09
sept.
2016

Dialectica electorală și echilibrul de putere din Transnistria

În ciuda perioadei de concedii, luna august a adus câteva știri politice în contextul campaniei pentru alegerile prezidențiale din Transnistria. În primul rând Evgheni Șevciuk a anunțat că va candida pentru un al doilea mandat. Această decizie nu este una surprinzătoare. Criza socio-economică din regiune a subminat în mod dramatic popularitatea actualului șef al statului. Însă pe de altă parte campania inițiată împotriva lui de oponenții politici, parțial dusă cu metode dubioase, îi oferă șansa să joace o carte anti-oligarhică și să rămână la putere.

Mult mai interesant este că alți doi reprezentanți cunoscuți ai elitei transnistrene și-au anunțat dorința de a candida. Pe 2 august fostul șef al comitetului vamal transnistrean și fost ministru de interne Ghenadi Kuzmicev și-a prezentat propria organizație politică numită ”Avanpostul Rus”. A făcut asta la Moscova, în centrul de presă Argumenti i Faktî. Într-o lună de zile Kuzmicev a convocat prima conferință a organizației ”Avanpostul Rus” la Tiraspol. Trebuie notat faptul că ambele evenimente au fost organizate cu participarea unor experți de imagine proeminenți din Rusia – Serghei Markov, reprezentanți ai Institutului pentru țările CSI etc. Se pare că Kuzmicev își pune în practică planurile de a participa la cursa prezidențială, anunțate în primăvară, la scurtă vreme după ce a fost demis din ministerul de interne în decembrie 2015.

Ghenadi Kuzmicev a fost mulți ani un apropiat al lui Evgheni Șevciuk. După ce Șevciuk a fost ales președinte în decembrie 2011, Kuzmicev a fost numit șeful serviciului de securitate și pentru câteva săptămâni președintele comitetului vamal transnistrean. Astfel că inițiativa sa de a candida la președinție nu pare să fie o acțiune politică independentă. În mod evident îl va sprijini pe Șevciuk în aceste alegeri, strângând voturile acelor cetățeni care nu sunt în favoarea actualului președinte, dar care nici nu doresc să voteze pentru reprezentantul partidului Obnovlenie.

În același timp, rolul lui Kuzmicev merge mult mai departe. El recunoaște deschis că se bucură de sprijin la Moscova, iar experții din Rusia care îl înconjoară la evenimente sunt cea mai bună dovadă în acest sens. S-ar putea spune că o astfel de asistență pentru unul din candidați poate avea o dublă semnificație. În primul rând Rusia încă își păstrează politica de menținere a echilibrului în politica transnistreană. După ce partidul Obnovlenie a câștigat copleșitor alegerile parlamentare de anul trecut, în mod evident țintește spre câștigarea puterii prezidențiale. Toate motivele posibile sunt folosite într-o campanie destul de agresivă: criza valutară, ”blocada economică” a importului de combustibili din Ucraina, problemele din domeniul plăților sociale etc. A devenit clar faptul că președintele este pus într-o poziție defensivă în această confruntare, iar puterea sa este puternic subminată. De exemplu, Șevciuk este forțat în mod constant să înlocuiască figuri cheie din guvernul său. Sprijinul de la Moscova pentru organizația ”Avanpostul Rus” cu greu poate fi interpretat drept exclusiv, asta nu înseamnă că Kuzmicev primește toate resursele din oficiale din partea Rusiei pentru a câștiga alegerile. Este mai degrabă un semnal pentru elitele transnistrene că alegerile ar trebui să fie corecte și nu ar trebui să ducă la destabilizarea economică și socială a republicii. Nu este o coincidență faptul că noua forță politică încearcă să se refere la discursul pro-rus ultra-patriotic în Transnistria, demonstrând că nici puterea executivă, nici cea legislativă nu îl pot monopoliza. Practic același mesaj a fost transmis de Dmitri Rogozin în timpul ultimei sale vizite la Tiraspol în luna iulie.

În al doilea rând, este foarte important pentru Rusia să aibă relații bune cu candidatul care va ieși pe locul al treilea în urma alegerilor. După cum a demonstrat ultima campanie din 2011, ciocnirea dintre doi candidați populari poate fi imprevizibilă și poate duce la înfrângerea amândurora. Kuzmicev ar putea fi capabil să asigure o tranziție sigură a puterii pentru Șevciuk și Moscova. Modelul rus al unui tandem este o opțiune realistă în acest caz.

Al doilea gigant al politicii transnistrene care și-a anunțat recent planurile pentru alegerile prezidențiale ce urmează a fost Grigori Maracuța, fostul președinte al sovietului suprem până în 2005. În același timp el a anunțat că nu va candida decât în cazul în care cele două tabere politice (Șevciuk și sovietul suprem) nu vor ajunge la un consens. Este greu de crezut că un astfel de consens poate fi atins.

Este greu de spus dacă Maracuța acționează independent sau doar reprezintă interesele unei tabere politice ori ale Moscovei. La conferința sa de presă de asemenea s-a referit la faptul că a lucrat în ultimii ani în ”cercuri politice rusești” de la Moscova, astfel că inițiativa sa nu pare să fie un moft de pensionar. Însă faptul că declarațiile sale apar la o săptămână după conferința de presă a lui Kuzmicev de la Moscova ne duce la concluzia că este vorba de o reacție la candidatura fostului ministru de interne. Maracuța a fost unul dintre apropiații fostului președinte Igor Smirnov, ai cărui foști susținători sprijină acum ocasional partidul Obnovlenie. Astfel că nu poate fi exclus faptul că reprezentantul ”vechii gărzi” va face parte din actuala dialectică a politicii transnistrene.

Este greu de crezut că această dialectică va putea fi total depășită. Nu este așteptată apariția unor noi fețe care să nu provină din grupurile de inters sistemice existente deja. Singura dilemă este dacă această ”coabitare” va fi păstrată și cine va reprezenta în curând dualismul de putere din Transnistria.

Traducere a analizei publicate de Andrei Deviatkov în cadrul Laboratorului pentru Analiza Conflictului Transnistrean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *