După 6 luni de la înregistrarea proiectului de lege elaborat de deputații PD care are ca scop lupta împotriva propagandei rusești, miercuri, 6 decembrie, formațiunea a emis un comunicat prin care a anunțat că documentul va ajunge săptămâna aceasta în Parlament pentru a fi supus votului. Despre acest lucru nu se știa nici măcar în cadrul Comisiei de specialitate, proiectul lipsind de pe ordinea zi. Întrebați de ce a durat atât de mult și de ce tocmai acum inițiativa este propusă pentru adoptare, deputații răspund în mod diferit.
Reprezentanții PD au anunțat ieri, 6 decembrie, că vor propune introducerea pe ordinea de zi a ședinței Parlamentului din această săptămână inițiativa legislativă privind combaterea propagandei rusești. Este vorba despre proiectul cu privire la modificarea și completarea Codului audiovizualului, înregistrat pe 13 iunie curent cu numărul 189, fiind semnat de mai mulți deputați din partea PD și PPEM. Despre necesitatea contracarării propagandei rusești, în contextul în care spațiul informațional este în mijlocul unor amenințări hibride, s-a discutat pe 26 octombrie, în cadrul unei conferințe organizate de Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul”. Prezent la eveniment, vicepreședintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, Eugen Carpov, a declarat că legislația noastră nu corespunde sub nicio formă amenințărilor care se prefigurează. „Cadrul juridic ar trebui perfecționat. Numai că legiuitorii nu par să se grăbească să o facă. Un proiect de lege privind combaterea propagandei promovat de PD, partidul de guvernământ, stă și el în sertare de aproape jumătate de an. Ambele trebuie definitivate”, a menționat deputatul.
Carpov: Se încearcă îmbunătățirea proiectului
Referitor la faptul că proiectul respectiv a fost înregistrat în iunie și încă nu a ajuns pe ordinea de zi a Parlamentului, Eugen Carpov a declarat atunci că despre prevederile proiectului s-a discutat în comisia de specialitate și că documentul conținea „o omisiune tehnică”. „Se încearcă îmbunătățirea și completarea acestui proiect pentru a elabora o lege mult mai complexă și mai eficientă”, a precizat Carpov.
Autorii documentului propun ca să fie interzisă transmisia știrilor sau programelor analitice despre subiecte politice și militare. „În vederea asigurării securității informaționale a statului, se permite radiodifuzorilor transmisia programelor de televiziune și radio cu conținut informativ, informativ-analitic, militar și politic care sunt produse în statele membre ale Uniunii Europene, SUA, Canada, precum și în statele care au ratificat Convenția Europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră”, prevede proiectul elaborat de deputații PD și PPEM.
În cazul în care aceste reguli nu vor fi respectate, vor fi aplicate amenzi de la 40.000 până la 100.000 de lei.
Membrii comisiei nu știau de proiect
Deși nu se afla pe ordinea de zi a ședinței de ieri a Comisiei pentru cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, proiectul a fost discutat și a primit aviz pozitiv. Cei care s-au opus au fost socialiștii Marina Radvan și Vlad Batrîncea, iar deputatul liberal-democrat Maria Ciobanu s-a abținut. Maria Ciobanu a declarat pentru deschide.md că-l va vota în Parlament dacă vor fi acceptate amendamentele deputatului Lilian Carp care vrea ca programele analitice să fie în limba română. „Nu în ziua în care are loc ședința să-l pună pe masă, fiindcă nu poți ține minte toate detaliile dintr-un proiect de lege. A fost un vot al meu de protest, dimineață nu l-au pus pe masă”, a adăugat Ciobanu pentru sursa citată.
Ce spun deputații PD
Totuși, faptul că documentul a așteptat jumătate de an ca să ajungă pe ordinea de zi a ședinței Parlamentului trezește mai multe semne de întrebare. În timp ce deputatul Eugen Carpov spunea că proiectul a fost completat în această perioadă pentru a fi mai bun, deputații din PD vorbesc despre aceleași prevederi care s-au regăsit în documentul înregistrat în iunie curent. Întrebat unde putem să vedem textul inițiativei care va ajunge în această săptămână în fața deputaților, democratul Dumitru Diacov, care este și unul din autorii proiectului, ne-a spus că este cel care a fost înregistrat cu nr.189 și poate fi analizat pe site-ul Parlamentului, fiind publicat în iunie curent.
Faptul că este vorba despre aceleași prevederi care au fost prezentate în proiectul înregistrat în iunie curent a fost confirmat și de un alt autor al proiectului, deputatul Vladimir Hotineanu. El a comentat declarațiile lui Eugen Carpov privind îmbunătățirea documentului, menționând că prevederile au rămas neschimbate, însă acestea „au fost analizate și s-a discutat”. Hotineanu a declarat că nu poate spune de ce acum a ajuns proiectul pe masa deputaților, însă a adăugat că a trebuit să treacă jumătate de an de la înregistrare pentru ca să ajungă pe ordinea de zi a deputaților din cauza că este vorba despre un proces legislativ, despre obținerea avizelor din partea mai multor instituții.
Plahotniuc răspunde astfel Moscovei?
Întâmplător sau nu, comunicatul PD a fost publicat după ce presa rusă a scris despre deschiderea unui dosar penal în Rusia pe numele liderului democrat Vlad Plahotniuc referitor la faptul că acesta ar fi omorât două persoane. Democrații au calificat această acțiune drept o hărțuială politică din partea reprezentanților Moscovei.
Menționăm că la începutul acestui an fost adoptată o altă lege de către Parlament, promovată și elaborată de PD, care anunța același scop, de a combate fenomenul propagandei rusești pe teritoriul Republicii Moldova. Totuși, pe ultima sută de metri au fost excluse anume prevederi care trebuiau să contracareze propaganda rusească. Atunci a fost modificat Codul Audiovizualului pentru a obliga radiodifuzorii să emită câte 8 ore pe zi conținut autohton.
Pentru că s-au găsit mizerii politice acum 6 luni, inclusiv din societatea civilă, alde Morari c are au făcut circ și scandal atunci și s-a renunțat la proiect !
Nu asta-i întrebarea, întrebarea e alta, de ce spre exemplu cretina aia de Maria Ciobanu se opune acestui proiect, de ce societatea civilă se opune ?
Dar de ce nu ar trebui ca PD sa pui capat propagandei rusesti, magarilor.
Propaganda rusa trebuie combatutra ori o sa cintam degraba imnul Rusiei nu doar la Condrita dar si in biserici.
De mult era timpul de oprit propaganda rusească, păcat că cei ce se dădeau mari pro-europeni, acum se opun acestui proiect, rușine lor.