Au fost la un pas de a ajunge la internat dacă autoritatea tutelară nu intervenea în cazul lor. Este istoria a doi frați dintr-un sat din nordul Republicii Moldova. Aurel avea 6 ani, iar surioara sa mai mică, Mihaiela – 3 ani când au fost practic lăsați în voia sorții de către cea care i-a dat viață. Tatăl i-a părăsit și locuiau doar cu mama și bunica, ambele consumatoare de alcool.

Locuiau într-o casă unde era să cadă tavanul peste ei

Nu prea comunicau cu vecinii și puțini erau cei care se încumetau să le treacă pragul. Nu fecventau nici grădinița, își duceau existența cum puteau. Când autoritatea tutelară din raion le-a trecut pragul, erau într-o stare de nedescris. Casa era avariată, iar tavanul din casă mai că era să se prăbușească peste ei. În casă era frig și nici mâncare nu prea aveau. Se alimentau și ei cu ce găseau ori ce le mai dădeau vecinii și unele rude. Atunci, pentru a-i salva din mediul în care creșteau, au fost duși la un centru de plasament temporar.

Mama care s-a dezis de copii

În tot acest răstimp, nici mama, dar nici bunica nu s-au mai interesat de copiii, chiar dacă asistenta socială din localitate și responsabili de la autoritatea tutelară le tot dădea târcoale. Mai mult, mama chiar a scris o declarație că refuză orice suport sau că s-ar angaja să-și crească în liniște copiii. Dragostea de tărie era mult mai mare decât cea de a crește și îngriji copiii. Mai mult, a plecat la muncă în Federația Rusă și nu a mai dat de știre. Între timp, a fost și decăzută din drepturile părintești.

Înfiați de rude

Soarta așa a vrut însă ca micuții să ajungă în familia fratelui mamei, care avea doar un singur copil. „Până a ajunge copiii la mine, nu prea țineam legătura cu sora. A avut dintotdeauna un comportament ușuratic. Avea tot felul de prieteni și prietene care numai să-i dea povețe de bine și să o susțină nu erau. Ori de câte ori nu încercam să discut cu ea, îmi reproșa că am familia mea și să-mi caut de viață. Renunțasem, pentru că nu vedeam niciun rezultat, dar de copii îmi era milă”, ne spune unghiul micuților, Vladimir.

O perioadă, copiii au fost încredințați în tuteală, iar peste un an au fost deja adoptați. „Nu era diferență că erau în tutelă sau că i-am înfiat, pentru că oricum îi iubeam nespuns de mult. Sigur, au avut nevoie și ei de acomodare, nu doar cu părinții, dar și cu noul mediu de viață, de familie. La internat aveau un mod de viață, acasă deja altul. S-au împrietenit și cu copilul nostru, iar acum sunt ca trei frați – de nedespărțit. Nu pot spune că ne este ușor, pentru că unde mănâncă unul, al treilea se simte, dar ne descurcăm. Nu era să-i las să crească în internat ori să-i înfieze alte familii dacă tot sunt sânge de-al nostru”, susține mama celor trei micuți.

Familie întregită și fericită

Au trecut cinci ani de atunci. Multe s-au schimbat în familia Ciorici. A trecut pe la ei și mama, doar că … întâlnirea cu micuții nu a fost una așa cum ar fi trebuit să fie între un părinte și copiii ei. „ A venit la copiii cu niște biscuiți doar, și asta în condițiile în care nu ii văzuse de câțiva ani. E pierdută. Nici nu poți să discuți normal cu ea. Se înțelege că este consumatoare de alcool și duce o viață în desfâu. După ce a plecat, copiii mi-au spus că nu vor să o mai vadă. Nu vreau să fac să o urască, pentru că, vrei nu vrei, dar este mama lor, chiar dacă aceasta a fost decăzută din drepturile părintești. În plus, imi este soră și țin la ea. I-am propus să mergem undeva la tratament, poate își revine, dar tot spune că uite va veni special acasă să ne ducem la medic, după care iar dispare. Mai mult decât să-i cresc copiii, nu știu dacă aș putea cu ceva să o ajut”, suspină bărbatul.

Între timp, părinții adoptivi ai copiilor au decis să mai aducă pe lume un copilaș. Pe moment, femeia este însărcinată în luna a 7-a. Urmează să nască o fetiță. „Vom face să fie parte egală. Doi frați și două surori. Ne-a fost greu să ne decidem, dar, vorba moldoveanului: unde mănâncă trei va mânca și al patrulea”, zâmbește femeia.

La muncă în Federația Rusă

Pentru a-și întreține familia, bărbatul este nevoit să meargă periodic la muncă peste hotare, la construcții, în Federația Rusă. „Merg, stau acolo câteva luni, după care vin acasă. Nevoile sunt multe și nu se termină niciodată, dar și dorul de copii și cei dragi este mare. Noi le combinăm astfel ca să fie totul bine. În curând urmează să apară pe lume și celălalt micuț. Cu sigurnață că viața va căpăta o culoare și mai frumoasă”, conchide plin de speranțe capul familiei Ciorici.

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*