Condominiul ruso-german asupra Europei prinde aripi la Chișinău

Nimeni nu pare cu adevărat interesat la București despre cele se petrec la Chișinău, deși vizita ministrului german de Externe în Republica Moldova ar merita parcă mai multă preocupare deoarece va avea efecte pe termen lung inclusiv asupra României.

Foarte pe scurt: Steinmeier l-a convins pe premierul de la Chișinău Pavel Filip să accepte recunoașterea diplomelor universitare din regiunea separatistă Transnistria, plăcuțele de înmatriculare pentru automobile emise de autoritățile separatiste și un prefix telefonic separat pentru Transnistria. Practic, guvernul de la Chișinău cedează controlul de facto și jure asupra acestor chestiuni în favoarea autorităților separatiste transnistrene. Ministrul german de Externe a împachetat această cedare sub forma unor chestiuni umanitare și care țin de manifestarea bunăvoinței pentru stabilirea încrederii între cele două maluri ale Nistrului.

Reacția autorităților separatiste de la Tiraspol a fost cât se poate de grăitoare: s-au declarat nemulțumite de cele obținute și au emis noi pretenții.  Chișinăul cedează, Tiraspolul ridică miza cererilor – suveranitatea de jure a Republicii Moldova în stânga Nistrului se face zdrențe pas cu pas, de facto ea ne-existând niciodată.

La rundele de negocieri în formatul 5+2 din această vară negociatorii Chișinăului au fost băgați în corzi și siliți să accepte cererile transnistrene susținute pe față de Rusia. Ar trebui să renumărăm negociatorii din formatul 5+2: OSCE (sub președinție germană și sub amenințarea permanentă a Rusiei), Transnistria, Republica Moldova, Rusia, Ucraina (ieșită din siajul Moscovei și foarte atentă la pozițiile și doleanțele Germaniei), Uniunea Europeană (din ce în ce mai dominată de Germania) și Statele Unite ale Americii. Dacă privim cu atenție avem de fapt o negociere coordonată de Germania și Rusia, în cadrul căreia SUA au rol de observatori. Și ar fi momentul să ne amintim de Memorandumul Meseberg din 2010, în care Germania și Rusia se angajează pentru alcătuirea unei noi arhitecturi de securitate în Europa, rezolvarea conflictului transnistrean fiind una din pre-condițiile acestui nou aranjament. Și nu pot să nu mă întreb dacă propunerile germano-franceze pentru securitatea europeană lansate după referendumul ce a pecetluit ieșirea Marii Britanii din UE nu fac parte din această nouă arhitectură de securitate europeană? Memorandumul de la Meseberg a eșuat nominal, însă principiile lui par active: Germania și Rusia forțează un acord în chestiunea transnistreană, acord ale cărui principii practice rămân deocamdată în ceață.

Nu-mi mai rămâne decît să amintesc părerea experților ruși de la Consiliul pentru Afaceri Externe din Moscova care au ținut să sublinieze o modificare esențială în poziția României: dacă președintele Băsescu vorbea de ”același popor, două state”, președintele Iohannis nu mai prea are nici un fel de poziții referitoare la spațiul estic.

Lasă un comentariu