„Credeam că e imposibil să fie construit un sat nou”. Amintiri despre inundațiile din iulie 2010 de la Cotul Morii, Sărăteni, Nemțeni și Obileni

Exact cu 7 ani în urmă locuitorii din satele de pe malul Prutului Cotul Morii, Sărăteni, Nemțeni și Obileni au trăit o dramă care le-a marcat viața. În vara anului 2010 după o perioadă lungă de precipitații abundente, debitul râului Prut s-a mărit, iar volumul apei evacuate din lacul de acumulare Costești-Stânca s-a dublat în numai câteva zile. În seara de 6 spre 7 iulie digul de protecție din marginea satului Nemțeni a cedat. Apa a acoperit jumătate din sat, după care s-a extins spre Obileni, Sărăteni și Cotul Morii, ultimul dispărând de pe hartă.

inundatii nemteni
Un bărbat salvându-și lucrurile personale în timpul inundațiilor, satul Nemțeni, iulie 2010 FOTO: Constantin Grigoriță
inundatii cotul morii
Dig construit din saci de nisip în apropiere de s. Cotul Morii, iulie 2010 FOTO: Constantin Grigoriță
Un bărbat din s.Nemțeni, lângă o remorcă încărcată cu lucruri salvate după inundație, iulie 2010 FOTO: Constantin Grigoriță
Salvatori în satul Nemțeni, iulie 2010 FOTO: Constantin Grigoriță

„Totul era ca o mare neagră”

Astăzi, în Republica Moldova există o nouă localitate Cotul Morii, după ce casele din vechiul sat au fost distruse. Timp de 7 ani aceasta a reușit să ajungă în lista localităților selectate pentru Programul Bunelor Practici ale Autorităţilor Publice Locale din Moldova, lansat în anul 2005 de către Consiliul Europei în cooperare cu Guvernul de la Chișinău. Localitatea Cotul Morii se dezvoltă la câțiva kilometri de satul înecat de apele Prutului, așa cum nimeni nu s-a gândit vreodată. Săptămâna trecută moldNova a ajuns în localitățile afectate de inundații.

Primarul din Cotul Morii, Lucica Guștiuc, a acceptat să ne povestească despre cum a trecut satul peste acea nenorocire. „Oamenii și acum vorbesc despre inundațiile din 2010. Foarte mulți își amintesc cu durere, mai ales pentru cei care și-au pierdut părinții, decedați ulterior din cauza stresului, a fricii de a veni aici, de a-ți lepăda casa unde ai muncit, pragul casei unde ți-ai născut copiii, cimitirele unde sunt îngropați frații, surorii, părinții noștri. E dureros. Rămâne ca o pată neagră în amintirile oamenilor”, spune edilul.

cotul morii
Lucica Guștiuc, primarul comunei Cotul Morii FOTO: Sandu Tarlev

În 2010, Lucica Guștiuc nu era primar. Împreună cu soțul acesteia, administrau câteva magazine în vechea localitate, iar în acea vară își finisase casa. În timpul inundațiilor s-a implicat insistent în susținerea oamenilor, iar podul casei sale, fiind mai înaltă decât celelalte, a servit ca „sală de ședințe” pentru polițiști și salvatori. Primarul ne-a povestit cum a trăit personal acea perioadă.

„Noi am văzut la Prut că apa ieșise din maluri, dar nu era pentru prima dată. Cineva ne-a sunat pe la 11 seara și ne-a spus că s-a rupt digul la Nemțeni. La început nu am înțeles ce înseamnă ruptura digului. Peste jumătate de oră oamenii au început să se alerteze reciproc. Știu că nu am dormit. Când apa a intrat la prima casă și venea gâlgâind, clar că lumea a început să intre în panică. Era dureros. La scurt timp, ne-am pomenit cu un batalion de la situații excepționale, polițiști – ne-au evacuat și ne-au scos pe toți la Obileni, în deal (…) De acolo ne uitam cum satul Cotul Morii se făcea fix ca Marea Neagră. Practic, am rămas toți pe drumuri. Ceea ce am putut lua toți sunt buletinele, unii au reușit să ia o geantă cu haine (…) Indiferent cum erau casele, mici, din lut, dar era a ta, pe care ai construit-o cu mâinile tale, ai recut prin provocările din viață. Toate au rămas într-o noapte acolo și nu puteai să te întorci acolo”.

„Și acum unii stau și așteaptă”

În perioada de lichidare a consecințelor inundațiilor, de la Chișinău, departe de dramă, situația se vedea diferit, alimentată fiind de imaginile care sugerau neimplicarea localnicilor pe lângă salvatori. Acest lucru îl recunoaște și actualul primar, convinsă fiind că oamenii nu trebuie doar să aștepte minuni. „Înțeleg că atunci era mare haos. Dar important era ca oamenii să aibă un acoperiș deasupra capului înainte de a veni iarna. Când a început construcția caselor, am venit cu rugămintea la Guvern ca să fie implicați și oamenii. Pentru că noi stăteam și așteptam, dar nu era normal. Era o rușine pentru noi că cineva vine și ne construiește, hrănește și noi stăm și așteptăm. Eu și astăzi le zic cetățenilor mei – Dragii mei, de calamitate nu este ferit nimeni. Prin asta trebuia să trecem noi, am fost puși la o încercare să vadă Dumnezeu cine suntem noi. Am fost toți inundați, ne-am scuturat și ne-am apucat de treabă. La noi și acum mai sunt persoane care stau și așteaptă – că „noi suntem sinistrați” și că „cineva ne este dator”. Nimeni nu ne este dator – în primul rând, casele nu au fost asigurate. Dar toți cetățenii Republicii Moldova au muncit câteva zile și au dat poate ultimii bănuți ca să ne ajute, să se construiască un sat și noi să venim să trăim în aceste case”, explică Lucica Guștiuc.

Oamenii cu care am discutat își amintesc aproape cu lux de amănunte ziua în care casele le-au fost inundate, de parcă asta s-ar fi întâmplat ieri. Altfel nici nu poate fi – încă ești martor al peisajului apocaliptic atunci când te deplasezi prin cele patru localități.

Acoperiș prăbușit peste casă, s.Obileni, iulie 2017 FOTO: Sandu Tarlev
cotul morii
Casă părăsită, s. Cotul Morii(cel vechi), iulie 2017 FOTO: Sandu Tarlev

Valentina Corduneanu, s. Cotul Morii: „Mi-a părut o șagă…”

Eu ziua am fost la prășit, iar seara încleiam tapete. Am dat podul cu vopsea, tot frumos. Am ajuns deja la finiș, am aruncat peria și mi-am spus că nu-mi mai trebuie nimic, termin cu asta, cu tot remontul (trad. din rusă – reparație). Pregătisem documentele să mă duc la Hâncești. Pe la ora 11 seara aud că bate cineva în ușă. Când colo, părinții au venit și au spus „Haideți că s-a rupt damba și vine apa”.

Am sunat la sora de la Calmățui care a venit să ne ia. Eu am rămas în sat și tot vedeam că apa se apropie. Dar mi-a părut o șagă.

cotul morii
Valentina Corduneanu (stânga), alături de mama ei, Alexandra, s. Cotul Morii FOTO: Sandu Tarlev

Nu m-am gândit la nimic, nu mi-am ridicat nimic, nici pasăre, nimic. Numai documentele și câteva haine le-am trimis la Calmățui.

Multă lume nu voia să iasă din case, mulți au urcat în pod, nu voiau să lase gospodăria. Eu plângeam, că am muncit atâta timp și rămân fără nimic.

Mihai Guștiuc, 60 ani, s. Obileni: „Aproape 2 luni n-am venit aici”

Noi atunci am plecat la Chișinău, că treaba era urâtă. La mine soția e miticuță și apa îi era până la umeri. Iată din mahalaua ceea, unde casa e râschită, a venit un băiat tânăr și a strigat: Apa, digul cela s-a rupt! Și noi ne-am ridicat aici în deal. Ș-apoi din deal ne-am dus la Hâncești, de la Hâncești ne-au dus la Chișinău.

Mihai Guștiuc, pe fundalul casei vechi din s. Obileni FOTO: Sandu Tarlev

Nu trebuia, cineva a făcut prostia asta… Aproape 2 luni n-am venit aici și când am venit… A intrat apa în casă de vreo trei degete. Ne-o dat casă acolo în deal, în satul nou, da acolo n-am sarai, n-am garaj; aici, de bine de rău am purcel, păsări… Dar atunci le-au înecat, că eu umblam în chiloți și le prindeam.

Ilie Bocancea, s. Cotul Morii (vechi): „Aici au rămas vreo 50 de case”

Noi trăim aici, în satul acesta. Casa a fost afectată, dar noi am reparat-o. Dar apa aici a fost până aproape de fereastră. Vedeți că au fost locuri unde apă a fost mai puțină și au fost alte locuri unde a fost mai multă, acolo casele s-au ruinat. Ne-au dat case, dar nu ne-am mai dus noi acolo. Avem băieți, poate s-or duce ei acolo. Aici au rămas vreo 50 de case, practic s-a mutat tot satul.

cotul morii
Ilie Bocancea, în s. Cotul Morii (vechi) FOTO: Sandu Tarlev

Țin minte că în ziua ceea am avut un mort aici în sat. Am îngropat și după înmormântare ne-au sunat și ne-au spus că vine apa. Parcă îmi părea șagă, dar am sunat-o pe sor-mea acolo, la Nemțeni, dar pe ei deja îi inundase, acolo repede a fost. Toată noaptea am stat, au fost și Serviciile Situații Excepționale și primarul – ei evacuau bătrânii, invalizii, eu am mai stat vreo două zile aici, dar țin minte că cei de la situații excepționale au spus că nu-i chip de oprit apa, că trebuie de evacuat de aici.

Am ajuns la digul care a cedat în iulie 2010. Acesta se află la câțiva metri de râul Prut și care ar fi fost întărit. Unii localnici cred că acesta putea fi construit mult mai bine. Acolo întâlnim un tânăr care conduce un mini-tractor. Casa acestuia a fost distrusă complet, aflându-se la 500-600 de metri de dig.

Eduard Dolganiuc, 30 de ani, s. Nemțeni: „A doua zi casele cădeau”

Iată aici a fost țeava ceea. În ziua ceea țin minte că eu căram lucernă. Aici trăiau oameni (arată în apropierea locului unde ne aflăm – n.n.), au spus că n-au auzit nimic. În 2010, 2011 aici încă a fost apă.

Casă inundată din s.Nemțeni, iulie 2010 FOTO: Constantin Grigoriță

La ora 9:30 seara, apa venea, lumea răcnea „Of, vine apa, of, vine apa!”. Mie nu-mi venea a crede, că eu trăiam aici aproape și avem trei porci, pe care i-am primit la nuntă tot în acel an. Am fugit repede pe un loc ridicat și când am văzut că apa vine, pe canaluri, am fugit înapoi acasă. Am înhămat un cal, avem patru cai, un vițel, vaca, patru porci – le-am dat drumul… Totul s-a întâmplat în 5 minute până când a ajuns apa. Ce am reușit am scos la asfalt, la biserică, la niște neamuri. Noaptea, m-am întors să scot puii, că aveam 50 de pui, curci, rațe. Usturoi am avut, plutea prin ogradă, nici n-aveam ce face, era întuneric. Luam puii, îi aruncam în pod.

Eduard Dolganiuc urcă cu mini-tractorul pe digul nou construit, s.Nemțeni FOTO: Sandu Tarlev

A doua zi casele cădeau. Venea apa cu viteză. Românii dimineața deja erau aici. Am găsit atunci o barcă de la pădurar, încărcam usturoiul care plutea și îl scoteam la asfalt cât am reușit.

Panica era mare în sat. Vine un buhai spre tine, te-ai speriat și ai fugit – iată așa și la noi. Dacă era panica mai mică, poate reușeau să se mai salveze ceva, dar era prima dată atunci și toți s-au speriat.

Grigore (74 ani) și Sofia (75 ani), s. Nemțeni

nemteni
Grigore (74 ani) și Sofia (75 ani), s. Nemțeni FOTO: Sandu Tarlev

Apa a venit momental. Noi ne-am ridicat la fiică-mea în deal. Apa deja venise. Am luat păsările, vaca. În casă apa n-a ajuns, dar în șopron. Acolo era soba care ni-o răschit-o. O lună de zile n-am fost aici după aceea. Acum suntem aici, pe alții i-au ridicat în deal, le-au dat case. După inundații veneau [oficiali] pe aici, se uitau la case, analizau. Ne-au dat bani să reparăm șopronul.

Viața continuă

„Dar viața merge înainte”, precizează primarul din Cotul Morii. „Este un sat nou. Un sat la început de cale. Sunt sate care au și 200 de ani, dar nu au făcut atâtea lucruri câte le-am reușit noi în 6 ani”.

cotul morii
Comuna Cotul Morii include și satul Sărăteni FOTO: Sandu Tarlev

Astăzi, în comuna Cotul Morii, care include și satul Sărăteni, locuiesc 2222 de oameni. Bugetul localității este unul mic – 1,7 milioane de lei, dar insistența primarului a făcut ca localitatea să aibă azi o școală și grădinițe moderne, construită după standarde europene și încălzită cu o cazangerie pe biomasă, un centru de sănătate nou, un centru comunitar pentru copii o biserică, un teren de dansuri pentru tineret și un teren de joacă pentru copii – toate construite din fonduri europene sau bani alocați din bugetul de stat.

Școala din Cotul Morii FOTO: Sandu Tarlev

Lucica Guștiuc comunică direct cu locuitorii din sat, aflându-se în propriul birou prin intermediul unui sistem audio, iar sătenii ascultă de la cele câteva boxe instalate pe stâlpurile din sat mesajele pe care vrea să le transmită aceasta.

„Cea mai mare problemă care rămâne acum prioritară este construcția apeductului și canalizarea. Am început construcția unui apeduct din lunca râului Prut, care costă 64 de milioane de lei, pentru zece localități din regiune. Nu știu când va fi finalizat, pentru că nu depinde numai de mine. Dacă vor fi contractați acești bani anul acesta, sperăm că până la sfârșitul anului 2018, dar nu promit. După apeduct, deja următorul primar cred că va trebui să facă drumurile. Dar urmează să mai lucrăm, în țară mai sunt localități, e nevoie de mulți bani. Noi nu avem posibilități de sine stătător”, concluzionează primarul satului Cotul Morii, Lucica Guștiuc.

Casă cu două camere din comuna Cotul Morii FOTO: Sandu Tarlev

Vom aminti că în total au fost construite 563 de case în satul Cotul Morii, 115 case în satul Nemţeni şi 28 de case în satul Obileni. În Cotul Morii doar 127 de locuințe au fost înregistrate pe numele celor care locuiesc în ele. Restul 436 sunt la balanța Primăriei și se află în litigiu: potrivit Lucicăi Guștiuc, fostul primar împreună cu alt consătean cer de la autoritățile locale milioane de lei, deoarece unele locuințe au fost construite pe terenurile lor private, procurate anterior.


Urmăriți-ne pe Facebook și Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *