Meniu Închide

Episcopul Marchel a călcat în picioare legile bisericii când s-a implicat în campania electorală

Preoții nu au dreptul să se implice în campania electorală, să facă parte din partide politice, să candideze pentru funcții înalte în stat sau să se implice în orice fel de activități politice. Canoanele bisericii ortodoxe interzic implicarea preoților în politică, chiar dacă legea civilă spune că orice persoană se poate implica în viața politică.

Sursa foto: moldova.org
Sursa foto: moldova.org

Implicarea preoților în campanii electorale nu mai este un secret pentru nimeni. Pentru unii preoți, apropierea de politică, de fapt, nu reprezintă implicarea în politică, ci explicarea valorilor creștine, spune PS Marchel, Episcop de Bălți și Făleși, care împreună cu un grup de preoți, a îndemnat oamenii să-l voteze pe Igor Dodon la funcția de președinte și să nu o susțină pe Maia Sandu, care, în opinia lor, ar fi necreștină. „A introdus în școli obiectul de studiu Educația sexuală. A votat cu nerușinare furtul veacului. A interzis rugăciunea la început de an școlar. Ce-i împiedica aghiasma? Pretinde că are mâini curate. A interzis icoanele în școli. Manifesta intoleranță față de icoane și religie pe când era ministrul Educației”, a declarat PS Marchel într-o conferință de presă susținută vineri, 4 noiembrie 2016. Episcopul a precizat că apără moștenirea bisericii și nu-l interesează politica. Acesta reprezintă poziția eparhiei de Bălți, ci nu a Mitropoliei Moldovei.

Preoții nu pot sluji la doi stăpâni

Fețele bisericești nu au voie să lucreze pentru doi stăpâni, ei pot sluji lui Dumnezeu, afirmă jurnalistul Vlad Cubreacov, care amintește deciziile sinodale de la Moscova și București care interzic activitatea politică a fețelor bisericești. „Nu au voie, pentru că în felul acesta ar încălca un principiu evanghelic, care spune că nu poți fi slugă la doi stăpâni. Ei pot fi doar sluga lui Dumnezeu, sunt slujitori ai lui Dumnezeu. Nu pot fi concomitent în serviciul unui partid politic. Există decizia Sinodului Bisericii Ruse, la Moscova, dar și decizia Bisericii Ortodoxe Romane, de la București, care le interzice preoților să candideze. Nu au dreptul pentru că astfel pledează vocația bisericii de mamă spirituală a tuturor creștinilor. Indiferent de convingerile lor politice, de etnie, de stare socială, din momentul ce ia parte numai unuia, face război, pentru că toți sunt păcătoși. Atitudinea bisericii nu poate fi de ură, condamnare, ci întotdeauna de grijă față de cei care au nevoie de asistența bisericii. Ceea ce face Marchel este o trădare a vocației preoțești sau creștine. Nu au voie să se implice în campanii electorale, iar în acest sens există decizii și la Moscova și la București, pentru că preotul nu poate fi slugă la doi stăpâni. Ei sunt slujitorii celor sfinte. Ei nu pot fi slujitorii celor profane, iar politica este un domeniu profan, nu ține de domeniul sacrului”, menționează Cubreacov, care consideră că Mitropolia Moldovei ar trebui să-l cheme la răspundere pe episcopul Marchel și să-i ceară socoteală.

Referitor la declarațiile unor preoți care spun că nu reprezintă opinia întregii biserici orotodoxe, Vlad Cubreacov este de altă părere. „Dacă ei ar apărea îmbrăcați în civil și ar spune eu ca cetățean, dar ei vorbesc îmbrăcați în hainele lor bisericești cu crucea la gât, astfel vorbesc în numele bisericii. Ei nu delimitează, ei introduc această concluzie în mod deliberat. Sigur există hotărâri ale sinodului de la Moscova, de care ei știu, care le interzice să se implice pe de o parte sau de alta în campaniile electorale. Ei dezbină societatea și biserica, fac tabere în biserică, iar asta nu este permis. Biserica trebuie să fie una. Ei nu au mandat din partea bisericii, pe ei nimeni nu i-a mandatat. Biserica sunt credincioșii care nu i-au madatat pentru așa ceva”, explică jurnalistul Cubreacov.

Slujitorii bisericii au încălcat Constituția

Doctorul în drept constituțional Nicolae Osmochescu susține că legislația din Republica Moldova nu îngrădește nici unui cetățean dreptul de a se implica în politică, atâta timp cât îi permite regulamentul intern din organizația pe care o reprezintă. „Nu, asta doar dacă-i permit canoanele bisericești. Din punct de vedere al dreptului constituțional, orice persoană poate să se implice în politică și să candideze la orice funcție, dacă-i permite propriul lor regulament”, spune Osmochescu despre legile civile.

Cât despre încălcarea Constituției, privind libertatea conștiinței, a opiniei și a exprimării, specialistul în drept constituțional mărturisește că preoții „în mod direct s-au implicat în problemele statului, care este stat laic. Procuratura trebuie să-și exercite meseria în cazul dat. Ei depășesc cu mult limita, se implică în mod abuziv în problemele statale. Înainte era un comitet pentru problemele religiei care supraveghea activitatea și implicare lor în treburile statului. Acum trebuie să-și facă datoria, în primul rând, Comisia cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media din Parlament, condusă de Vladimir Hotineanu. Asta e o problemă foarte serioasă, se ajunge nu numai la calomnii, dar și la insultări directe la persoană. Procuratura trebuie să se implice. Implicarea în procesul electoral depășește orice canoane bisericești”, afirmă Nicolae Osmochescu despre cei care ar trebui să verifice și să amendeze.

Ce spune canonul Moscovei

Patriarhia de la Moscova, de care aparține Mitropolia Moldovei, se conduce în activitatea din spațiul public după „Fundamentele concepției sociale a Bisericii Ortodoxe Ruse”, în care se vorbește pe larg despre neamestecul religiei în treburile statului. „Biserica nu trebuie să-și asume funcții rezervate Statului, cum ar fi opoziția față de păcat pe calea forței, folosirea unor puteri puteri lumești și asumarea unor funcții ale puterii de Stat care presupun constrângere și limitare. În același timp Biserica poate cere sau poate îndemna puterea de Stat să-și exercite puterea în unele cazuri, dar decizia în această chestiune rămâne pe seama Statului”, scrie în cartea care trebuie cunoscută de toți clericii din Republica Moldova (sursa).

3 Comments

  1. Ion Zastavnetchi

    Gindesc ca Marchel este o persoana pacatoasa. Probabil el deaceea si si-a ales biserica ca mijloc de a face sub protectia ei, totul ce a dorit. Acesti oameni sunt periculosi crestinismului, bisericii si pentru credinciosi. Dupa parerea mea el foloseste ca scut biserica pentru a insela lumea cu cunostintele sale religioase, in loc sa aduca intre oameni liniste,credinta si pace, cum se cere de la o sluga a lui dumnezeu. Se vede ca bunastarea, acumulata pe spinarea credinciosilor, incredera noastra fata de biserica, nu fata de dumnezeu, la facut pe el asa. El este asa si din vina noastra ca l-am suportat sa-si permita sa faca ceea ce face.

  2. Aliona

    Marchel se opune, pentru ca se teme! Daca vine Maia neaparat va luneca in iad de pe varful castelului pe care il are de pe spatele inoriasilor, care isi duc tot ce au ma bun la Biserica, intru iertarea pacatelor, care sunt incoparabile cu acelora alde Marchel!!!

  3. Pingback:Biserica ortodoxă nu poate fi impozitată - moldNova

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.