Dosarul parcărilor cu plată. Ședințe amânate și avocați înlăturați – cum este urmărit penal Dorin Chirtoacă

După 2 luni în care s-a aflat în arest la domiciliu, multe ședințe de judecată amânate, după ce aproape că a rămas fără avocați și s-a trezit în postura de „învinuit” într-un caz de trafic de influență, dosarul primarului Capitalei, Dorin Chirtoacă, a fost expediat în instanță pe data de 21 iulie. Edilul spune că procesul său este absurd și că procurorii încearcă să-l bage la răcoare invocând „acuzații nefondate și poze cu pisica”.

Primarul de Chişinău, Dorin Chirtoacă, a fost reţinut în seara de 25 mai de către ofiţerii Centrului Național Anticorupție şi procurorii anticorupţie după ce ultimii au efectuat percheziții în biroul edilului, dar și în apartamentul acestuia. După ce și-a petrecut noaptea în izolatorul CNA, a doua zi primarul a fost plasat în arest la domiciliu pentru un termen de 30 de zile. Primarul este bănuit de trafic de influenţă și corupere pasivă în așa-numitul dosar al parcărilor cu plată. Procurorii nu au fost foarte expliciți în a relata modul în care a decurs urmărirea penală și probele adunate împotriva edilului. Astfel, în comunicatul publicat de Procuratura Anticorupție vineri, 21 iulie, se înțelege că investigatorii se bazează doar pe declarațiile şefului Direcţiei generale transport public şi căi de comunicaţie a Primăriei, Igor Gamrețchi, reținut și el în acest dosar, fără a se menționa existența altor probe.

Primele declarații ale primarului

Imediat după plasarea sa în arest la domiciliu pentru 30 de zile avocații lui Chirtoacă au contestat decizia judecătorilor. Pe 6 iunie a avut loc o ședință la Curtea de Apel în cadrul căreia judecătorii au respins recursul avocaților. Unul dintre apărătorii primarului a declarat atunci că „este o decizie regretabilă, incorectă și neîntemeiată”. La această ședință edilul a ales să nu fie prezent.

Primarul și-a făcut apariția la următoarea ședință de judecată, desfășurată pe 22 iunie, atunci când magistrații de la Judecătoria Chișinău din sectorul Buiucani i-au prelungit mandatul de arest la domiciliu cu încă 25 de zile. Chirtoacă a făcut atunci primele declarații pentru presă.

„Nu am făcut niciun trafic de influență și nu am făcut altceva decât să-mi îndeplinesc atribuțiile de serviciu, conștiința mea este curată. Sper să pot convinge atât organele de urmărire penală, cât și instanțele de judecată cu privire la acest lucru. Faptul că s-au făcut anumite declarații în ceea ce mă privește, ele nu au nicio relevanță și sunt chiar absurde, pot spune. Vom încerca să obținem în continuare eliberarea pentru că nu sunt motive de a sta în arest” – Dorin Chirtoacă, 22 iunie.

Înlăturarea avocaților

Dorin Chirtoacă s-a pomenit fără cei doi avocați ai săi, Gheorghe Malic și Tatiana Iovu, după ședința din 13 iulie. În cadrul acesteia apărătorii edilului au fost înlăturați din proces de către procurorul de caz, Dumitru Robu, care a spus că avocații tergiversează procesul de urmărire penală. Primarul i-a înlocuit pe cei doi cu un al treilea avocat, Valentin Guțu. „Avocații înaintau cereri că ei nu sunt disponibili de a fi prezenți la toate acțiunile de urmărire penală și personal Chirtoacă a menționat că nu este de acord cu tărăgănarea efectuată de partea apărării. Al treilea avocat nu tergiversează procesul de urmărire penală și acționează conform legii”, a precizat procurorul Robu.

