Meniu Închide

Condițiile FMI pentru Republica Moldova: cheltuieli limitate, tarife mai mari și bănci mai sigure

Depistarea adevăraților proprietari ai băncilor, rezolvarea problemelor cu care se confruntă cele mai mari bănci din Moldova aflate sub supraveghere specială, implementarea reformelor economice, în special în sectorul financiar, dezvoltarea sectorului energetic și eliminarea datoriilor prin ajustarea tarifelor și eficientizarea companiilor, precum și reducerea cheltuielilor reprezintă angajamentele asumate de Guvernul de la Chișinău pentru a primi bani de la Fondul Monetar Internațional (FMI).

Sursa foto
Sursa foto

FMI a dezvăluit care sunt condițiile înaintate Republicii Moldova pentru a beneficia de 178,7 milioane de dolari pentru o perioadă de 3 ani. Potrivit documentului publicat, reprezentantul Fondului, Mitsuhiro Furusawa, a subliniat faptul că Republica Moldova trebuie să implementeze o agendă de reforme pentru a stabiliza situația economică și principalele acțiuni vor ține de sectorul financiar care a fost grav afectat de criza bancară. „Politicile fiscale trebuie să fie ancorate pe termen mediu pe consolidarea bazei fiscale și să manifeste prudență privind cheltuielile sociale și pentru infrastructură. Asistența FMI în ceea ce ține de elaborarea cadrului legal va duce la angajarea Moldovei în reforme în sectorul financiar, va oferi autorităților pârghii pentru a realiza politici fiscale mai echilibrate și va contribui la consolidarea rezervelor internaționale”, a menționat Mitsuhiro Furusawa.

Termen pentru găsirea adevăraților stăpâni ai băncilor

Experții internaționali prognozează o creștere economică de 2% în acest an, menționând că aceasta se va datora creșterii consumului, însă a fost trasă în jos de scăderea bruscă a investițiilor străine. Astfel, referitor la sectorul bancar, FMI cere să fie de urgență întreprinse măsuri care ar duce la depistarea adevăraților proprietari ai băncilor. În cazul celor trei bănci mari care dețin 59,8% din sistemul bancar moldovenesc deținătorii acțiunilor trebuie să fie găsiți până la sfârșitul acestui an. În același timp, FMI cere ca BNM să identifice adevărații proprietari ai restului băncilor până în iulie 2017.

Autoritățile vor trebui să elimine riscurile legate de managementul băncilor și să lichideze canalele prin care erau realizate fraude bancare la tranzacțiile cu acțiunile băncilor.

Fondul a mai solicitat în cadrul programului să fie reformat sectorul financiar, să fie majorat suma depozitului garantat, să fie consolidată performanța activității BNM și să fie oferit un acces mai bun la fondurile publice. Anume în ceea ce ține de Banca Națională a Moldovei, experții susțin că este nevoie de consolidat capacitățile instituției prin angajarea mai mulți experți și să fie revizuit sistemul de remunerare al angajaților.

FMI cere guvernării să economisească banii

Raționalizarea cheltuielilor publice în special este un obiectiv major al programului Republicii Moldova cu FMI pentru următorii trei ani și se referă la reformarea structurală a autorităților care va face administrația publică mai eficientă. Vor fi limitate subvențiile, în special cele acordate unor sectoare specifice care nu vor beneficia de careva finanțare externă (economii de 772 milioane lei). Cheltuielile pentru bunuri și servicii vor fi prioritizate cu mare atenție (au fost identificate economii de 502 milioane lei ce țin de măsuri concrete), se arată în documentul privind angajamentele asumate de guvernare.

Astfel, potrivit programului, Republica Moldova trebuie să reformeze sistemul de pensii, să creeze un echilibru între raportul populației active și a pensionarilor, precum și anularea pensiilor privelegiate.

FMI consideră că este oportun ca în această perioadă de criză să fie redus numărul de beneficii sociale pentru anumite categorii de persoane, iar banii economisiți să fie direcționați spre cheltuieli în sfera socială și investiții capitale.

Referitor la sectorul energetic, FMI menționează că furnizorii vor fi restructurați pentru a fi mai eficienți și pentru a scăpa de datorii, iar tarifele vor fi ajustate.

Menționăm că banii Fondului vor fi direcționați în mare parte spre completarea rezervelor valutare ale BNM, iar semnarea acordului va permite deblocarea asistenței externe pentru Republica Moldova.

6 Comments

  1. Vova

    Ooo iaca acum vreau să văd cine-s proprietarii băncilor de la noi din țară! Pană acum toți le ascundeau fără a arăta beneficiarul efectiv! defpat asta a fost un scut pentru că să-l apere pe Platon din partea lui Filat că mulți bani au mai spălat aceștia!

  2. Pingback:Cetățenii din Republica Moldova ar putea să iasă mai târziu la pensie - moldNova

  3. Pingback:Împrumutul de la FMI a devenit lege pentru Chișinău. Datoria va fi achitată de moldoveni - moldNova

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *