Discursurile despre Transnistria în politica moldovenească

Apropierea alegerilor prezidențiale a revitalizat discuția despre subiecte de importanță strategică pentru viitorul Republicii Moldova. Reintegrarea țării este un astfel de subiect. De fapt, modul în care problema transnistreană este tratată în discursul politic din Republica Moldova poate fi văzut ca o piatră de încercare pentru însăși evoluțiile politice. Analizând inițiativele actuale în chestiunea transnistreană putem identifică o serie de modificări în politica din Republica Moldova.

Mai înainte a existat în Republica Moldova o dominație clară a discursurilor ultra-politice. Faimosul filosof sloven Slavoj Zizek vede ultra-politica drept o variație specifică a depolitizării societale prin militarizarea extensivă a politicii. Acest lucru ajută la mascarea adevăratelor conflicte politice din cadrul societății prin susținerea unor probleme construite artificial. ”Amenințările” rusă și română constituie astfel de probleme create artificial pentru Republica Moldova. Politicieni și experți, insistând asupra unei amenințări ”ruse”, au sugerat că prin ocupația părții estice a țării Rusia încearcă să blocheze integrarea europeană a Republicii Moldova. Ei argumentează că în Transnistria conflictul este între Rusia și Moldova (transnistrenii fiind doar marionete rusești) și sunt în favoarea integrării euro-atlantice a Republicii Moldova ca o modalitate de contrabalansare și până la urmă, de înfrângere a Moscovei. Pe lângă aceasta, ”ocupația sovietică” a fost transformată în principala sursă a politicilor memoriei, extrem de active.

Cea de-a doua opțiune discursivă, nu mai puțin alarmistă, a fost aleasă de forțele politice care se referă la România și într-o oarecare măsură la Occident (mai ales la NATO) ca la amenințări explicite pentru statalitatea moldovenească. Oficial, reintegrarea țării este interpretată ca o formă de federalizare pentru a bloca ”românizarea” țării. Aceste forțe politice și-au exprimat solidaritatea cu discursul istoric rus despre Al Doilea Război Mondial și ”marea moștenire sovietică”.

Ambele opțiui discursive sunt active. Argumentatea euro-atlantistă este prezentă în documente recent apărute, precum Proiectul de Strategie a Securității Naționale (elaborat de Ministerul Apărării în cooperare cu experții militari) și Declarația Societății Civile privind Liniile Roșii ale Reglementării Transnistrene (publicată pe platforma organizației non-guvernamentale Promo-Lex). Aceste documente se referă în mare măsură la relațiile cu Rusia și practic exclud orice fel de opțiuni de dialog asupra chestiunii transnistrene. În special Declarația Societății Civile se bazează pe o temere implicită față de un complot ruso-german pe seama Republicii Moldova.

Tabăra ”pro-rusă” este reprezentată pe deplin acum de Partidul Socialiștilor al lui Igor Dodon. În cooperare cu Clubul rusesc Izborsk, acesta și-a intensificat recent agitația anti-română și anti-occidentală, preluând moștenirea ”epocii de aur” a lui Vladimir Voronin.

În același timp, în ciuda prelungirii importanței lor, aceste discursuri ultra-politice par acum să fie învăluite de unele discursuri alternative care sunt mai apropiate de ceea ce senumește ”politică normală”. În centrul acestei ”politici normale” există în prezent dezbaterea despre ”statul capturat”, care se desfășoară între Partidul Democrat aflat la guvernare și forțele politice reprezentate de Andrei Năstase și Renato Usatîi. Taberele politice menționate anterior participă și ele la această dezbatere, însă în mod evident și-au asumat o poziție de subordonare aici.

Dupe excluderea lui Vlad Filat de la putere și instalarea guvernului Pavel Filip, Partidul Democrat a înaintat ideea de promovare a stabilității în țară. În interviurile sale Vlad Plahotniuc a subliniat faptul că Republica Moldova nu ar trebui să aleagă între est și vest. Atât în 2015 și în 2016 a devenit cunoscut faptul că guvernul Republicii Moldova a încercat să găsească o cale de apropiere cu Moscova, inclusiv pe chestiunea transnistreană. De exemplu, autoritățile moldovene au transmis un mesaj despre oportunitatea unei ”înțelegeri la pachet” care să includă și Transnistria, prin intermediul președintelui kirghiz în 2015. De asemenea, președintele Parlamentului Andrian Candu a încercat să stabilească un dialog asupra măsurilor de clădire a încrederii cu omologul său transnistrean și a promovat ideea unei abordări strategice a chestiunii transnistrene în cadrul unei platforme parlamentare speciale. În primăvara lui 2016 autoritățile moldovene au inițiat un dialog cu Rusia cu scopul reclădirii relațiilor comerciale. Pentru Partidul Democrat asta a fost cu certitudine un calcul pragmatic, nu unul bazat pe valori sau ideologie, ațintit către atragerea electoratului centrist și de stânga, ca și pentru susținerea creșterii economice, până la urmă pntru crearea de beneficii pentru clanul aflat la conducere.

