Geopolitica „apretării” fiscale: inovare legislativă sau transfer tehnologic

O dezbatere publică de mare interes a fost provocată de inițiativa legislativă privind amnistia fiscală. S-au creionat atitudini, conturat puncte oficiale de vedere, au avut loc dezbateri publice care s-au materializat în propuneri, recomandări – toate amendând inițiativa legislativă din perspective diferite.

Sunt de acord cu majoritatea experților care s-au pronunțat pe marginea proiectului de lege, mi-am însușit argumentația de înaltă ținută profesională a majorității colegilor mei pe care-i felicit și alături de care subscriu.

Menționam anterior că discursul politic este o construcție ce susține și promovează interese; problema care se pune este multitudinea de interese apărute. Pentru a se ajunge la satisfacerea intereselor se ajunge la minciună, la imoralitate și la manipulare în politică, unica menire a cărora este să sustragă atenția de la fenomenele sociale reale. În acest sens, simpla discuție pe marginea amnistiei fiscale mi se pare extrasă din context, ba chiar reducționistă. De ce? Pentru că analizând situația din perspectiva teoriilor frontierei, vom constata, că amnistia fiscală se înscrie în lista fenomenelor de înaintare a frontierei rusești.

Ipoteza de la care pornim este că nu numai lăcomia nemăsurată a clasei noastre conducătoare care este originea oligarhizării capitalului și pauperizării majorității populației stă la bazele acestei inițiative, ci mai degrabă interesele economice ale partenerului din Est generează și impune adoptarea unor măsuri legislative menite a sprijini războiul logistic declanșat împotriva statalității R.Moldova. Din această perspectivă, semnalam ca Acordul comercial dintre R. Moldova și Federația Rusă, semnat în noiembrie, a consfințit într-un fel statutul de subiect de drept internațional, atât pentru autonomia Găgăuzia, cât și pentru observatorul oficial care a fost Transnistria. Spiritul Acordului este dominat nu de „Mâna Invizibilă”, la care se referea Adam Smith, ci a intereselor economice rusești.

Nu suntem nici de departe dușmanii cooperarii economice cu Federația Rusă, ba dimpotrivă, considerăm ca statul R. Moldova se defineşte pe harta geostrategică prin rolul de vârf în raport cu relaţia Europa și Asia prin prisma reţelelor economice continentale. Plasamentul favorabil influenţează masiv evoluţia statului pe această direcţie şi încredinţează misiuni specifice, dublate de măsuri de protecţie definitorii. Două sunt componentele spre analiză:

– plasamentul economic al Ţării în raport cu relaţia Europa și Asia;

– unitatea statală – condiţie fundamentală pentru îndeplinirea rolului său economic european.

În acest context, reamintim că R. Moldova are un Acord de liber schimb cu UE, avem aprobate pe teritoriul nostru opt zone economice libere, cu un regim fiscal prietenos pentru rezidenții ZEL-urilor (6% impozit pe profit); pentru a indigeniza un produs în R. Moldova este necesar să demonstrezi că 35% din costurile pe produs sunt realizate în R. Moldova. Un stat care dorește să-și crească volumul exporturilor, are o politică structurată de substituire a importurilor, dar se află sub embargo, nu are decât să-și creeze capacități de producție în R. Moldova și să exporte sub stindard moldovenesc produsele pe piața europeană…

Ce-i lipseste acestui stat? Raspunsul este simplu: voalarea fluxurilor financiare prin care își creditează externalizarea unor întreprinderi sau părți din fluxurile tehnologice în R. Moldova. Și cel mai simplu și la îndemână este să-ți cumperi o bancă în R. Moldova. Noul președinte şi fost ministru al economiei știe el de ce!!! Dar cum lăcomia elitei noastre conducătoare a developat schema încredințată de „spălare” a 20 mlrd. de dolari, reușind contraperformanța de a discredita pentru doar 1 mlrd. întregul nostru sistem bancar, orice cumpărător cu intenții „onorabile” va privi sceptic procurarea unei bănci din Moldova. Dar problema creșterii volumului exporturilor rămâne, precum rămâne și problema ascunderii fluxurilor financiare. Care e Solutia? Cea politică a fost votată, cea financiară se rezolvă prin amnistierea fiscală. Și atunci, oare cât sperăm să obținem noi, statul, din amnistia fiscală? Sau mai corect 2% din ce sumă pe care o vom apreta după ce a fost spalată?

