Magistraţii de la Curtea de Apel Chișinău au menţinut condamnarea lui Vlad Filat în cazul devalizării Băncii de Economii. Fostul premier a anunțat că va contesta această decizie la Curtea Supremă de Justiție.

Ce am reuşit să înţeleg este că magistraţii de la Curtea de Apel au menţinut pedeapsa de 9 ani de închisoare. Totodată, au acceptat apelul părţii apărării privind partea confiscării. Nu am reţinut care bunuri rămân confiscate. Cu detalii vom revenim când primim sentinţa motivată. Pe 9 decembrie va fi pronunţată partea deplină, a declarat avocatul ex-premierului, Igor Popa, după pronunţarea deciziei.

Totodată, Popa a anunţat că decizia va fi contestată la Curtea Supremă de Justiţie întrucât avocaţii consideră că acest dosar este motivat politic. „Noi vom merge cu recurs la CSJ. Vom încerca să publicăm întregul dosar în care Filat a fost condamnat. Vom face publică fiecare filă care reprezintă acele infracţiuni care au fost admise de actorii care instrumentează acest dosar. Nu vom crede acestui act de justiţie. Vom face cunoscut acest dosar comunităţii internaţionale. Vom lupta în continuare şi vom face tot posibilul pentru ca adevărul să iasă la iveală”, a mai spus apărătorul fostului prim-ministru.

Vlad Filat a fost condamnat la 9 ani de puşcărie pentru trafic de influenţă şi corupere pasivă în dosarul fraudelor de la Banca de Economii.


CITIȚI ȘI: Procesul lui Vlad Filat, de la reținere până la cuvântul final


vlad-filat-curtea-de-apel
Vlad Filat, dus în sala de judecată de la Curtea de Apel FOTO: Sandu Tarlev
vlad-filat-curtea-de-apel-2
Cameramanii așteaptă lângă ușa sălii de judecată FOTO: Sandu Tarlev
vlad-filat-curtea-de-apel-3
Sala de judecată nr. 6 unde are loc procesul Filat, păzită de angajaţii detaşamentului cu destinaţie specială „Pantera” FOTO: Sandu Tarlev
vlad-filat-curtea-de-apel-5
Vlad Filat în sala de judecată FOTO: Sandu Tarlev
vlad-filat-curtea-de-apel-6
Judecătorul Nichifor Corochii (dreapta) citește sentința Curții de Apel FOTO: Sandu Tarlev
vlad-filat-curtea-de-apel-7
Vlad Filat ascultă sentința Curții de Apel Chișinău FOTO: Sandu Tarlev
vlad-filat-curtea-de-apel-8
Vlad Filat ascultă sentința Curții de Apel Chișinău FOTO: Sandu Tarlev
vlad-filat-curtea-de-apel-10
Judecătorii au decis că fostul premier Vlad Filat trebuie să facă 9 ani de închisoare FOTO: Sandu Tarlev
vlad-filat-curtea-de-apel-11
Mâna lui Vlad Filat și a unei rude, după ce a fost citită sentința FOTO: Sandu Tarlev
vlad-filat-curtea-de-apel-12
Presa filmează cum Filat este scos din sala de judecată FOTO: Sandu Tarlev
vlad-filat-curtea-de-apel-13
Avocatul lui Vlad Filat, Igor Popa, face declarații pentru presă în fața Curții de Apel Chișinău FOTO: Sandu Tarlev
vlad-filat-curtea-de-apel-14
Avocatul lui Vlad Filat, Igor Popa, a spus că va contesta decizia Curții de Apel la Curtea Supremă de Justiție FOTO: Sandu Tarlev

CITIȚI ȘI:

Cum comentează juriștii sentința de condamnare a lui Vlad Filat

Vlad Filat și-a tăinuit o parte din avere. Unele bunuri confiscate, nedeclarate de fostul premier

Leancă, Candu și Drăguțanu sunt responsabili de dispariția miliardului, acuză Filat

De ce Șor a fost eliberat din arest preventiv, iar Filat nu. Patru premize identificate de juriști

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*