Patrimoniul turistic al Republicii Moldovei ar putea constitui o șansă în dezvoltarea social-economică a țării dacă beneficiarii ar ști cum să asigure durabilitatea proiectelor realizate în acest domeniu, iar autoritățile s-ar concentra asupra valorificării peisajelor naturale, a istoriei și culturii.

În Republica Moldova continuă să se discute despre cât de important este turismul, dar puțini oameni se concentrează pe dezvoltarea principalelor destinații naturale și istorice care ar atrage turiștii. Lipsa unui program național de dezvoltare a tursimului și nevalorificarea obiectivelor existente sunt principalele obstacole în calea evoluării acestui sector al economiei naționale. „Trebuie un program național, așa cum este în toate țările, care să includă proiecte de amenajare a plajelor, de restabilire a taberelor de odihnă etc. De la 500 de tabere am rămas cu 200. Chișinăul nu este valorificat în proporție de 98%. Lacul Ghidighici nu este valorificat. Fiecare face cum îl duce capul”, consideră Viorel Miron, președintele Asociației de Dezvoltare a Turismului din Moldova.

Casa Muzeu Alexandru Donici. FOTO: facebook.com/Casa Muzeu Donici

Până acum, prin programele demarate, spre exemplu, de Agențiile de Dezvoltare Regionale Nord, Sud și Centru au fost implementate cinci proiecte mari în domeniul turismului și infrastructurii. Pentru acestea au fost cheltuiți peste 45 milioane de lei. Din acești bani, în zona de nord, a fost amenajată Pădurea Domnească și restabilit monumentul istoric Conacul Pommer, dar și reabilitat drumul de acces spre Parcul Țaul din Dondușeni. În zona de sud, autoritățile au reușit să facă drumul spre Casa-Muzeu Alexei Mateevici din satul Zaim, raionul Căușeni, și să înceapă restabilirea zonei de odihnă „Lacul Sărat” de la Cahul. ADR Centru a realizat proiecte de amenajare a parcurilor, de restaurare a muzeelor și drumuri locale în zece localități din raioanele Orhei, Strășeni, Călărași și Ungheni.

Cum se obțin bani de la ADR

Beneficiarii proiectelor susținute de ADR sunt primăriile din satele și din orașele Moldovei. Pentru a obține un grant, în primul rând, primarii trebuie să scrie un proiect bazat pe documentare istorică, culturală și tehnică. Referitor la programele ADR, Viorel Miron subliniază că mulți primari sunt descurajați, deoarece participă de multe ori, dar nu câștigă proiectul. „Elaborezi proiectul din banii tăi, dar nu știi dacă câștigi sau nu. E greu să le explici consilierilor că am cheltuit 30.000-40.000 de lei pentru proiectul tehnic, dar nu am câștigat”, explică Miron. În viziunea acestuia, autoritățile ar trebui să-și împartă atribuțiile de dezvoltare a turismului, astfel încât să nu mai fie nevoie ca fiecare primar să aplice proiectul său. „Cel mai mare este Fondul de Dezvoltare Regională, dar asta nu înseamnă că Fondul Ecologic Național nu poate dezvolta zonele naturale, iar din granturile europene să restaureze patrimoniul istoric etc”, sugerează Viorel Miron.

Raioanele cu potențial turistic

Totodată, Viorel Miron susține că principalele destinații turistice care trebuie renovate se regăsesc în raioanele Soroca, Ocnița, Naslavcea, Parcul Țaul din Dondușeni, Glodeni, Edineț, Bălți etc. „În raionul Edineț s-au păstrat recifele de corali rămase de la marea care acoperea teritoriul Moldovei. Pentru cei pasionați de drumeții trebuie amenajate stâncile de la Fetești, Gordinești și Brânzeni. Zona Plaiul Fagului din Călărași, raioanele Nisporeni, Hâncești, Codrii Orheiului, Tigheci, Lunca Nistrului de Jos din raionul Ștefan Vodă și Lunca Prutului de Jos din raionul Cahul trebuie dezvoltate și promovate. Și Găgăuzia este interesantă pentru turiști”, menționează Miron.