Problema majoră de securitate europeană și chiar internațională este evidentă, pentru că suntem siguri că samsarii internaționali, care nu pot în acest moment să-și justifice originea capitalurilor financiare, vor da navală buluc. Riscăm să apretăm nu numai banii „gulerașelor albe” din Occident, ci și a celor care astăzi defilează sub drapele negre ale terorismului mondial…

Probabil mecanismele de coerciție ale statului, cele existente și cele pe cale de a fi oficializate ca recuperatori, vor ridica încasările la buget la un 5%, după metoda propusă de Gorffman, dar nu suntem siguri că vor face față avalanșei anumitor categorii de clienți, dornici să-și legalizeze bănuții. Mai mult, revenind la problema respectării corectitudinii față de partenerii noștri vestici, nu putem să nu semnalăm că Acordul economic semnat în noiembrie vorbește mai puțin despre câți bani vom obține din vânzarea de mere pe piața rusă, în schimb ni se solicită să transmitem datele din vamă privind intrările de mărfuri în R. Moldova, se pune accent pe funcționarea Aeroportului Chișinău pentru aprovizionarea întreprinderilor din Transnistria, Centrala de Cuciurgan este proclamată generatoare de sistem, anulând din logica interconectării sistemelor energetice, se vorbește despre cooperarea interregională între Bălți, Comrat și celelate regiuni ale Rusiei, adică nu știm cât vom lua pe mere, dar știm că mai puțin decât vom da pe pere.

În acest context, abordăm noi și proiectul de lege privind amnistia fiscală. Dar mai semnalăm un aspect important după părerea noastră. Să presupunem că elita noastră politică va impune întreg pachetul de legi preconizate a se constitui în suport pentru înaintarea frontierei economice rusești. Reamintim că între economie şi politică nu funcţionează o relaţie de determinare lineară, de la dreapta la stânga, sau invers, ci o relaţie de codeterminare. Puterea politică poate, prin legile adoptate, să construiască instituţii statale şi politici care să susţină oligarhizarea capitalului. Pe de altă parte, economia oligarhică va impune, oriunde şi oricând, controlul statului de către oligarhi, folosirea statului ca instrument de îmbogăţire a oligarhilor, prin jefuirea creatorilor de avuţie. Prin legea amnistiei fiscale, riscăm apariția unor actori sau a unei categorii de actori care își vor pune problema preluării puterii politice. Exemplele din Orhei și Bălți, Tiraspol și Comrat se vor multiplica, contribuind la apariția unor feude și în alte centre raionale. În acest sens, este interesant de examinat noua lege electorală, care va permite unor candidați independenți, cu mulți bani, să ajungă în Divanul Țării… finalizând astfel întreaga operațiune…

Din aceste considerente, creionate sub presiunea unei nevoi de reacție rapidă, am spus că legea amnistiei fiscale nu trebuie examinată separat, ci trebuie circumscrisă unei noi filosofii care ni se impune. În acest sens, trebuie găsit un mecanism economic, financiar, care să se inscrie într-o concepție despre ce stat construim și cum trebuie să fie statalitatea noastră.

Propunerea mea, în cazul în care se recurge la adoptarea unei legi privind amnistia fiscală, este să contracarăm oligarhizarea continuă a capitalului, concentrarea capitalului în proprietatea privată a unei minorităţi, prin crearea unui Fond de Dezvoltare. Fondul se va alimenta din o cotă parte din sumele amnistiate, cota care trebuie să se ridice la un nivel de 35-40%. Fondul va mai fi alimentat și din impozitul progresiv pe marile proprietăți.

Banii acumulați vor fi utilizați pentru readucerea acasă a concetățenilor noștri și finanțarea tinerilor doar pentru procurarea mijloacelor de producție, transformându-se astfel în capital productiv – terenuri, construcţii, maşini, utilaje, echipamente, etc. – capital care intră în proprietatea lor privată. Astfel, vom spera la apariția unei burghezii productive care va ști să-și apere interesele, inclusiv prin delegarea în parlament a celor mai de vază reprezentanți ai categoriilor profesionale pe care le va reprezenta.

Cu siguranță, e nevoie de un efort concertat al corpului de experți în elaborarea legislației, dar considerăm că efortul se merită a fi făcut, deoarece reprezintă o Soluție, una Națională de această dată…


Sveatoslav Mihalache, doctor în economie, președintele Institutului European de Dezvoltare Regională

Lasă un comentariu