Dovezi: Moscova a mințit Chișinăul și CEDO privind aplicațiile militare din Transnistria

În timp ce trupele ruse dislocate în stânga Nistrului participă intens la exerciții militare, cot la cot cu unitățile militare conduse de regimul separatist de la Tiraspol, reprezentanții Moscovei garantau cu totul altceva în acordurile semnate anterior.

Militarii ruși, la parada de la Tiraspol, 9 mai 2016 Sursa FOTO: novostipmr.com
Militarii ruși, la parada de la Tiraspol, 9 mai 2016 FOTO: novostipmr.com

Experții din cadrul Asociației Promo-Lex au prezentat angajamentele Federeției Ruse asumate anterior în ceea ce ține de respectarea neutralității și suveranității Republicii Moldova, precum și abținerea de la aplicațiile militare din regiune.

Astfel, juriștii Promo-Lex amintesc de Acordul privind principiile de încetare a focului din 21 iunie 1992. Potrivit documentului, unitățile Armatei a 14-a ale Federației Ruse, dislocate în Republica Moldova, vor respecta strict neutralitatea.

„Ambele părți în conflict își asumă obligația de a respecta neutralitatea și de a se abține de la orice acțiune acțiuni ilegale față de echipamentul militar, militari și familiile acestora”, se prevede în Acordul din 1992.

Totodată, Federația Rusă se angaja să nu se implice în chestiunile interne ale Republicii Moldova. Acest lucru este stipulat în Articolul 3 al Acordului moldo-rus cu privire la statutul forțelor armate ale Federației Ruse din 21 octombrie 1994. Prevederile se mai referă și la faptul că Rusia garantează că va respecta suveranitatea și legislația Republicii Moldova.

Reprezentanții Kremlinului au declarat la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CtEDO) că este necesară susținerea militară a Transnistriei și că, în acest context, se va ține cont de faptul „că nu există nici o activitate privind asigurarea cu armament, inclusiv aplicații în comun cu forțele armate ale „rmn”.

Totuși, reprezentanții Promo-Lex constată că forțele militare ruse dislocate în regiunea transnistreană, de facto, continuă să participe la acțiuni militare promovate de administrația neconstituțională de la Tiraspol, în pofida angajamentelor sale de neutralitate militară. „Susținerea militară din partea Federației Ruse încurajează administrația de la Tiraspol să sfideze drepturile și libertățile fundamentale”, au subliniat juriștii din cadrul Asociației.

Sursa: promolex.md
Sursa: promolex.md

Menționăm că militarii din regiunea transnistreană au participat săptămâna trecută, alături de soldații ruși din cadrul Grupului Operativ al Trupelor Ruse (GOTR), la aplicații militare numite „antiteroriste”, cu utilizarea tehnicii moderne de apărare. Ministerul Apărării și Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene de la Chișinău au reacționat, condamnând gestul Moscovei și deși atașatul militar al Ambasadei Ruse în Republica Moldova a fost convocat pentru a oferi explicații privind participarea soldaților ruși la exercițiile din Transnistria, acesta a ignorat solicitarea.

Amintim că analistul politic Oazu Nantoi a declarat anterior referitor la acțiunile Federației Ruse privind Transnistria că este vorba despre „politici obraznice și consecvente”, iar Moscova are nevoie să obțină controlul asupra Republicii Moldova prin intermediul regiunii transnistrene.

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *