Meniu Închide

Genocidul armean a fost recunoscut. Pe când cel românesc?

Bundestag-ul, camera inferioară a legislativului german, a adoptat cu majoritate covârşitoare o rezoluţie prin care recunoaşte uciderea în masă a cca 1,5 milioane de armeni în perioada 1915-1916 de către guvernul condus de „Junii turci”. Actualul premier de la Ankara, Binali Yildirim, a calificat documentul ca fiind „ridicol”, deşi în textul acestuia nu este condamnată Turcia, ci Sublima Poartă.

Fireşte, autorităţile statului turc contemporan, succesor de drept al defunctului Imperiu otoman, se consideră vizate, dacă nu chiar vinovate, şi nu pot accepta o asemenea decizie a parlamentarilor nemţi. De altfel, Occidentul nu este la prima tentativă de acest gen, deputaţii francezi adoptând în 2011 o lege prin care negarea genocidului, inclusiv a celui armean, se pedepseşte cu închisoarea, iar preşedintele german Ioachim Gauk a condamnat public, în 2015, masacrul împotriva armenilor.

Caracterul novator al deciziei adoptate recent de Bundestag constă în mesajul ei deopotrivă tranşant şi conciliant. Pe de o parte, a fost stabilit în mod oficial termenul univoc de genocid pentru a caracteriza exterminarea armenilor din urmă cu 100 de ani, iar pe de altă parte, părţile turcă şi armeană sunt îndemnate să-şi reevalueze evenimentele istorice comune şi să-şi îmbunătăţească relaţiile. Instituind şi promovând modelul de reconciliere cu francezii (pe fundamentul căruia se află întreaga construcţie europeană), precum şi asumându-şi culpabilitatea pentru ororile Holocaustului (fără de care Planul Marshal, ascensiunea economică şi reunificarea ar fi fost imposibile), Germania demonstrează că se poate învăţa din greşelile trecutului şi că nu există conflicte irezolvabile, ci doar trufii nemăsurabile.

Cu toate acestea, un secol de uitare sau ignoranţă şi o perioadă încă mai îndelungată de animozităţi nu pot fi trecute cu vederea. Va mai curge multă apă prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele până ca oficialii turci să admită că predecesorii lor s-au dedat unor fapte atât de reprobabile, dar contestarea acestora va constitui temei pentru tergiversarea parcursului european al Ankarei şi, implicit, pentru amânarea achitării sumei enorme de 3 miliarde euro pentru găzduirea refugiaţilor sirieni.

Totodată, nemţii profită de pe urma recunoaşterii genocidului armean, obligând Turcia fie să se democratizeze şi să renunţe la fundamentalismul religios, fie să se islamizeze definitiv şi să fie izolată pe plan internaţional. Este evident că preşedintele Erdogan nu-şi poate permite cea de a doua opţiune, mai ales după deteriorarea relaţiilor cu Putin, ca urmare a doborârii avionului militar rusesc în toamna anului trecut. Altfel spus, Germania joacă tare din punct de vedere geopolitic, îndrăznind chiar să exludă Rusia de pe lista partenerilor şi să o treacă la categoria ameninţărilor, potrivit noii concepţii a politicii sale de securitate.

În context, devine rezonabilă şi legitimă chestiunea privind recunoaşterea genocidului românesc comis de sovietici. Or, suferinţele poporului nostru nu sunt mai neînsemnate decât ale celui armean. Vorbim despre cca 250.000 de victime ale Foametei organizate din anii 1946-1947, despre cele 3 valuri de deportări (din 1941, 1949 şi 1951), soldate cu zeci de mii de oameni strămutaţi (cca 70.000), dintre care puţini s-au reîntors, precum şi despre numeroase execuţii, ca urmare a „pedepselor extrajudiciare” aplicate de celebra „Troică” NKVD împotriva „elementelor antisovietice” (fiind împuşcaţi între 50 şi 230 de persoane pe zi).

Se poate obiecta că victime ale crimelor regimului totalitar comunist au fost nu doar etnicii români din Basarabia, Bucovina şi din stânga Nistrului, ci şi alte naţionalităţi şi categorii sociale, cum ar fi membrii organizaţiilor religioase (în cadrul „Operaţiunii Nord”). Cu toate acestea, însă, represiunile şi „epurarea” a vizat îndeosebi elitele populaţiei majoritare din teritoriul pruto-nistrean, care reprezentau cel mai mare „pericol” la adresa sistemului opresiv.

Fireşte că o eventuală recunoaştere din partea Federaţiei Ruse a atrocităţilor comise de către autorităţile sovietice împotriva popoarelor est-europene, printre care şi cel român, pare de neconceput în actualele condiţii, însă Germania ar putea oferi exemplu, având partea sa de vină pentru semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop, a cărui consecinţe nefaste persistă şi astăzi.

1 Comment

  1. Mihai

    „Germania demonstrează că se poate învăţa din greşelile trecutului” facand greseli noi si blamand CONSTANT generatiile contemporane pentru ceva ce NU au facut, si apoi punerea lor la plata, desi generatiile trecute au platit deja, si aducerea de colonisti din lumea a 3-a ca sa le extermine cultura si natia „rasista”, iar daca nu esti de acord, esti catalogat rasist, antisemit, negi holocaustul, poftim amenda + inchisoare Nici stalinistii nu cred ca erau la fel de barbari, sau macar aveau politetea de a-ti da direct un glont in ceafa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.