O mamă își strigă durerea. La doar 35 de ani, Nadejda din raionul Criuleni își crește singură cei trei copii, fără ajutorul nimănui, într-o locuință închiriată. Acum un an, i-a decedat soțul. Stâlpul familiei, pe care femeia îl iubea și alături de care visa la o viață frumoasă, nu mai este. S-a pomenit singură și neajutorată, dar pentru că nu poate ceda, înfruntă toate greutățile pe care i le pune soarta în față. Numai ea știe cum se descurcă zi de zi, de unde face rost de bani să le pună copiilor ceva pe masă. Își ascunde lacrimile și încearcă să fie puternică atunci când fetița mai mică o tot întreabă unde este tatăl.
Am găsit-o la biserica din sat. Venise să-și aleagă niște haine, adunate de la creștini. „Bogdaproste! Mai venim și ne alegem de aici câte ceva de îmbrăcat și aceasta ne salvează. Să le cumperi noi? De unde atâția bani?”, se întreabă femeia.
Copiii nu-i sunt îmbrăcați după ultimele tendințe ale modei și nici nu cer asta. Tot ce își doresc acum e să fie sănătoși și să aibă o casă a lor, nu una străină, și ce pune pe masă. Ca să primească un ban, chiar dacă sunt puțini și de abia le ajunge, femeia s-a angajat femeie de servici la primăria din sat. „Mai primesc și eu un bănuț grămadă că din altă parte de unde să-i iai. Nu are cine mă ajuta. Am câteva rude, dar au și ele problemele lor”, ne spune femeia.
Pălămar la biserică
La doar 11 ani, Ionel, cel mai mare dintre frați, este pălămar la biserică. Merge și la școala, iar în fiecare sâmbătă, dacă este slujbă la biserică, sau duminică, este … la muncă. Îl ajută pe preotul din localitate în toate pe lângă biserică. „Îmi place foarte mult la biserică. Preotul este bun cu noi. Învăț și multe lucruri bune de la el”, ne spune băiatul. „Mai câștigă aici și câte o pomană, un colăcel, biscuiți ori bomboane și astfel ne mai hrănim, pentru că ne este foarte greu”, suspină mama celor trei micuți. Fratele mijlociu merge și el la școală, iar mezina abia așteaptă să se facă mare ca să ajungă și ea la școală. „Ne rugăm bunului Dumnezeu să aibă grijă de noi și să ne țină sănătoși că de muncit nu ne este frică”, adaugă femeia.
Gospodarul casei
Cei doi băieți învață bine la școală și le place să fie antrenați în diverse activități, doar că mama nu își permite multe să le asigure. „Sigur, aș vrea pe băieți să-i dau la un cerc de lemnărie, să confecționeze ceva, dar de unde bani, pentru că pentru toate trebuie să plătești. Au capacități și le place. Mă uit la acesta mic cum îi place să meșterească, să deseneze. Nu-mi pot permită să-i asigur cu tot ce ar avea nevoie. Acum fac totul ce-mi stă în puteri să-i hrănesc, să-i îmbrac și să nu stea în frig. Celelalte deja după posibilități”, susține Nadejda.
Nu se plânge de copiii. Chiar dacă sunt încă mici, așa cum pot, o ajută în toate treburile pe lângă casă. „Cel mai mare este gospodarul casei. Le știe pe toate. Ce trebuie de făcut în gospodărie, când să hrănească orătăniile din jurul casei și alte treburi. Mii milă de el că i-am furat din copilărie, dar nu am de ales. Decât să-l las să hoinărească pe drumuri, Doamne ferește să mai fure, mai bine îl pun la treabă. Astfel va crește și un bun gospodar”, ne spune femeia.
Zilier prin sat
Un ban în plus ori cu ceva de ale gurii se mai alege femeia și după ce merge să muncească zilieri prin sat. „Acum că e primăvară, după care iată vine vremea prășitului, mai câștig un ban muncind zilier prin sat. Sigur, pe copiii nu îi pun, doar eu. Ei au grijă de gospodărie doar. Ce să fac dacă trebuie să hrănesc aceste trei gurițe și să-i îmbrac. Muncesc o zi, merg și cumpăr niște paste făinoase. Muncesc încă o zi și iar cumpăr ceva de ale gurii sau pun de o parte pentru a le cumpăra ceva de îmbrăcat. Ne descurcăm cum putem. Nu avem de ales”, suspină Nadejda.
Visează să aibă casa lor
Acum femeia și cei trei copilași stau cu chirie într-o casă din sat. Nu arată grozav, dar se bucură pentru că copiii ei au un acoperiș deasupra capului și unde se încălzi. Totuși, visul cel mare al femeii este să aibă o locuință a lor, una în care să nu stea cu grijă că în orice moment ar putea ajunge în stradă. „De banii care îi fac aici, sigur, nu îmi pot permită să-mi procur ceva al meu. Abia îmi ajunge pentru întreținere, dar să las copiii să merg undeva la muncă peste hotare tot nu vreau. Cine să mii îngrijească, cine să mii încălzească și hrănească? Să-i dau la internat pentru o perioadă? Nu cred că voi putea fără ei. Este tot ce am mai scump pe pământ și atât cât voi avea sănătate și putere voi munci pentru ei aici. Când vor crește mai mari, vom vedea ce va mai fi”, ne spune femeia.