Meniu Închide

Ce au învățat rușii de la români: Vlad Țepeș, mentorul lui Ivan cel Groaznic

În anul 1482 diplomatul rus Fiodor Kurițîn se găsea la Budapesta, unde l-a cunoscut pe fiul lui Vlad Țepeș, cel care avea să ajungă domitorul Mihnea cel Rău. Întors la Moscova Fiodor Kurițîn a scris ”Povestea despre Dracula voievod”, un text care reia într-o formă diferită povestirile germane despre voievodul român.

dracula

Există mai multe controverse legate de povestirile scrise de Kurițîn, unii chiar negându-i paternitatea textului. Însă diferențele din varianta rusă a povestirilor despre Țepeș față de variantele germane au mai degrabă legătură cu schimbările politice din Rusia sfârșitului de secol al XV-lea și de la începutul secolului al XVI-lea. Acesta este momentul în care suveranii de la Moscova își arogă moștenirea Imperiului Bizantin și caută o nouă definire a atribuțiilor suveranului în fața nobilimii și a bisericii, după cum arată istoricul Matei Cazacu în articolul ”Aux sources de l’autocratie Russe. Les influences roumaines et hongroises”.

Egalitatea în fața legii

Cea mai importantă idee transmisă prin intermediul lui Vlad Țepeș în Rusia țarilor a fost egalitatea tuturor oamenilor în fața legii, indiferent de rang – Kurițîn dând de înțeles că acesta era principiul suprem de guvernare al voievodului român, întărit prin spaima inspirată supușilor:

Atât de temut era Dracula în țara sa, căci nu suferea să se facă nimănui nici un rău, fie hoție, siluire sau nedreptate, încât cine făcea de acestea nu rămânea cu nici un preț între cei vii, orice ar fi fost: popă, boier sau om de rând și oricât de bogat ar fi fost cineva, nu putea să scape de moarte.

Această idee a pedepselor crude de care nu putea să scape nimeni se regăsește în legea rusească din 1497 numită Sudebnik, la elaborarea căreia a contribuit și Fiodor Kurițîn. Sudebnik-ul de la Moscova este extrem de sever, majoritatea infracțiunilor fiind sancționate cu pedeapsa capitală sau cu mutilarea vinovatului, rareori fiind prevăzute amenzi. De asemenea nu mai este permisă înțelegerea între părți – orice infracțiune trebuie adusă în fața suveranului care este singurul capabil să aplice legea. În plus, noua lege rusească din 1497 îi supune pe clerici și nobili justiției suveranului – iar această radicalizare a sistemului penal medieval rusesc poate fi pusă pe seama principiilor exprimate în ”Poveste despre Dracula”.

Vlad Țepeș ca model pentru țarii ruși

În varianta povestirilor despre Dracula redactată de Kurițîn se regăsește istoria solilor turci cărora Țepeș le-ar fi țintuit turbanele de cap pentru că au refuzat să se descopere în fața lui (variantele germane arată că era vorba de soli ”frânci”, cel mai probabil dintre genovezii activi la Marea Neagră). O cronică rusească ulterioară îi atribuie țarului Iva al III-lea același gest. O altă cronică rusească din secolul al XVII-lea susține că țarul Ivan cel Groaznic a bătut în cuie pălăria unui sol italian care a refuzat să se descopere (în alte variante este vorba de un sol francez). Gestul lui Țepeș a avut ecouri în cronistica rusă, care a preluat povestea și a atribuit-o repetat suveranilor considerați capabili de așa ceva, potențându-le imaginea de țari atotputernici.

Doar Dumnezeu și țarul

Fiodor Kurițîn pune în gura lui Vlad Țepeș următoarele cuvinte după episodul uciderii cerșetorilor și ologilor:

Știți de ce am făcut eu aceasta? Întâi ca ei să nu cadă pe capul altor oameni și ca nimenea să nu fie sărac în țara mea, ci toți să fie bogați, în al doilea I-am slobozit p ei, ca nici unul să nu ma sufere pe lumea aceasta de sărăcie ori de boală.

Cuvintele atribuite lui Țepeș au o semnificație politică profundă: suveranul este răspunzător doar în fața lui Dumnezeu pentru faptele sale și își asumă inclusiv trimiterea nefericiților într-o lume mai bună.

Disputa cu biserica

Această concepție a suveranului absolut este reluată în povestirea despre cei doi călugări, care în varianta lui Kurițîn are o profundă semnificați politică. Țepeș îi arată unui călugăr mulțimea de oameni trași în țeapă în jurul palatului său și întreabă dacă e bine ceea ce face. Călugărul răspunde:

Nu stăpâne, rău faci chinuind și omorând fără milă, stăpânitorii ar trebui să fie oameni milostivi, iar toți câți sunt în țepe au murit moarte de mucenici.

Un al doilea călugăr oferă alt răspuns:

Tu stăpâne ești de Dumnezeu pus să pedepsești cu moarte pe cei făcători de rele și să răsplătești cu bunuri pe cei făcători de bine, aceștia au făcut rău și după faptele lor și-au primit răsplata.

Țepeș l-ar fi pedepsit pe primul călugăr pe considerentul că dacă tot a ieșit din chilia mănăstirii măcar să ajungă și el mucenic, pe al doilea călugăr l-a lăsat în viață și l-a răsplătit cu 50 de galbeni.

În realitate Fiodor Kurițîn codifică în această povestire conflictul în desfășurare la Moscova între țar și Bbiserică. Ascensiunea țarilor de la Moscova a avut nevoie de sprijinul înalților prelați, ar mișcarea ”noua ortodoxie” a starețului Iosif de la Volokolamsk s-a arătat dispusă să susțină ideea autocrației țariste – cel mai celebru discipol al acestei mișcări fiind Filoteu de la Pskov, cel care a enunțat doctrina celei de-a Treia Rome. De cealaltă parte se găseau susținătorii ”vechii ortodoxii” grupați în jurul lui Nil Sorskii, cei care afirmau tradițiile ascetice bizantine și refuzau Bisericii Ortodoxe Ruse caracterul autocefal, preferând să rămână în subordinea canonică a Patriarhie de la Constantinopol și să respingă amestecul politic în treburile bisericești.

Fiodor Kurițîn a fost în mod evident susținător activ al primei variante a ortodoxiei ruse – cea care a și câștigat partida – iar povestirea lui despre cum i-a tratat Țepeș pe cei doi călugări vine în mod evident să îi ofere țarului argumente pentru o monarhie absolută în care suzeranul nu mai are nevoie de biserică pentru legătura cu Dumnezeu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *