Cum se vede Republica Moldova prin ochii unui emigrant în Spania întors acasă

Corectitudinea, perseverența și dorința de a-ți demonstra ție însuți ca poți. Este motto-ul de care se conduce în viață Dorian Danuța, managerul unei companii de reparații, desing și construcții din Chișinău. „Nu este greu să te afirmi, trebuie doar să vrei”, ne spune Dorian.

A absolvit facultatea de Finanțe și Bănci. În ultimul an de studii, la fel ca și mulți alți moldoveni care au luat calea pribegiei în căutarea unei vieți mai bune, a plecat și Dorian. „Era prin anul 2002 când începusem să-mi caut de muncă în țară, înainte de finalizarea studiilor. Trecusem câteva interviuri de angajare, chiar la unele banci din țară, dar salariul care mi se oferea atunci nu ajungea nici la o mie de lei. Atunci am luat decizia să plec din Republica Moldova. Mi-am perfectat actele, adică o viză de turist și am plecat în Spania să-mi încerc norocul. Destinul a făcut așa ca să ajung în Madrid unde și m-am stabilit”, își amintește bărbatul.

Criza l-a adus acasă

Dupa mai multi ani de ședere în Spania și muncind mai mult ca angajat în construcții, a urmat niște cursuri de specializare ca Arhitect Tehnic, după care a decis săși înființeze o companie proprie. La început nu a fost de loc ușor. Sunt destule greutăți și acolo de care te lovești ca fiind străin, dar cu perseverență am reușit să dezvolt afacerea și a mers destul de bine, pâna prin anul 2009-2010, când Spania a fost afectata de criză. În deosebi, a fost afectat domeniul construcțiilor”, ne spune Dorian.

Întrebat cât de ușor este pentru un străin să-și lanseze o afacere peste hotare, bărbatul ne spune că, din punctul lui de vedere nu este greu, pentru că legea la ei funcționează pentru toți la fel, iar birocrația este destul de mica. Mai greu este să dezvolți afacerea, fiindca ce nu ar spune ei și cât de bine nu s-ar purta spaniolii cu tine, pentru ei oricum rămâi UN STRAIN”, zâmbește bărbatul.

Spaniolii nu știau de Republica Moldova

Ajuns în Spania și întrebat de spanioli de unde vine, Dorian trebuia să le explice de țara noastră, unde se află aceasta și despre moldoveni. „Ce am observat la spanioli că după ce aveau de aface cu moldovenii, majoritatea ramâneau cu impresii bune despre noi. Le spuneam că suntem o țară mică, dar foarte frumoasa, cu oameni frumoși și deschiși la suflet. Am prieteni spanioli care ne-au vizitat Moldova și sincer ei rămân încântați de tradițiile noastre, de bucătăria noastră”, ne povestește acesta.

Dorul de casă, de cei dragi sufletului, l-au motivat să lase totul și să se întarcă acasă.
Dorul de casă este cel mai mare motiv, dorul de rude, de părinți și poate și dorința de a face ceva acasa, ceva frumos și util. Plus la toate astea, mai este și senzația de a te simți ACASA. Cred ca doar cei plecați știu să facă diferența asta”, mai spune Dorian Danuța.
Întrebat ce-i lipsește în viziunea lui Republicii Moldova ca să fie o țară prosperă, bărbatul ne-a spus că în primul rând o schimbare totala a gândirii cetățenilor ei, care este o problema majora a poporului nostru.

„Cu probleme de astea ma intâlnesc zi de zi la muncă. De ce poporul nostru, când sunt peste hotare pot fi și responsabili, și muncitori, și corecți, dar când muncesc la noi în țara sunt cu totul și cu totul alți oameni. Uită de responsabilități, uită de corectitudine”, susține Dorian.

Este greu să lupți cu concurenții care activează ilegal”

Înainte de a se întoarce acasă, pentru că avea deja o experiență bogată în domeniul construcțiilor, a facut un studiu de piață în ceea ce privește serviciile de construcții de la noi și și-a înregistrat o marcă în domeniu. „Ce am observat este că în domeniul reparațiilor și lucrărilor de finisare era un haos destul de mare și o cerință ridicată pentru servicii de calitate. Atunci am decis să ma dedic acestei nișe la noi în țară. De la bun început am făcut toți pașii pentru a activa legal și a presta un serviciu sigur și de calitate”, ne spune mându de realizări Dorian.

Nu i-a fost deloc ușor, se simțea la el acasă mai mai rău decât în primii ani de străinătate. Și în afacere tot nu a început totul chiar ușor. „Este foarte greu să lupți cu mulțime de concurenți care lucrează fără licență, fără taxe. Când le pregăteam la clienți o ofertă de preț oficială și poate era un pic mai mare decât alte oferte (care erau scrise de mână pe o foaie de caiet) trebuia să le explici foarte mult de ce este așa, de unde se ia prețul asta. În ultimul timp, paremi-se că se incepe a schimba mentalitatea clienților, sau poate eu dau peste alt tip de clienți care știu ce înseamnă un serviciu de calitate prestat cu garanții”, susține bărbatul.

În tot ceea ce face este susținut de către familie, părinți și rude. Cât privește proiectele de viitor, nu-i prea place să vorbească de ele. „Când o sa ajungă timpul, atunci o sa vedem”, ne spune acesta. Certă este că-și dorește ca numele companie pe care o conduce să ajungă ca o referință de servicii de calitate pe piața Moldovei, si nu numai.

Întors din străinătate, acceptă cu greu realitatea din țară

Nu regretă că s-a întors acasă iar de banii câștigați acolo și-a lansat o afacere în țara unde s-a născut. „În primul rând cred, ca mulți alții care am locuit o perioadă peste hotare, avem mentalitatea un pic mai schimbată. Ne este greu să acceptam toate lucrurile de la noi din țară. De regretat nu regret – sunt alaturi de familie, părinți, rude, sunt acasa. Lucrurile la care duc lipsă este orașul, străzile din Madrid, locurile unde poți să ieși cu familia și copilul ca să petreci un weekend, prietenii și sora care a rămas în Madrid, dar pentru ca dorul să fie mai ușor, încercam să vizităm Madridul măcar câteva zile în fiecare an”, ne spune Dorian.

Recunoaște că, din punct de vedere birocratic și din punct de vedere a forței de munca este mult mai greu să faci un business în șară. Plusul aici este că ești la tine acasă – altfel duci tratativele cu partenerii, cu clienții. Alt plus aici este ca suntem o țară în dezvoltare, de asta la noi în țară este mai ușor să găsești o nișă de business pe care să o dezvolți”, conchide Dorian Danuța.

Lasă un comentariu