„Procurorii vor avocați comozi, care nu pun întrebări. Suntem înlăturati intenționat, pentru a le da posibilitate și a nu le contesta actiunile, procurorii vor să își facă mendrele”, a replicat Gheorghe Malic, unul dintre avocați. Am încercat să-i contactăm pe cei trei avocați pentru a preciza anumite lucruri din dosarul primarului Dorin Chirtoacă, însă aceștia au evitat să vorbească cu moldNova.eu, argumentând că intră în ședințe sau pur și simplu nerăspunzând la telefon și mesaje.

Mai multe ședințe amânate

Ședințele de judecată din 14 iulie și 17 iulie au fost amânate. Ultima ar fi trebuit să aibă loc la Curtea de Apel acolo unde apărătorii au făcut recurs la ordonanța începerii urmării penale pe numele lui Chirtoacă. Apărătorii au cerut amânarea ședinței și au solicitat ca șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, să vină la ședință în calitate de procuror, motivând că acesta a emis ordonanța „înainte ca vreo infracțiune să aibă loc”. „În cazul în care CNA și procurorii știau că urmează o licitație ilegală, de ce n-au oprit-o? După un an jumate eu brusc am devenit pericol public”, a comentat Chirtoacă.

De ce CNA a amânat perchezițiile în dosarul parcărilor cu plată din Chișinău. Schema are mai mulți beneficiari

„Noi am contestat ordonața șefului Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, care a ordonat începerea urmării penale pe numele primarului Chirtoacă. Din punct de vedere procedural la ședință trebuie să fie prezent domnul Viorel Morari. Ordonanța sa este ilegală”, a explicat avocata Tatiana Iovu.

„Acuzații nefondate și poze cu pisica”

Pe 20 iulie Curtea de Apel a examinat recursul avocaților lui Chirtoacă împotriva prelungirii arestului la domiciliu. În aceeași zi, primarul a povestit că a fost anunțat despre finalizarea procesului de urmărire penală pe numele său.

„S-au prezentat materialele și probele din dosar. Am fost stupefiat de prostiile de acolo. Acuzații nefondate și poze cu pisica. Este un proces absurd. Datele din dosar n-au fost făcute publice, dar noi vom insista ca informațiile să fie publicate. Este un dosar cusut cu ață albă” – Dorin Chirtoacă, 20 iulie.

Corupere pasivă și trafic de influență în formă agravată

Potrivit actului de învinuire a procurorilor, primarul Capitalei a comis acte de corupere pasivă şi infracţiunea de trafic de influenţă în variantă agravată. „Procurorii solicită Consiliului Municipal Chişinău suspendarea din funcţie a primarului general pe durata procesului de judecată. Este o măsură procesuala de constrângere necesară pentru a preîntâmpina deteriorarea unor probe, falsificarea lor sau distrugerea, precum şi exercitarea de presiuni asupra unor funcţionari din Primărie”, se menționează în comunicatul procurorilor.

Amintim că ofițerii CNA au reținut și alți funcționari  în același dosar al parcărilor cu plată. Printre ei s-a numărat și viceprimarul Nistor Grozavu, dar şi şeful Direcţiei transport public şi căi de comunicaţie, Igor Gamreţchi. Primul a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile, însă a fost eliberat rapid, întrucât ar fi colaborat cu anchetatorii. Gamrețchi însă se află și acum în arest preventiv la Penitenciarul nr. 13 din Chișinău. Un alt personaj cheie în acest dosar este milionarul Alexandru Pincevschi, care ar fi gestionat din umbră firmele implicate în licitațiile privind amenajarea parcărilor cu plată. Inițial acesta a primit 25 de zile de arest în izolatorul CNA, iar mai târziu a fost plasat în arest la domiciliu. Potrivit procurorului și avocatului acestuia, Pincevschi și-a recunoscut vina. În același dosar a fost reținut fostul consilier municipal liberal-democratul Ghenadie Ivașcenco și alți trei administratori de firme de parcking. Ivașcenco se află în izolator.

De ce Dorin Chirtoacă nu-și poate îndeplini atribuțiile prin „corespondență”?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *