Deportații și îndepărtații

Nu cred că există vreo familie cu origini vechi în spațiul pruto-nistrean care să nu fi avut măcar un membru al său, oricât de îndepărtat, victimă a deportărilor staliniste. Faptul în sine nu este nici encomiastic, nici sarcastic, ci doar constatativ. O parte importantă a societății continuă să sufere de memorie traumată, nefiind până astăzi cu adevărat reabilitată, pe când o altă parte refuză categoric să recunoască represiunile regimului totalitar comunist, pentru a nu fi acuzată de complicitate sau, și mai grav, pentru că este ignorantă.

Tragedia deportaților nu poate fi înțeleasă pe deplin de generațiile actuale, din simplul motiv că un asemenea fenomen ni se pare străin și irepetabil. Imaginați-vă ce înseamnă să fii luat pe sus din propria locuință, la o bucată de noapte, de niște indivizi înarmați, pe care doar militari nu poți să-i numești, dus cu forța la gară și urcat într-un vagon insalubru al unui tren a cărui destinație îți este necunoscută. Transportat ca un animal și bruscat de niște brute cu epoleți. Fără să fi avut ocazia să-ți iai rămas bun de la cei dragi ori, ceea ce este de-a dreptul îngrozitor, să-i vezi cum mor de sete, frig sau foame, iar tu să nu poți face nimic…

S-au făcut cercetări și s-au scris memorii, pe care aproape nimeni nu le citește, despre calvarul prin care au trecut zeci de mii de oameni nevinovați. S-au relatat istorii, cât se poate de veridice, despre suferințele celor strămutați cu forța dincolo de marginea civilizației, în cumplita Siberie. S-au organizat conferințe, s-au adoptat legi și s-a ridicat un monument, însă deportații noștri rămân la fel de îndepărtați de vatră și de semeni ca acum 67 de ani.

Atrocitățile la care s-au dedat exponenții sistemului opresiv sovietic nu au termen de prescripție. Ororile lor nu pot fi date uitării, scuzele tardive și fariseice ale descendenților și decidenților politici nu pot fi acceptate, crimele nu pot fi iertate. Nu rezistă criticii nici lamentația că „așa au fost timpurile” sau afirmația că „victimele au fost denunțate de rude, vecini sau consăteni”. Delațiunile sunt consecința, nicidecum cauza odiosului regim. Semănând ură, comuniștii au cules ură.

Stră-străbunelul meu din partea mamei, Constantin Slivca, cel mai probabil etnic ucrainean, refugiat în părțile Sorocii (în perioada României Mari) pentru a scăpa de Holodomor, a fost deportat în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, pentru că fusese proprietarul unei prăvălii și a unui han. Nu cunosc să fi avut vreo afiliere politică și nici să fi militat (deschis) împotriva Uniunii Sovietice. Bunică-mea, pe atunci o copilă de doar 10 ani, a scăpat ca prin urechile acului, fiind trasă de păr de către un milițian și dată jos din camion la insistențele mamei sale, care s-a oferit să-i ia locul. Întreaga scenă s-a consumat, totuși, printr-o „târguială”: a fost deportată o altă fetiță, pe nume Liliana, nepoată de-a stră-străbunicii, care a supraviețuit surghiunului.

Cazul descris succint mai sus este unul dintre multitudinea celor înregistrate în Estul Europei. Și popoarele baltice, și ucrainenii, și tătarii au trecut prin vicisitudini similare. În Estonia a fost elaborată și editată „Cartea Albă” a pierderilor umane și materiale suportate din pricina regimului de ocupație, unde sunt descrise cu lux de amănunte prejudiciile cauzate atât națiunii, cât și teritoriului estonian. O inițiativă de acest gen în Republica Moldova ar fi nu doar temerară, dar și necesară. Din păcate, însă, Comisia pentru studierea și aprecierea regimului comunist totalitar, creată în ianuarie 2010 prin decretul președintelui interimar Mihai Ghimpu, a fost obstrucționată în Parlament, iar Raportul acesteia așa și nu a produs efecte juridice.

Nu ne rămâne decât să cinstim memoria celor care au trecut prin calvarul deportărilor și să sperăm că generațiile care vor urma nu-i vor îndepărta încă o dată.

Un comentariu la „Deportații și îndepărtații”

  1. Mulțumesc frumos pentru aceasta postare. Ar fi păcat sa ne uitam trecutul, ar fi păcat sa ne uitam buneii si strabuneii, pentru ca uitarea ar însemna trădare si o a doua condamnare.

    Răspunde

Lasă un comentariu