FOTO: facebook.com/Padurea Domnească

Funcționarii publici au nevoie de instruire

Funcționarii publici din localități nu sunt, în același timp, buni administratori de obiective turistice, motiv pentru care atragerea turiștilor este anevoioasă. Chiar dacă ADR-urile investesc bani în dezvoltarea turismului național și monitorizează implementărea proiectelor, aceste acțiuni nu sunt suficiente, deoarece responsabilii de durabilitatea proiectului (capacitatea proiectului de a continua după expirarea grantului) nu sunt instruiți. „E bine că ADR susțin turismul, dar ei nu urmăresc cum aceste proiecte sunt menținute mai departe. Angajații nu au pregătirea necesară, nu au mers la seminare de administrare a turismului etc. Trebuie antrenat personalul care conduce obiectivul turistic aflat în subordinea Primăriei. Oamenii nu au cunoștințe de durabilitatea proiectului, cum să-l întrețină, cum să colaboreze cu agențiile de turism”, spune Natalia Țurcan de la Asociația Națională pentru Turism Receptor din Moldova (ANTRM). Femeia le sugerează celor de la ADR să le ofere suport informațional și consultativ. „Să organizeze seminare pentru toți beneficiarii. Nu costă mult. Dacă nu faci asta degeaba ai implementat proiectul”, argumentează Țurcan. Aceasta precizează că și legislația privind turismul e întortocheată, iar uneori legea blochează activitatea turistică și nu este adaptată la cerințele pieței.

Casa Muzeu Alexei Mateevici

Din discuțiile cu autoritățile locale am aflat că proiectele implementate cu susținerea financiară a ADR au fost de bun augur și numărul turiștilor crește. În satul Zaim, raionul Căușeni, acum 4 ani a fost construit drumul care leagă Casa-Muzeu „Alexei Mateevici” și Biserica din sat de drumul național Chișinău-Cimișlia. „Până acum era o cale de acces cu apă și glod, iar transportul cu turiști ocolea Casa-Muzeu Mateevici când plecau spre vinăria Purcari sau Căușeni. Astăzi avem drum nou și parcare renovată. Orice delegație care vine la Căușeni trece și pe la Muzeul din Zaim. Plus valoarea proiectului este evidentă, categoric esențială. Din acei bani am făcut și drumul spre Biserică. Casa Muzeu a fost renovată capital în anul 2008. Indicatoare sunt pe traseul Tiraspol-Căușeni și dinspre Chișinău-Cimișlia”, spune Ion Veste, primar de Zaim. Proiectul în valoare de 1.985.730 lei a fost finanțat în proporție de 90% din banii Fondului Național de Dezvoltare Regională și de 10 % din contribuția Primăriei Zaim. Tot din categoria proiectelor finalizate sunt și proiectele „Renovarea Palatului de Cultură Ungheni”. Acesta a costat peste 4 milioane de lei. De asemenea, ADR Centru a susținut financiar și constrcuția Complexului Turistic Sportiv din satul Vălcineț, raionul Nisporeni. Valoarea totală a proiectului a fost de 5.399.600 lei.

FOTO: facebook.com/satul Zaim

Casa Muzeu Alexandru Donici

Am telefonat și la Casa Muzeu „Alexandru Donici” din satul Donici, raionul Orhei. Am vorbit cu Elena Frunze, directoarea muzeului, care ne-a comunicat că în cadrul proiectului „Sporirea atractivității turistice a zonei centru prin consolidarea patrimoniului existent”, coordonat de ADR Centru, a fost renovat acoperișul muzeului, amenajat parcul din complexul istorico-cultural și drumul de acces. „Acoperișul nu a mai fost reparat din anul 1976. Avem parcare auto. Numărul turiștilor crește. În anul 2016 am avut 16.000 de turiști”, susține Frunze. Aceasta mi-a spus că în acest an a câștigat un proiect de peste 6 milioane de lei tot de la ADR Centru. Din acești bani vor să instaleze indicatoare, să restaureze poarta muzeului, bazinul din curtea casei-muzeu și pavarea drumului până la izvorul Stânca.

