Crap cu vin și mirodenii. Bucate voievodale la Chișinău

În evul mediu românesc se mânca orice fel de pește, după cum atestă cartea de bucate brâncovenească după care ne orientăm în încercarea de a afla ce gust aveau mâncărurile strămoșilor noștri. Printre rețetele brâncovenești se numără mâncăruri din morun, biban, lostriță, clean, lin, nisetru sau cegă – dar noi ne-am oprit la o rețetă de crap preparată în vin și cu un mix de condimente.

Indicațiile originale vechi de 300 de ani sună cam așa:

Să iai peștile dupre ce-l vei griji, să-l tăi bucăți, mărunțel, și să-l îndulcești cu sare și lasă-l să stea. Deci, pune într-o tigaie vin, zahăr, oțet, însă la fieștecare litră dă vin să pui 32 de dramuri de zahăr și 16 de oțet și sare destul, și-l fiarbe. Și când va fiarbe mai tare vinul, atuncea pune bucățile de pește în tingire spălate bine; și fierbând, când și când tot întoarce bucățile de pește în vin. Și după ce va fierbe câtvaș, pune untudelemn, ceapă prăjită, cimbir, scorțișoară, nucușoară, piper, cuișoare, și să fie toate bine pisate, și apoi îl fiarbe, întorcând peștile câteodată, ca să se amestice mirodeniile. Și așa îl fiarbe până să va ca-ngroșa zeama.

Am încercat să urmăm cât mai strict indicațiile din vechime: am luat un crap cam de 1 kilogram, l-am spălat și curățat bine. Peștele curat și uscat se sărează bine și se lasă să se odihnească pentru aproximativ 2 ore. Într-un vas adânc am turnat 500 grame de vin alb, 16 grame de zahăr, aproximativ 10 grame de oțet și sare, am fiert totul până la evaporarea alcoolului. Apoi am pus bucățile de crap și le-am fiert în vin aproximativ 5-10 minute, deoarece peștele fierbe repede și nu trebuie să se fărâme. Între timp, am prăjit o ceapă medie în ulei de floarea soarelui și am pisat bine mixul de mirodenii format din cimbru, scorțișoară, nucușoară, piper și cuișoare. În castronul cu pește și vin am adăugat ceapa prăjită în ulei și mirodeniile pisate. Am fiert toată compoziția, astfel încât să pătrundă mirodeniile în pește și lichid.

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=KJs_YU_FPg8]

Rezultatul a fost o mâncare ușoară, sănătoasă și delicioasă, cu puternică aromă de scorțișoară și vin ce s-au răspândit în toată casa. Sosul are gust dulce-acrișor, fin, similar cu un mujdei, în care puteți înmuia pâine de orice fel. Merită să-l încercați, dar nu exagerați cu scorțișoara și alegeți un pește gras.

Imagine: Sandu Tarlev; maestru bucătar: www.lochef.md.

TOATE REȚETELE VOIEVODALE

Crap în vin. Foto Sandu Tarlev
Crap în vin. Foto Sandu Tarlev

Un comentariu la „Crap cu vin și mirodenii. Bucate voievodale la Chișinău”

Lasă un comentariu