Unii moldoveni sunt afaceriști ingenioși, dar necinstiți. Autoritățile au deconspirat un grup de oameni care aducea zahăr din Ucraina și struguri din Turcia, prezentând produsele ca fiind fabricate în Republica Moldova. Planul le-a fost dat peste cap atunci când în strugurii care au fost exportați în Rusia cu eticheta „made in Moldova” s-a descoperit un virus tropical care nu se găsește în țara noastră.

Primul caz de contrabandă vizează trei cetăţeni moldoveni care au adus din Ucraina, prin zona transnistreană, 20 de tone de zahăr ambalate în 400 de saci. Ulterior, cei trei afaceriști au înlăturat etichetele cu informaţia privind producătorul şi ţara de origine a mărfii și le-au înlocuit cu etichete „Fabricat în Moldova”. Aceștia au obținut în mod fraudulos toate actele care confirmă originea autohtonă a zahărului și produsul urma a fi comercializat în magazinele din Chișinău, astfel statul fiind prejudiciat cu aproape 200.000 de lei pentru neachitarea taxelor vamale de import. Cazul a fost relatat de reprezentanții Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate si Cauze Speciale (PCCOCS) în cadrul unei conferințe de presă.

Struguri turcești „made in Moldova”

Contrabanda cu struguri importați din Turcia reprezintă un alt caz de infracțiune identificat de procurori și ofițerii de urmărire penală din cadrul Serviciului Vamal. Potrivit acestora, patru moldoveni importau legal struguri din Turcia, apoi îi transferau din cutiile de plastic în lăzi de lemn, aplicau etichetele conform cărora marfa este din Republica Moldova și o exportau în Rusia. „Am depistat că 20 de tone de struguri, în valoare de 14.000 de dolari, fuseseră deja exportate în Rusia. La cererea noastră, autoritățile de acolo au examinat marfa și au depistat un virus tropical care confirmă că strugurii nu provin din țara noastră. În plus, alte 65 de tone de poamă aduse din Turcia erau gata să fie vândute în Rusia. Infractorii moldoveni au profitat și de faptul că Turcia are interdicție de export în Federația Rusă”, a explicat Valeriu Bodean, șef-adjunct interimar al PCCOCS.

Sursa foto
Sursa foto

„Impactul unor asemenea fraude este foarte grav. În primul rând, suferă imaginea Republicii Moldova în fața partenerilor de export. În al doilea rând, sunt afectați producătorii autohtoni care plantează și îngrijesc vița-de-vie cu bună credință și muncesc cinstit”, a comentat procurorul Bodean.

Un inspector ANSA ar fi complice

Fără aprobarea Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) cele 20 de tone de struguri nu puteau fi exportate. Învinuiţii ar fi obţinut, așadar, un certificat fitosanitar cu date false privind originea mărfii, care a fost anexat la declaraţia vamală de export a strugurilor. Certificatul fals ar fi fost oferit de către inspectorul principal al structurii teritoriale Chişinău din cadrul ANSA. Procurorii nu au spus despre cine este vorba, dar au precizat că angajatul se află în arest la domiciliu și urmează să fie suspendat din funcție.


CITEȘTE ȘI: Birocrația moldovenească opune rezistență exportului produselor în UE


Gheorghe Gaberi, directorul ANSA, ne-a spus că, de regulă, inspectorii nu verifică originea mărfii, ci starea fito-sanitară a produselor.

„Noi confirmăm că starea mărfii coincide cu cerințele țării în care urmează să fie exportată. Nu cunosc foarte multe despre acest caz. Cert este că au avut loc verificări și au fost ridicate copiile mai multor certificate de-ale noastre. Deocamdată, nu este nimic clar”, a comentat Gheorghe Gaberi.

Republica Moldova are o imagine proastă

Eduard Grama, ministrul Agriculturii
Eduard Grama, ministrul Agriculturii FOTO Profil Facebook

Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eduard Grama, este îngrijorat că prin astfel de acțiuni fraudulose Republica Moldova va câștiga o reputație proastă în fața partenerilor externi.

„Problema aceasta cu reexportul am avut-o și în trecut. Aceste ilegalități aduc prejudicii imaginii țării noastre, în contextul în care încercăm să reluăm exporturile către Rusia. În plus, ne afectează pe noi ca și producători de struguri – avem 15.000 de hectare de struguri care trebuie să fie valorificate”, a declarat ministrul.

Eduard Grama a mai spus că inspectorii ANSA sunt cei care confirmă producția autohtonă a mărfurilor, dar nu se subordonează direct Ministerului Agriculturii și, deci, instituția nu se poate implica direct în aceste cazuri.

Membrii celor două grupări sunt acuzați de contrabandă, au fost reținuți și riscă până la 10 ani de închisoare.

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*