Aceasta nu înseamnă că partidul aflat la putere nu folosește și instrumentele ultra-politicii. Chiar nu este așa. De exemplu, articolul premierului publicat recent pe blogul The Hill se referă la ideea că Rusia ar pune în pericol independența Republicii Moldova prin intermediul propagandei, iar Occidentul ar trebui să ajute Republica Moldova (cu alte cuvinte actualul guvern) pe calea sa pro-europeană. Însă aceste tactici au fost reluate mai ales datorită încercărilor lui Andrei Năstase de a obține sprijin american pentru urmărirea penală a unor reprezentanți cheie ai actualelor autorități moldovenești și a tentativelor ulterioare ale lui Plahotniuc ca așa ceva să se întâmple prin astfel de acte de demonstrare a loialității geopolitice față de Occident. Însă în general Partidul Democrat mai degrabă se abține de la retorica despre ”tancurile rusești”. În orice caz, pentru a menține loialitatea Partidului Liberal, Partidul Democrat este silit să tolereze toate acțiunile ministrului Apărării.

Este ciudat să îi compari pe Andrei Năstase și Renato Usatîi. Însă cei doi au multe lucruri în comun. În primul rând amândoi nu folosesc prea mult discursul geopolitic. De aceea chestiunea transnistreană practic nu a apărut pe agenda lor, în primul rând deoarece nu este o problmă acută pentru cetățenii Republicii Moldova și drept urmare pentru ”politica normală”. Năstase chiar a mers la Moscova să facă apel la diaspora moldovenească din Rusia, ceea ce dezvăluie faptul că este gata să treacă peste liniile geopolitice existente. În ceea ce privște Europa și Occidentul, discursul său este în general unul normativ, astfel că el nu argumentează că Republica Moldova ar trebui să adere la UE în 2020. În același timp, ambii politicieni nu își ascund identitățile culturale profunde. În al doilea rând, Năstase și Usatîi nu ascund faptul că au legături bune în Occident, respectiv în Rusia, deși în același timp aceste legături par să fie mai slabe decât cele ale Partidului Democrat sau cele ale Partidului Socialiștilor. Retorica lor atacă sistemul politic existent în Republica Moldova, fără să acorde prea multă atenție altor chestiuni.

Tabloul politicii moldovenești a devenit mai diversificat. Nu există nici o garanție că ”politica normală” va învinge ”ultra-politica”. Pe termen scurt nici una din forțele politice nu va putea domina câmpul politic, nici chiar Partidul Democrat. Drept urmare ultra-politica va rămâne o resursă folositoare pentru clasa conducătoare în evitarea oricăror schimbări structurale. Aceasta va face aproape imposibilă inițierea unei abordări strategice pentru chestiuni complicate precum reglementarea conflictului transnistrean. Alegerea unui politician puternic în funcția de președinte al Republicii Moldova ar putea eventual să schimbe situația.

Traducere a analizei publicate de Andrei Deviatkov în cadrul Laboratorului pentru Analiza Conflictului Transnistrean.

NOTĂ: Andrei Deviatkov este doctor în istorie, lector superior la Universitatea de Stat din Tiumen (Rusia). A fost cercetător invitat la Stiftung Wissenschaft und Politik (Germania), New Europe College (România), Departamentul de Studii de Politică Globală, Universitatea din Malmo (Suedia). Actualmente este cercetător post-doctoral la Centrul de Cercetare al UE și al Rusiei de la Universitatea din Tartu (Estonia). Domenii de interes: reglementarea transnistreană, Parteneriatul Estic, politica externă a Rusiei și Germaniei, fosta Uniune Sovietică.

Un comentariu la „Discursurile despre Transnistria în politica moldovenească”

  1. Never trust a criminal like Plahotniuc. He talks about choice but his choice is between the ways he can enrich himself and get more money and more power at the cost of elections and lies to his allies and supporters because his final goal is and access to absolute power which guarantee him more money. And why someone even talk to him…

    Răspunde

Lasă un comentariu