Iurie Leancă i-a cerut miliardarului George Soros suma de 141.750 dolari pe când era premierul Republicii Moldova pentru a-i plăti pe patru dintre consilierii săi pe o perioadă de 8 luni, deși aceștia deja primeau salarii din bugetul de stat. Conform documentelor Fundației Soros publicate de pagina Dcleaks.com, achitarea banilor pentru consilierii premierului Leancă s-a făcut mascat, prin intermediul unui institut din Germania, legile Republicii Moldova nepermițând plata directă a consilierilor guvernamentali.

Fundația Soros a recunoscut indirect autenticitatea documentelor publicate de Dcleaks.com, depunând o plângere la FBI în care reclamă spargerea serverelor sale din SUA. Dcleaks.com a publicat recent scrisorile comandantului trupelor americane din Europa, generalul Breedlove, dar și documentele interne ale Partidului Democrat din Statele Unite.
În urma solicitării lui Leancă către GS (George Soros), OSF (Open Society Foundation) a asigurat finanțarea pentru angajarea a trei consilieri între iunie 2013 – iulie 2014. (Memorandum din 3 iulie 2014)
Un memorandum din 3 iulie 2014 al Fundației Soros arată că trei dintre consilierii premierului Iurie Leancă au fost plătiți din banii miliardarului George Soros în perioada iulie 2013 – iunie 2014. Înțelegerea a fost realizată la cererea expresă a lui Iurie Leancă către George Soros. În vara anului 2014 se prevedea că Leancă va mai rămâne premier până cel târziu în ianuarie 2015 și era solicitată prelungirea programului de finanțare a consilierilor premierului până la acea dată. În memorandumul citat se arată că Iurie Leancă era dependent de acești consilieri și erau subliniate realizările guvernului său în domeniul apropierii de Uniunea Europeană.
4.200 dolari, salariu lunar la Chișinău
Astfel, în vara anului 2014, Iurie Leancă a cerut Fundației Soros suma de 141.750 dolari pentru achitarea salariilor a patru consilieri: Vladislav Kulminski, consilier pentru afaceri interne și Transnistria, Valeriu Prohnițchi, consilier pentru probleme economice, Eugen Sturza, șeful de cabinet al premierului – aceștia fiind plătiți din banii lui George Soros începând cu anul 2013, pe lângă ei fiind inclusă în listă și Liliana Vițu, consilier pentru comunicare. Suma achitată de George Soros pentru fiecare din consilierii lui Iurie Leancă urma să fie de 4.200 dolari lunar, cca 70.000 de lei moldovenești la cursul valutar din acea perioadă, cheltuielile fiind defalcate lunar pe o perioadă de 8 luni.
Leancă a adresat o cerere de menținere a sprijinului OSF pentru consilierii săi în perioada rămasă a guvernării sale (iulie 2014 – februarie 2015). (Memorandum din 3 iulie 2014)
Problema virării banilor
Memorandumul Fundației Soros arată că datorită constrângerilor legale din Republica Moldova nu puteau fi făcute plăți directe către consilierii premierului. Cei patru consilieri urmau să fie recompensați prin intermediul unei organizații germane, Institut für Europäische Politik, unde urmau să contribuie la redactarea unui studiu despre Transnistria care să justifice achitarea acestor onorarii, institutul urmând să primească suma de 6.750 dolari pentru intermediere. Fundația Soros Moldova a susținut menținerea consilierilor în echipa lui Iurie Leancă, însă a refuzat să se implice în aranjarea plăților către aceștia.
Plătiți din două surse
Declarațiile de avere ale consilierilor fostului premier Iurie Leancă atestă faptul că a fost pus în practică aranjamentul menționat în memorandumul Fundației Soros, dar și că aceștia au fost salarizați din bugetul Republicii Moldova în calitate de angajați guvernamentali. Astfel, Eugen Sturza declară că în anul 2014 a primit salariul de șef al cabinetului premierului în valoare de 159.714 lei, dar și un onorariu de 443.130 lei de la Institut für Europäische Politik pentru realizarea cercetării „Moldova Strategic Conflict Research”. Valeriu Prohnițchi a primit de la Guvernul Republicii Moldova un salariu de 125.581 lei în anul 2014, iar de la Institut für Europäische Politik suma de 31.852 dolari SUA. Liliana Vițu a încasat ca purtătoare de cuvânt a premierului Iurie Leancă un salariu de 144.665 lei, iar de la Institut für Europäische Politik doar 207.338 lei, mai puțin decât colegii săi, ceea ce indică o modificare față de prevederile memorandumului Fundației Soros din vara anului 2014. Pentru Vladislav Kuminski, în prezent angajat al Băncii Mondiale, nu am putut identifica o declarație de venit pe site-ul CNI.
