De când există, din 1991, Republica Moldova nu a prea avut norocul să aibă conducători teferi la cap – în sensul că politicieni care să lase ceva bun în urma lor. În schimb am avut și continuăm să avem politicieni care nu obosesc să spună contrariul – că sunt cei mai demni.

Igor Dodon, la Reședința de Stat, 29 martie 2017 FOTO: Sandu Tarlev

Igor Dodon este unul din ei. Acesta se laudă de dimineața până seara pe toate canalele pe care le are la dispoziție, în special pe cele rusești – care-i sunt mai pe plac – că e președintele tuturor, cel care unește, cel care face lucruri în premieră și care nu vrea război. În schimb, nu-l întrece nimeni la spus minciuni – poate doar Filip și Candu. Dar minciunile acestuia nu-s ca la toți: le spune așa, dintr-o bucată – te țintește cu privirea, nu clipește și le naște. Iar dacă în fața lui e Pahomova de la NTV-ul moldovenesc sau Zeinalova de la NTV-ul rusesc, atunci minciuna capătă sens: devine știre, teză, apoi banner.

În perioada de dinainte și după alegerea sa în funcție au fost deja publicate o serie de articole în care erau sintetizate minciunile lui Dodon. Nu contează despre ce vorbește, despre problemele în educație, economie, politică sau statistică, acesta nu obosește să arunce cu neadevăruri care să-l prezinte ca pe un președinte „mai puternic”, „mai patriot”.

Sâmbăta aceasta, adică azi, va fi difuzat un nou interviu pe care Dodon l-a acordat jurnaliștilor ruși, de data aceasta postului de televiziune „ТВЦ” pentru emisiunea „Postscriptum” (probabil a fost prea încordat în ultimele zile, după ce în preajma zilei de 27 martie a acordat câteva interviuri pentru mass media din România și a simțit nevoia să se elibereze de această pacoste). Despre aceasta a anunțat socialistul pe pagina sa de Facebook: „În cadrul interviului (…) am comentat unul dintre cele mai actuale subiecte din ultimele zile – decizia autorităţilor moldoveneşti de expulzare a trei diplomaţi ruşi din ţara noastră”.

Acesta a atașat și un fragment video din acel interviu în care spune următoarele:

„Când [cineva] încearcă să placă cuiva și expulzează trei diplomați ruși, eu mă întreb cine are nevoie de asta. Partidului Democrat, ca să placă americanilor? Posibil (…) România este membru NATO, România este membru UE. Populația României este de șase ori mai mare decât a Moldovei. [Și] expulzează un diplomat [rus]. Moldova, o țară mică, neutră, cu o societate divizată, cu problema transnistreană nerezolvată, cu o treime din populație vorbitoare de limbă rusă, cu 600.000 de cetățeni de-ai noștri care lucrează în Rusia, expulzează trei diplomați (…)”.

Că de toate relele ce se întâmplă în Moldova se fac vinovați americanii, deja ne-am deprins să auzim asta din gura lui Dodon. Mai mult decât atât, deja ne-a uscat urechile cu afirmațiile lui amenințătoare, precum că oamenii sunt gata „deja” și pentru „vărsare de sânge”. (Și nici jumătate de mandat nu a trecut). Dar altceva mi-a atras atenția: „o treime din populație vorbitoare de limbă rusă”. Iată noua minciună a lui Dodon, pe care în curând o vom auzi din gurile tuturor socialiștilor de la Chișinău. (Deputatul Vlad Batrîncea a reușit deja să strige, ieri, la ședința Parlamentului că 70% de moldoveni (!) ar prefera să urmărească presa în limba rusă).

Haideți să vedem ce înseamnă „o treime” în percepția lui Igor Dodon. Populația recenzată în cadrul recensământului din anul 2004 a fost de 3,3 milioane de oameni. Dintre aceștia, 380.796 de persoane au declarat că limba maternă este limba rusă, ceea ce reprezinta atunci 11,3% din total. Un deceniu mai târziu, în anul 2014, au fost recenzați 2,9 milioane de oameni, conform Biroului Național de Statistică. Dintre aceștia, 263.523 au menționat că limba lor maternă este rusa – adică 9,4% din total. Cu alte cuvinte, nici pentru a zecea parte din populația Moldovei limba rusă nu este limba maternă.

Dar haideți să ne uităm și la structura populației după „limba vorbită de obicei” la cele două recensăminte. Astfel, în 2004, 16% dintre cei recenzați spuneau că vorbesc de obicei limba rusă, iar în 2014 – 14,1%. Adică nici măcar a cincea parte.

Să presupunem că Dodon ar fi avut dreptate. Nici chiar dacă jumătate din populația Moldovei ar fi fost vorbitoare de limbă rusă, acest lucru nu ar fi însemnat că agenda Chișinăului trebuie să fie făcută la Moscova. Vorbitorii de limbă rusă, ca și întreaga populație a țării, au nevoie de o viață normală și de politicieni care să nu le amintească într-una să fie „pregătiți pentru vărsare de sânge”. Iar pentru un președinte care promovează la greu cât de „moldovan” este, astfel de declarații sunt cu atât mai rușinoase. În acest ritm, vom ajunge în curând să avem, pe lângă două mitropolii (una a Moldovei și alta a Basarabiei), două limbi (una moldovenească și alta română), doi președinți (unul ales și altul interimar), și două birouri de statistică (unul oficial și altul mincinos).

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*