O parte dintre colegii de breaslă, dar şi dintre (alţi) conaţionali, bubuie la fiecare pârţ al bloggerului rus Ilia Varlamov. De la o vreme, dânsul pare să sufere de flatulenţă, altminteri nu ar scoate cu o asemenea frecvenţă şi impertinenţă atâtea fâsuri despre Republica Moldova, ca şi cum aceasta ar fi rămas buda Moscovei, din fundul fostei „grădini” sovietice.

Recent, Iliuşa a revenit în spaţiul pruto-nistrean, nefiind la prima escapadă pe plaiurile noastre mioritice. Păcat că cei care i-au tirajat porcăriile nu l-au luat şi la puricat. Or, individul se contrazice pe fiecare centimetru pătrat de pixeli. Bunăoară, în 2012, Varlamov scria pe blogul său că „totul nu a fost atât de rău, pe alocuri chiar foarte frumos” şi că „aici vinul este într-adevăr excelent, toate lucrurile sunt ieftine, aici toţi vorbesc ruseşte, nu este nevoie de viză”, deşi încă de la primul paragraf afirmase: „Da, în linii generale, Moldova este un sat”. La finalul materialului de acum 4 ani, bloggerul rus îşi dezvăluie nonşalant concepţiile separatise: „mâine vă voi povesti despre Transnistria”, de parcă teritoriul din stânga Nistrului ar fi un stat recunoscut şi ai avea ce povesti despre el.

În acest an, Varlamov ne-a „onorat” deja cu 3 texte, primul fiind dedicat pistelor de biciclişti, al doilea – ospitalităţii moldovenilor şi vinului de calitate, iar ultimul – oraşului Chişinău. Fără o minimă sistematizare şi coerenţă, materialele postate de Iliuşa sunt un amalgam de frustrări, ironizări şi formulări ambigue. Iniţial, ne spune că nimic nu-l mai poate uimi după ce a văzut dungile galbene de pe trotuarele capitalei, apoi că tare iubeşte Moldova şi mai ales varietăţile licorii lui Bachus, pentru ca ulterior să conchidă implacabil: „Chişinăul este teribil de urât. Singurul lucru pe care vrei să-l faci aici este să bei, pentru ca acest oraş să nu pară atât de urât. Şi ai nevoie de foarte multă băutură!”. Nu ştim ce i-a servit drept inspiraţie pentru a da un asemenea verdict, însă îl putem asigura pe Iliuşa că nu avem mai mulţi beţivi decât Rusia. De altfel, această meteahnă am moştenit-o din perioada sovietică, când se consuma fără măsură chiar şi spirt medicinal sau apă de colonie.

Cultura şi arta vinicolă a românilor moldoveni este incompatibilă cu alcoolismul de sorginte străină. Fireşte, avem şi noi beţivi consacraţi, cu destulă „experienţă de muncă” şi variate preferinţe, dar curios este faptul că atât Imperiul Rusiei (în 1917), cât şi Uniunea Sovietică (în 1991) s-au destrămat la scurt timp după aprobarea legilor care interziceau producerea şi comercializarea alcoolului. Atât pentru regimul ţarist, cât şi pentru cel comunist, viciul „secular” al ruşilor a fost o importantă sursă de venit, fără de care şi-au accelerat colapsul economic. Mircea Druc, în lucrarea „Agonia imperiului” relevă următoarele date statistice: „În Rusia ţaristă (1913), circa 43% dintre bărbaţi erau abstinenţi. În 1979, numărul celor care nu beau era de numai 0,6%. Femeile abstinente în Rusia ţaristă constituiau 90%, iar în 1979, dintre acestea mai rămăseseră doar 2,4%” (pag. 302). Prin urmare, Varlamov le propune moldovenilor „soluţia” rusească – băutura, de parcă asta a ajutat vreodată.

Cât priveşte aspectul Chişinăului, acesta realmente lasă de dorit, însă problema blocurilor vechi de locuit („hruşciovci”, „brejneovci”), a străzilor neasfaltate sau pline de gropi, a conductelor uzate, a canalizaţiei înfundate etc. datează de acum peste 40 de ani. Oricine ar fi primar, capitala Republicii Moldova nu se va transforma niciodată în Viena sau Berlin. Şi nu atât că ne lipseşte arhitectura gotică, barocă sau romană, cât cultura orăşenească. Formându-ne ca popor în perioada medievală, în mediul rural, urbanizarea s-a produs tardiv şi oarecum forţat. În târgurile Basarabiei ţariste s-au stabilit alogenii (evrei, armeni, ruşi, bulgari ş.a.) şi le-au lipsit de amprenta rustică.

Chişinăul, ca oricare altă urbe dintr-un stat ex-sovietic, aflat într-o perpetuuă tranziţie, are şi părţi frumoase, şi părţi urâte. Important este ca cele din urmă să nu le prevaleze pe cele dintâi, iar locuitorii să se simtă cât de cât confortabil. În ceea ce priveşte oaspeţii (nepoftiţi ai) capitalei, aceştia mai întâi să-şi facă regulă la ei acasă (unde autorităţile pun bannere colorate peste casele dărăpănate, covoare cu iarbă din plastic sau pur şi simplu vopsesc pământul în verde), apoi să arate cu degetul.

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*