Meniu Închide

Franța, vulnerabilă. De ce polițiștii au permis înaintarea camionului printre oameni

Atentatul de la Nisa soldat cu peste 80 de morți și mai mult de 100 de răniți a uluit întreaga lume și a trezit semne de întrebare cu privire la normele de securitate ale Franței, mai ales pentru că în țară fusese declarată stare de urgență după atentatele teroriste din noiembrie de la Paris.

Ceea ce părea o seară liniștită de 14 iulie s-a transformat într-un vis urât pentru sutele de cetățeni răniți și omorâți chiar de Ziua Națională a Franței într-unul din cele mai cunoscute orașe din lume. Imediat după ce un camion, rulând cu o viteză de aproape 100 km/oră, a intrat în mulţimea strânsă pe malul mării, pregătită să admire focurile de artificii de la Nisa, a apărut întrebarea cum a fost posibilă o asemenea acțiune într-o zonă înconjurată de sute de polițiști și pompieri.

Problemele de securitate ale Franței

În decursul zilei de 14 iulie, președintele Franței, Francois Hollande, a anunțat că starea de urgență instituită după atentatul terorist de la Paris nu va mai fi prelungită după data de 26 iulie. În aceeași zi, în jurul orei 22:30, cel puțin 84 de persoane au fost ucise pe Promenada Englezilor din orașul Nisa de un camion care a intrat în mulțimea adunată pentru a urmări focul de artificii cu ocazia Zilei Naționale a Franței. Potrivit președintelui, ar fi vorba despre un atac terorist.

Reacțiile apărute după tragicul eveniment blamează modul în care au acționat autoritățile franceze. „Ne putem pune întrebarea cum de a reuşit acel camion să avanseze în mulţime, cu acea viteză, pe o distanţă atât de mare – 2 kilometri? – fără ca niciuna dintre maşinile de pompieri sau de poliţie din zonă să intervină pentru a-l opri? De ce a fost nevoie ca mai multe zeci de persoane să moară înainte ca forţele de ordine să tragă asupra lui şi a-l opri în fine?”, se întreabă jurnalista Iulia Badea-Guéritée, într-un editorial pentru adevarul.ro.

Franța nu a scăpat de ceea ce se temea

Se pare că Franța nu a reusit să evite scenariul de care se temea cel mai tare, întrucât un atac de acest gen era aşteptat, într-un moment în care într-un anumit loc se afla foarte multă lume. „Prezenţa forţelor de ordine pe străzile marilor oraşe şi în punctele strategice este o evidenţă; dar ea nu este deloc o realitate în oraşele de pe malul Atlanticului sau al Mediteranei”, constată jurnalista. De ziua națională a Franței toată atenţia şi măsurile de ordine erau concentrate pe Champs Elysées, Paris. „Nisa devine un oraş înarmat până în dinţi, se văd deja soldaţi şi maşini militare. Câteva ore prea târziu, însă. Unde erau când locuitorii se agăţau de acel camion pentru a-l opri?”, concluzionează Iulia Badea-Guéritée.

Cum au acționat polițiștii francezi

„Nu este posibil să accepţi pătrunderea unui camion într-o zonă pietonală care era izolată şi interzisă, fără un atac sau o intrare în forţă peste un baraj al forţelor de ordine. Dacă el nu a existat – o va demonstra ancheta – înseamnă o uşurinţă în tratarea securităţii unei adunări publice”, notează fostul consilier pentru Afaceri Strategice, Securitate și Politică Externă al ex-președintelui României Traian Băsescu, specialist în analiză de conflict, Iulian Chifu, pe contul său de Facebook. Acesta este de părere că modul de acţiune al autorităților franceze demonstrează o slăbiciune structurală majoră și că stările de urgență declarate până acum nu au avut nicio importanță pentru protecția cetățenilor. „Cum pătrunde un camion pe o stradă pietonală blocată, fără să forteze vreun baraj? Păcălind structurile de ordine? Ce să livreze noaptea??? De reflectat puternic”, a comentat Iulian Chifu pe contul său de Facebook.

Preşedintele Franţei, Francois Hollande, a anunţat, în urma atentatului de la Nisa, prelungirea cu trei luni a stării de urgenţă.

Cine este atacatorul

Potrivit infromațiilor preliminare, șoferul camionului care a spulberat viața a zeci de francezi era un bărbat de 31 de ani, de origine tunisiană, care trăia în Nisa. Atacatorul se afla în vizorul poliţiştilor, dar nu pentru infracţiuni de natură teroristă. Un martor a declarat că a apucat să vadă fața ucigașului „care avea barbă și părea că se distrează”, notează BBC. „El a tras de mai multe ori cu pistolul, înainte de a fi ucis”, a declarat vineri Christian Estrosi, fost primar al Nisei și actual președinte al regiunii, scrie Moldpres.

Ambasada Republicii Moldova în Franţa a declanşat procedurile consulare specifice în astfel de situaţii şi este în legătură permanentă cu celulele de criză constituite de autorităţile franceze. Până acum nu se știe dacă printre vitctimele atentatului sunt și cetățeni moldoveni. Autoritățile din România au anunțat însă că doi cetățeni români au fost răniți în urma atacului. Totodată, un cetățean al Rusiei și-a pierdut viața.

Reacțiile de după atentat

Președinți de state, scriitori, afaceriști și oamenii din întreaga lume și-au manifestat regretul față de tristele evenimente de la Nisa. Președintele rus, Vladimir Putin, a lansat un apel la continuarea „luptei împotriva terorismului”, relatează Agerpres. Fostul președinte al României Traian Băsescu a afirmat că sentimentul pe care îl are, ca urmare a atentatului de la Nisa, este acela că „s-a întâmplat în România”, menționând că dacă statele occidentale și-ar mobiliza toate eforturile ar fi o chestiune de 6 luni – un an să dispară organizația Stat Islamic.

Hashtag-ul „Je suis” devenit celebru după atacurile asupra redacției Charlie Hebdo a împânzit rețelele de socializare și de această dată. După „Je suis Paris”, „Je suis Bruxelles”, „Je suis Orlando”, „Je suis Istanbul”, de data aceasta a apărut și hashtag-ul „Je suis epuise” – în traducere din franceză: „Sunt obosit”. În tot acest timp, susținătorii Statului Islamic sărbătoresc carnagiul pe retelele sociale. Numărul celor uciși în Nisa a trecut de 62 de cruciați francezi și necredinciosi păcătoși. Allah e mare”. E doar unul dintre mesajele postate pe Twitter, notează stirileprotv.ro.

Mărturiile victimelor

Martorii spun că autovehicolul a apărut de nicăieri și că la început părea că șoferul ar fi beat și că este un accident. „Pentru un minut l-am văzut, am stat practic față în față, dar el nu m-a observat. Se uita pe fereastra camionului și părea agitat”, a povestit unul din martori pentru BBC. „Am tot strigat la el, îi spuneam că sub camion sunt o mulțime de oameni morți, dar nu era atent la nimic din ce se întâmpla afară. Polițiștii l-au împușcat imediat, n-au stat să negocieze”, este declarația unei alte persoane prezente la tragicul eveniment.

Președintele Francois Hollande a decretat trei zile de doliu național în Franța după atentatul care s-a soldat cu cel puțin 84 de morți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.