Leancă nu comentează
Ex-premierul Iurie Leancă nu a răspuns la telefon pentru a comenta informațiile din documentul care aparține Fundației Soros, deși i s-a explicat prin intermediul unui mesaj despre ce va fi întrebat. Ulterior, Leancă a scris că va fi disponibil într-o oră pentru a discuta, însă nu a răspuns, din nou, apelurilor telefonice.
Referitor la documentul Fundației Soros, ex-consilierul premierului Leancă Valeriu Prohnițchi a recunoscut că a primit banii respectivi după ce a obținut o bursă din partea instituției respective pentru a realiza o cercetare despre Transnistria. „Totul este perfect legal din câte știu eu. Am achitat impozite pentru aceste venituri”, a precizat Valeriu Prohnițchi. La rândul său, Liliana Vițu a afirmat că banii obținuți de la Fundația Soros au reprezentat onorariile acordate pentru realizarea unui studiu despre care este menționat în document și nu au fost utilizați pentru plata salariilor.
Cine este Dcleaks.com?
Pagina Dcleaks.com a fost înregistrată în luna aprilie a acestui an, iar în luna iunie a început să publice documente confidențiale furate din serverele mai multor entități politice și militare americane. Dcleaks.com a publicat pe 13 august peste 2.700 de documente ale Fundației Soros care reflectă activitatea acestei structuri în întreaga lume, câteva zeci de documente referindu-se și la Republica Moldova. Conform unei analize de securitate informatică, în spatele accesării documentelor Fundației Soros se află hackeri din Federația Rusă.
Memorandumul Fundației Soros din 3 iulie 2014
La scrierea acestui articol a contribuit și Virginia Nica.
Pingback:(Doc) Hackerii au spart mail-ul unui miliardar: Fostul premier Iurie Leancă apare cu o "rugăminte" | infoMOLDOVA.net
Ce am făcut Eu pentru Stat ?
Ce a făcut Statul pentru Mine ?
18.08.2016
Despre capacitățile și incapacitățile Demnitarilor de Stat
Am început activitatea pedagogică la 20 august 1962.
Prima specialitate este fizica.
Activitatea mea poate fi împărțită în 2 părți: prima în perioada sovietică, a doua – după indepenendență.
Î-mi plăcea să cunosc multe și de toate și deaceea am participat și la concursul republican televizat „Noi și legea”, unde am avut și un premiu.
Atunci aveam încredere în Justiție.
În perioada sovietică s-a întîmplat să mi se încalce drepturile, dar am găsit dreptatea.
În perioada indepenendenței, Demnitarii noștri de Stat ne vorbesc că trăim într-un Stat de Drept, însă într-adevăr trăim într-un Stat, unde dreptatea nu e la fundul mării, dar la fundul oceanului, adîncimea căruia e mult, mult mai mare.
În anul de studii 2010-2011, după ce feciorul directorului L. T. „Mihail Sadoveanu” din or. Cupcini a susținit examenul de bacaulaureat la fizică pe nota 10, ilegal am fost lipsit de jumătate din orele de sarcină didactică. Nefiid lacom, n-am protestat, aveam și pensie.
Peste 2 ani, exact în ziua împlinirii a 50 de ani de activitate pedagogică, am fost „DECORAT” cu un „şut în fund” de la locul de muncă de către același director, chiar dacă activam cu jumătate de salariu.
Asta din punctual de vedere al omeniei și legislației.
Din punctual de vedere al specializării: După o oră academică de frămîntare asupra unei probleme de matematică pentru clasa a 7-a ( D-l director fiind matematician îl înlocuia pe D-l Petru Păgînu ) a intrat în cabinetul de fizică și am rezolvat-o eu.
Despre legitimitatea „şutului” mi-a răspuns Preşedintele Nicolae Timofti în cadrul emisiunii “Moldova în Direct” cu o minciună bîlbîită, prin care și-a bătut joc de Legea fundamentală a Statului.
Nicolae Timofti are o pensie de 18 mii de lei și un salariu tot de 18 mii de lei.
Medalii Timofti a împărțit și la tîlhari. La sfîrșit de mandat, el l-a răsplătit cu distincția „Om emerit” și pe subalternul său, Mihai Șleahtițchi – „cel mai abil” cumpărător de autobuze școlare și cel care, timp de mai mulți ani a strîns dijmă din “sector”, promotorul lipsirii de dreptul la muncă a pedagogilor, care au atins vîrsta de pensionare.
Mai știu, că minciuna spusă bîlbîit a acționat asupra Curții Constituţionale, care după aproape nouă luni (termen inadmisibil pentru a naște un copil normal) de la sesizarea depusă de deputatul Sergiu Sîrbu a „născut” hotărîrea discriminatorie din 23 aprilie 2013, care a declarat Constituţională eliberarea din funcție a pedagogilor, care au atins vîrsta de pensionare, contrar Constituției RM în vigoare.
Aceeași minciună bîlbîită l-a impus pe Radu Panțîru să-mi respingă cererea mea depusă la CEDO, cu un motiv fictiv.
Se termină scurgerea celei de a 17-a lună de zile de cînd meditațiile mele despre discriminarea cetățenilor simpli de către Legi și Justiție au devenit publice.
Din cauza INCOMPETENȚELOR personale Demnitarii noștri de Stat susțin HALTURA în toate DEPARTAMENTELE, care-s într-un număr exagerat de mare iar eficiența lor e extrem de mică.
Exemplu; poliția de frontieră Edineț – nu rezolvă absolut nimic.
Această atitudine se manifestă prin următoartele:
1. Prin emiterea Deciziilor, Hotărîrilor și Legilor nechibzuite, care au fugărit și mai fugăresc cetățenii din țară, pe alții îi provoacă la sinucidere, iar cei rămași sînt umiliți.
2. Demnitarii de Stat au contribuit lafurtul banilor din bănci.
3. Demnitarii de Stat nu efectuiază modificări în Legea despre Salarizare, care permite ca unele persoane să primească salarii lunare de zeci de sute de mii iar cei de rînd abea să ajungă la 1-2 mii de lei.
4. Demnitarii de Stat primesc îndemnizații pentru anii munciți în cazul ieșirii la pensie, iar poporul simplu n-are acest drept.
5. Legea actuală de Pensionare stabilește categoriilor din administrația publică valoarea pensiei 80 % din salariul lunar iar cetățenilor simpli, care reprezintă majoritatea populației RM numai 27% din salariul lunar.
6. Leul s-a devalorizat cu peste 50 %, inflația a constituit peste 15 %, prețurile medicamentelor, numai ultima vreme, au crescut cu 15 % iar pensiile au fost ndexate numai cu 10 %. Unde-i Legea, Domnilor ?????
7. Hotărîrile Curții Constituţionale, CEC, CSJ și CSM – rabat politic la comandă.
Ei s-au pregătit din primele zile pentru a fura. Pensiile regulat se indexau cu un procent foarte mic ( pînă la 10 %).
Toate acestea, dar și altele, ne conving: sîntem guvernați de niște elemente cu chip de om și suflet de fiare, iar ANIMALELE nici RUȘINE nici SOVESTE N-AU.
18.08.2016
Despre judecătorii din viața mea
Prima întîlnire a fost cu judecătoarea Judecătoriei raionale Edineț, D-na Maria Eftodi, în privința legalizării anexei construite la saraiul în care locuiesc și astăzi ( n-a fost legalizat la timpul necesar din cauza decesului soției), ce-mi permite să nu ies iarna din camera de locuit direct în omăt. Mi-a refuzat. Cauza – a dorit ceva „la labă”, cum se spune în popor.
Altă întîlnire a fost cu judecătorul aceleiași Judecătorii Edineț, D-nul Anatolie Rusu. Cu acesta m-am întîlnit din cauza lezării dreptului la muncă, declarat de Constituția RM.
Prin Hotărîrea de la 20 martie 2013 D-lui a declarat: Constituția RM nu dă dreptul cetățeanului RM la muncă.
ATENȚIE !!!!!
Această Hotărîre a fost emisă înainte de „nașterea prematură” a Hotărîrii ANTICONSTITUȚIONALE a Curții Constituționale din 23.04.2013.
Altă întîlnire a fost de acum la Curtea de Apel Bălți cu o echipă de judecători: Eduard Ababei, Natalia Chircu și Nina Matveeva, care la fel au declarat:
Constituția RM nu dă dreptul cetățeanului RM la muncă.
Această echipă trebuia să prezinte Decizia pe data de 02 iulie 2013, însă ea n-a fost citită deoarece lipsea Preşedintele şedinţei Dl Eduard Ababei. Eu am fost present la Curte, iar directorul Liceului Teoretic „Mihail Sadoveanu” din or. Cupcini lipsea.
Înseamnă că el a fost informat.
De aici concluzia: directorul Liceului Teoretic „Mihail Sadoveanu” din or. Cupcini pentru a fi informat, pentru a i se îndeplini doleanțele, a mai dat și mită. În zilele noastre judecătorii nu îndeplinesc doleanțele fără a primi „la labă”? NU-I AȘA ?
Despre acest lucru a fost informată și Curtea Supremă de Justiție. Nici un effect.
Următoarea întîlnire de acum a fost virtuală la Curtea Supremă de Justiție cu echipă de judecători: Ala Cobăneanu, Tatiana Răducanu și Sveatoslav Moldovan, care la fel au declarat: Constituția RM nu dă dreptul cetățeanului RM la muncă.
Au mai fost încă doi judecători virtuali, Radu Panțîru de la CEDO, care după acea minciună bîlbîită mi-a respins cererea mea depusă la CEDO, cu un motiv fictive și „principalul judecător”, Nicolae Timofti, care încă la 1 octombrie 2012 și-a bătut joc de Constituție în fața tuturor spectatorilor canalului TV Moldova 1.
Zece judecători, plus încă nouă de la Curtea Constituțională, care nu respectă Legea Fundamentală a Statului Republica Moldova.
Deoarece, în fiecare caz eram sigur că dreptatea e de partea mea concluzionez:
La emiterea deciziilor și hotărîrilor judecătorii noștri nu urmăresc prevederile Legilor, dar, dacă ai dat „la labă” – ai dreptate, altfel – „izvini”.
JUDECĂTORII reprezintă o altă MIZERIE a societății, iar mizeriile, după cum se știe, se lipesc și se susțin reciproc.
Domnilor și Doamnelor !
Protestați contra punerii miliardelor furate de demnitarii de stat pe spatele D-voastră.
Judecătoriile raionale au fost capturate de către PD în ziua suplimentară de scrutin din 28 septembrie 2014, despre ce v-a informat preventiv Ion cel Mare prin Internet.
Despre capacitățile și incapacitățile Demnitarilor de Stat:
CAPACITĂȚI: Susținerea și promovarea a tot ce contribuie la îmbogățirea lor și aliaților lor.
INCAPACITĂȚI: De a avea soveste și omenie.
13.05.2017
Diverse
Mulțumesc din tot sufletul magistratului Gheorghe Balan de la Judecătoria Botanica și rog și pe alți magistrați să-i ia exemplul.
Despre Ora expertizei și Cabinetul din umbră de la Jurnal TV
Bravo!
Cine dorește poate obține și calitate.
Felicitările și mulțumirile mele, D-le Mișin și D-le Butnaru !
Vă mulțumesc de continuare.
Doresc în orice emisiune ADEVĂR și numai ADEVĂR.
La mai MULT și la mai MARE.
Despre ipocrizia democraților
Ipocrizia democraților a început încă la 28 septembrie 2014, cînd ei și-au organizat și petrecut un surplus de o zi la scrutinul electoral. Au capturat organele de conducere a majorității raioanelor.
O nouă victorie ipocriză a PD: Au mai fost cumpărate 21 de jigodii omenești.
Altă jigodie: Presiunea asupra micilor întreprinzători. Domnilor, unde vreți să ajungeți ? Încotro va-ți pornit?
Următoarea țintă ipocriză a PDM: Obținerea dreptului de a „băga” în Parlament alte jigodii omenești, acaparate la 28 septembrie 2014, care ușor vor fi folosite.
Stimați concetățeni, votanți ai socialistului Igor Dodon !
Din voie sau din sărăcie, V-ați făcut trădători al MELEAGULUI NATAL.
Stimați concetățeni, locuitori ai Transnistriei și Găgăuziei, votanți ai socialistului Igor Dodon !
Din voie sau din sărăcie, V-ați transformat în oameni „folosiți”.
Domnilor DEMNITARI !
Domnilor PROCURORI !
Domnilor JUDECĂTORI !
Domnilor, oare nu Vă mustră nici un pic conștiința ultimele evenimente ce se petrec în justiție, în Parlament, în CC și CCA ?
Acestea nu-s organe ale POPORULUI.
POPORUL a ajuns la limita răbdării. Păcat.
Conform legilor, care se propun în Parlament, copiii, ce moștenesc averea părinților muncită o viață întreagă, trebuie să plătească ca și acei care ne-au mințit permanent și au furat tot ce le-a căzut sub mînă, după aceasta rămîn „curați”, „curăței”.
Pun întrebarea către Parlamentari: De ce copiii mei pentru a legaliza darul meu muncit de peste 50 de ani trebuie să plătească impozit ? Eu tot timpul, lucrînd în întreprinderi ale Statului am plătit impozit din salariu.
Ați auzit vorbele spuse D-lui Filip de către D-l Comisar Johannes Hahn ? Ori n-auziți și nu vreți să auziți pe nimeni și nimic ?
Acestea se referă și la D-voastre.
Sînt convins, în curînd se va împlini și dorința mea, deoarece „funiile” Vi se scurtează accelerat.
În curînd „priponul”, dacă nu „parul” Vă v-a lovi în frunte.
Cît nu-i prea tîrziu, CO-REC-TA-ȚI-VĂ măcar spre final !!!!!
Ve-ți obține careva scutiri.
Mulțumesc din suflet tuturor, care mi-au urmat sfatul. Să fiți sănătoși și mari succese.