ADR Centru susține că în urma implementării acestui proiect au fost reparate cinci muzee, amenajate trei parcuri, 30 de popasuri turistice și 5.300 metri de trotuar pavat în opt sate din raioanele Orhei și Strășeni. Proiectul a costat 5.752.700 lei: din Fondul Național de Dezvoltare Regională a fost alocată suma de 5.533.200 lei, iar contribuția partenerilor a constituit 219.500 de lei.

FOTO: facebook.com/Casa Muzeu Alexandru Donici

Primărie în loc de Muzeu

Proiectul „Amenajarea traseului ecoturistic Pădurea Domnească” a costat statul circa 5.571 milioane de lei. Ion Urușciuc, șeful serviciului de presă din cadrul ADR Nord, ne-a asigurat că proiectul a fost încheiat, iar infrastructura e relativ bună pentru a primi turiști. Marian Țarigradschi, manager turism de la Pădurea Domnească, a precizat că sunt bune și condițiile de cazare, iar în curând va fi reconstruită casa care a ars într-un incendiu. În anul 2016 au avut aproximativ 80.000 de turiști. Beneficiarii proiectului nu fac acțiuni de promovare, dar se mențin în continuare prin promovarea pe rețelele de socializare. De asemenea, mulți moldoveni merg la Pădurea Domnească pentru a admira zimbrii și a se odihni la foișoarele instalate în pădure.

ADR Nord a implementat parțial și proiectul „Reabilitarea monumentului istorico-arhitectural Conacul Pommer și a drumului de acces la parcul dendrologic din satul Țaul, raionul Dondușeni” care a costat peste 9 milioane de lei. Bugetul total planificat pentru parcul Țaul era de peste 26 milioane de lei, dar deoarece au fost abateri de la destinația Caseu Muzeu, proiectul nu a mai primit finanțare. „Până acum s-a renovat muzeul și gardul istoric până la conacul Pommer. Primarul și-a mutat Primăria în muzeu după restaurarea Conacului. Au fost multe discuții, inclusiv cu ministrul Dezvoltării Regionale, dar nu s-a rezolvat nimic. Primarul motivează că așa au decis consilierii locali. Nu se știe care e soarta parcului de la Țaul”, a precizat Ion Urușciuc.

Noul sediu al Primăriei Țaul. FOTO: adrnord.md

Proiect în derulare: nouă sate din Moldova

O zonă de agrement, dotată cu parcare, a fost finalizată în zona Mănăstirii Hîncu, situată în raionul Nisporeni. Lucrările fac parte din proiectul „Traseul turistic în 9 localități – crearea oportunităților de investire în turism”, care este în proces de implementare în Regiunea Centru. Zona de agrement din raionul Nisporeni a costa 1,5 milioane de lei. Din această sumă, au fost construite patru foişoare în preajma lacului din localitate, iar parcarea a fost dotată cu 40 de locuri pentru diferite mijloace de transport. În cadrul proiectului turistic a fost renovat și muzeul etnografic din satul Ruseștii Noi, raionul Ialoveni. În prezent, au loc lucrări de amenajare a unui popas turistic în satul Ulmu, raionul Ialoveni și de renovare a muzeului din satul Văsieni, raionul Ialoveni. Suma totală a proiectului este de 19.300.026,79 lei, din FNDR au fost solicitați 11.097.026,79 lei, iar contribuția partenerilor este de 8.203.000 lei.

Parcarea zonei de agrement. FOTO: moldpres.md

În primăvara anului 2017, ADR Centru a fost desemnată „cea mai dinamică regiune de dezvoltare”, cu cele mai multe proiecte în domeniul turismului. ADR Centru a fost desemnată cu premiul Agenţiei Turismului, în special pentru proiectele regionale, incluse în Documentul Unic de Program 2017-2020, ce vor contribui la dezvoltarea potenţialului turistic al zonei de Centru a ţării.

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*