A fost Ștefan cel Mare român? Dar sfânt?

Cel mai longeviv și proslăvit domn al Moldovei nu a lăsat nicio mărturie clară a apartenenței sale etnice, în schimb era preocupat de cea religioasă, deși s-a remarcat prin fapte de o cruzime înfiorătoare. Ștefan cel Mare se identifica mai degrabă ca un bun creștin, decât ca un mare român, în condițiile în care primul calificativ e totuși mai îndoielnic decât al doilea.

Portretul lui Ștefan cel Mare din Evangheliarul de la Humor. Sursa foto
Portretul lui Ștefan cel Mare din Evangheliarul de la Humor. Sursa foto

În Evul Mediu, conștiința religioasă prevala asupra celei de neam, darămite a conștiinței naționale. Până în sec. XVII, domnul era „unsul lui Dumnezeu”, deținea puterea absolută în stat și dispunea de dreptul la viață și la moarte asupra locuitorilor, care erau supușii, și nicidecum „concetățenii” săi. Trădarea domnului era echivalentă cu trădarea țării. Cronicarul Grigore Ureche consemnase în Letopisețul său că Ștefan cel Mare a fost „mânios și de grabu vărsătoriu de sânge nevinovat; de multe ori la ospețe omorâea fără județu”. Dar academicianul Ioan-Aurel Pop explică faptul că în acea perioadă, chiar și cu „giudeț” (adică cu judecată), decizia finală aparținea domnului.

În Cronica moldo-germană (zisă și „de curte”, pentru că a fost scrisă în timpul lui Ștefan și reprezenta poziția sa oficială) se descriu atrocitățile la care s-a dedat oastea domnului moldovean în timpul campaniei fratricide împotriva muntenilor. Fragmentul cu pricina sună în felul următor: „porni Ştefan Vodă asupra Brăilei în Muntenia şi vărsă din plin mult sânge şi arse cu desăvârşire târgul şi n-a lăsat viu nici pe copilul din pântecele mamei”. Un alt caz răsunător a fost relatat de către cronicarul polonez Jan Długosz, potrivit căruia Ștefan, după victoria de la Lipnic, a ordonat ca fiul hanului tătar Mamac să fie spintecat în patru bucăți, iar 99 din cei 100 de soli trimiși să-l elibereze să fie trași în țeapă, ultimul fiind doar mutilat (i s-a tăiat nasul) și lăsat să se întoarcă pentru a povesti ce a văzut. Istoricul Virgil Pâslariuc consideră că aceste acte de ferocitate relevă o transpunere ritualică a profețiilor legate de sfârșitul lumii. Or, Ștefan cel Mare se considera „ultimul împărat bizantin” (Constantinopolul a fost cucerit cu doar 4 ani înainte de urcarea sa pe tron), care avea misiunea eshatologică (dar fără o motivație patologică) de a pedepsi toți necredincioșii și trădătorii și de a pregăti creștinii pentru A doua Venire și Judecata de Apoi.

Cruzimea lui Ștefan cel Mare era o caracteristică a epocii, oricât de oripilați nu ar fi astăzi cei care se consideră descendenții săi direcți. Domnului moldovean îi erau străine „drepturile omului”, așa cum noi nu cunoaștem textele vedice. Dânsul gândea în termeni apocaliptici și acționa ca atare. Panaitescu consemnase că, într-o scrisoare adresată dogelui Veneţiei şi Papei, Ștefan ajunse să se creadă principalul obstacol în fața otomanilor: „Nu vreau să mai spun cât de folositoare este pentru trebile creştineşti această ţărişoară a mea; (…) fiindcă turcul s-a împiedicat de mine, mulţi creştini au rămas în linişte”.

Cel mai elocvent argument al conștientizării condiției sale de păcătos sunt numeroasele ctitorii bisericești și mănăstirești. Toate victoriile sale erau închinate lui Dumnezeu. Toate masacrele oștirilor sale erau în numele lui Dumnezeu. Dar asta nu înseamnă că Ștefan cel Mare trebuia sanctificat. Nu se cunoaște nicio minune înfăptuită de el, cu excepția celei de a supraviețui unei domnii zbucimate și de a se război cu toți vecinii.

Cât privește identitatea etnică, Ștefan se intitula în documentele oficiale drept „domn a toată țara Moldovlahiei”. Abordând acest aspect, P. Panaitescu constatase: „De ce se numesc ţările, amândouă, Valahia, adică ţările românilor, chiar în actele slavone, dacă stăpânii acestor ţări n-ar fi fost români? (…) Moldovlahia înseamnă pur şi simplu România moldovenească, ţara vlahilor (românilor) din părţile Moldovei”. Totodată, într-o scrisoare de o „necuviință fără pereche”, cum a apreciat-o A.D. Xenopol, boierii brăileni îi răspund domnului moldovean cu următoarea prezentare: „de la toți boierii Brăileni și de la toți cnejii și de la toți românii, scriem ție, Ștefane voevod (…)”. Din această formulare, Ștefan trebuia să înțeleagă că locuitorii Munteniei, indiferent de statutul lor social, i se împotrivesc, chiar dacă sunt români ca și el. În Evul Mediu conta devotamentul față de domnie și nu sentimentul de apartenență la aceeași etnie.

