărâre de judecată, conform căreia o femeie a fost condamnată la 4 ani de închisoare de tip semi-închis, cu suspendarea pedepsei pe 5 ani, aflăm că în martie 2014 o altă moldoveancă a săvârșit o acțiune „de un cinism și obrăznicie deosebită” împotriva unei rivale.

Inculpata noastră și partenerul ei au mers împreună la vila victimei din Chișinău. Acolo „huligana” a încercat să-i aplice o lovitură cu pumnul în fața, victima însă a reușit să se ferească. Partenerul ei a doborât însă victima la pământ, iar inculpata a scos un pistol de model ROHM RG 88  pentru care avea drept de port armă și l-a îndreptat în direcția pieptului victimei pe care a amenințat-o că o va împușca. Aflăm în continuare că „huligana” noastră, „manifestând un cinism și obrăznicie deosebită, a efectuat câteva împușcături în gol din pistolul sus-menționat, după care a scos de sub mânecă un baston telescopic, cu ajutorul căruia i-a aplicat lovituri în regiunea capului, cauzând victimei mai multe traume corporale”.

Huliganism de hramul satului

O femeie din satul Zorile, raionul Orhei, a bătut o altă femeie pentru simplu fapt că nu i-a plăcut cum l-a privit pe prietenul ei. S-a întâmplat de hramul satului Zorile, 8 noiembrie 2014, când victima se afla în centrul satului la un concert festiv. Atunci, agresoarea, despre care aflăm că e născută în 1993, s-a apropiat de victimă și i-a spus să o urmărească până-n parcul din apropiere. Victima a urmat-o, iar agresoarea noastră a început pe neprins de veste să o înjure ca la ușa cortului, să o îmbrâncească și să o lovească în piept. Victima a întrebat-o pe agresoare ce i-a făcut și a aflat că ea ar fi privit într-un fel anume un băiat, iar asta nu i-a plăcut deloc fetei. Victima noastră însă nu-și amintește o asemenea situație legată de ocheade.

În tot peisajul ăsta mai apare și o prietenă a victimei care a încercat să o îndepărteze pe Cristina, așa o cheamă pe agresoare, însă a fost lovită de niște persoane pe care nu le-a cunoscut din cauza întunericului și a căzut pe pământ fără cunoștință. Când s-a trezit a descoperit că îi lipsesc bunuri în valoare totală de 3.800 de lei. Din afirmațiile martorilor aflăm că toată aventura a început în barul satului unde toată lumea a consumat alcool și s-a distrat. Instanța a stabilit că huligana este inovată de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 287 alin. (1) Cod penal şi, cu aplicarea art. 364 Cod de procedură penală, și i s-a stabilit pedeapsă sub formă de amendă în beneficiul statului în mărime de 200 unităţi convenţionale – 4.000 lei sau 2.000 de lei în cazul în care amenda ar fi fost achitată în 72 de ore.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.