Cu certitudine, subiectul identității și sanctității lui Ștefan cel Mare nu a fost nici pe departe epuizat, însă am speranța că v-am provocat la discuție și reflecție. În încheiere, aș vrea să adaug că percepția posterității despre anumite personalități istorice este deseori denaturată sau pur și simplu eronată. Bunăoară, câți dintre dvs. știu că fraza: „Moldova n-a fost a strămoșilor mei, n-a fost a mea și nu e a voastră, ci a urmașilor voștri șa urmașilor urmașilor voștri în veacul vecilor” aparține personajului literar Ștefan cel Mare din piesa „Apus de Soare”, scrisă de Barbu Ștefănescu-Delavrancea la începutul sec. XX, și nicidecum nu putea fi rostită de către domnul moldovean?

8 Comments

  • Aberati. Nu cunoasteti modalitatea in care se proclama sfintenia in ortodoxie. Poporul l-a canonizat, Biserica doar a recunoscut evidenta.

    • Canonizarea se decide la Sinodul Bisericii (patriarhale, mitropolitane sau exarhale), nu de către „popor”. Prin canonizare, se are în vedere înscrierea sau așezarea cuiva în canonul sau catalogul sfinților ca o formă de recunoaștere a sfințeniei unei persoane de către autoritatea bisericească. Prin ea Dumnezeu îi răsplătește pe cei care au dus o viață sfântă, devenind modele pentru creștini.
      Și acum întrebare: este Ștefan cel Mare un model pentru dvs?

  • A mai apărut un Boia. S-a uitat mai moldo-rusule (moldovean din partile Rusiei sau rus din partile Moldovei) vreun istoric (de ex. colegul tau, George Damian) peste articolul matale?

    • Mă bucur că ați auzit de istorici precum Lucian Boia și George Damian, dar vă asigur că și eu am studiat și încă studiez istorie. Faptul că mă asemănați cu primul dintre ei nu mă flatează, după cum nu mă afectează că aș fi mai puțin pregătit decât cel de-al doilea.
      E deranjant când altcineva vă demantelează, prin argumente, stereotipurile? Altceva în afară de insinuări puteți obiecta?
      P.S. Nu sunt nici moldovean din părțile Rusiei, nici rus din părțile Moldovei. Numele mi-a fost, într-adevăr, rusificat (bunelul s-a născut Miscăucă în 1935), dar asta nu mă face mai puțin român.

    • Una este adevărul istoric, alta este percepția poporului despre astfel de personaje de legendă. La fel a fost și Țepeș, un domnitor foarte sadic. Nu cred că astfel de amănunte trebuie să supere pe nimeni, și ei oameni au fost cu păcatele lor, nu trebuie ridicați la rang de sfințenie. Faptele lor mărețe rămân aceleași și dacă nu omitem păcatele lor.

  • Stefan cel Mare probabil ca a fost sanctificat din doua motive principale,numarul de lacasuri bisericesti si faptul ca a rezistat expansiunii imperiului otoman pagan. In sfarsit eu sunt banatean si am mai putine in comun cu istoria Moldovei in afara faptului ca sunt roman. Musat inseamna frumos in aromana.In alta ordine de idei oasele domnesti n-au natie,de fapt aceasta categorie poate fi considerata o natie aparte.

  • E urat sa aberati despre cineva care a aparat Europa si crestinatatea timp de aproape jumatate de secol. Acum se caute sa ne modifice istoria, deci nu ma mir. Cineva vrea sa ne ruineze si sa ne distruga pornind de la istoria noastra. Asa poti distruge un neam. Stefan cel Mare a facut totul pentru tara Moldovei, dar tot la fel ar fi facut si pentru tara Romaneasca si Transilvania, Dobrogea. Auzi raboi cu vecinii, asta pentru ca toti ii cotropeau poate? Deci pentru apararea crestinatatii si a integritatii Europei ar trebui sanctificat nu numai de catre Romani.

    • Straniu mod de a „apăra creștinătatea” atacând și căsăpind alți creștini. Vă reamintesc că Ștefan a purtat războaie nu doar cu turcii musulmani, ci și cu ungurii, polonezii și muntenii. Dacă admitem că vecinii de la vest și nord l-au provocat (i-a pedepsit pe invadatorii Matei Corvin al Ungariei și Albert al Poloniei), atunci pe frații din sud el i-a atacat de mai multe ori.
      Sigur, aceste detalii nu au cum să se potrivească cu imaginea idolatrizată a domnului moldovean, „apărătorul creștinătății”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *