Meniu Închide

„Imaginea Președinției în străinătate depinde și de mine”. Interviu cu Cristina Buga, consilierul lui Dodon pentru relații cu diaspora

Noul consilier prezidențial al lui Igor Dodon pentru relațiile cu diaspora, Cristina Buga, colaborează cu Președinția de la Chișinău înainte de a fi numită în această funcție. Aceasta a recunoscut într-un interviu pentru moldNova că nu a făcut parte din vreo asociație a moldovenilor în străinătate, dar a precizat că știe problemele cu care se confuntă aceștia peste hotare. Buga crede însă că susținerea diasporei poate avea loc numai dacă și aceasta se implică, la rândul ei, în acest proces. Cristina Buga a mai comentat afirmațiile antieuropene și antiromânești ale lui Igor Dodon, având în vedere că deține și cetățenia română.

Pe data de 16 mai 2017, Igor Dodon a anunțat că a semnat un decret prin care a numit-o pe Cristina Buga în calitate de consilier pentru relații cu diaspora. Potrivit acestuia, pentru funcția respectivă ar fi candidat peste o sută de persoane. Dodon a precizat că a ales-o pe Buga pentru că a întrunit „mai multe criterii esențiale”, dar nu a precizat care sunt acestea, publicând pe pagina sa de Facebook câteva detalii din CV-ul acesteia și adăugând că „este familiarizată cu problemele cu care se confruntă diaspora moldovenească” după ce a locuit mai mult timp peste hotarele țării și a călătorit în mai multe țări.

Cristina Buga, consilier pentru relații cu diaspora al lui Igor Dodon FOTO profil Facebook

De ce ați decis să candidați pentru această funcție?

„M-am întors acasă anul trecut după ce am terminat teza de doctorat. Eram ghidată de dorința de a schimba lucrurile spre bine în țara mea, de a-mi aplica cunoștințele și cred că am entuziasmul, energia și dorința de a face aceasta. Cunosc problemele cu care se confruntă diaspora noastră peste hotare. Fiind de ceva timp acasă si conlucrând cu doi consilieri prezidențiali am învățat cum să găsesc soluții, la ce instituții să apelez, care sunt pașii necesari pe care trebuie să-i întreprind pentru a rezolva problemele care apar”.

Cât de puternică și de importantă este diaspora pentru ceea se întâmplă în Republica Moldova?

„Eu cred că oamenii noștri stabiliți peste hotare pot contribui la dezvoltarea durabilă a Republicii Moldova prin competențe profesionale, prin capacitatea lor de a promova imaginea țării, de a ajuta persoanele social vulnerabile din Republica Moldova, de a iniția proiecte în domeniul economic, investițional, cultural si academic. Din aceste considerente consider diaspora noastră drept un factor primordial pentru dezvoltarea țării”.

Ați studiat și ați activat mulți ani peste hotare. Spuneți-ne pe scurt ce activități ați realizat în străinătate care au avut o legătură cu Moldova sau care v-au determinat să candidați pentru funcția de consilier?

„Am plecat imediat după bacalaureat la studii în Franța. Mă puteți învinui ca nu am făcut parte din asociații de moldoveni, dar țin sa vă asigur că, cu toate acestea, cunosc problemele cu care se confruntă oamenii noștri peste hotare, cât e de greu să te descurci singur, cunosc dorul de casă și cum e să fii străin. Cunosc de asemenea cât sunt de capabili cei care au reușit de sine stătător să se realizeze și ce potențial au acești oameni pentru țară”.

Care a fost locul de munca al dvs. până a veni la Președinție și cât câștigați acolo?

„Ultimul post de muncă pe care l-am avut a fost ATER (Atașat temporar la cercetare si predare) în cadrul Universității din Grenoble, Franța. Nu vreau să comentez în privința salariului pe care l-am avut”.

Ce salariu veți avea la Președinție?

„Nu vreau să comentez. Pot doar să menționez că salariul nu a fost niciodată primordial pentru mine. Dacă era să fie, nu mă întorceam acasă să lucrez în calitate de funcționar public…”

Cristina Buga, în dreapta lui Igor Dodon, la întâlnirea cu moldovenii din Turcia, 21 mai 2017 FOTO Facebook/Dodon Igor

Care credeți că sunt problemele pe care președintele Igor Dodon le poate rezolva?

„Dl președinte cunoaște potențialul uman al diasporei si rolul pe care-l au cetățenii noștri în dezvoltarea economică și socială a țării. Or, implicarea diasporei în procesul de dezvoltare a țării nu poate fi promovată doar la nivel de Guvern sau la nivel de autorități publice. Instituția prezidențială și nemijlocit președintele Republicii Moldova au rolul de a promova și de a respecta drepturile tuturor cetățenilor noștri indiferent de țara în care se află aceștia. Dl președinte își dorește să implice direct și indirect cetățenii noștri stabiliți peste hotare în dezvoltarea economică durabilă a Republicii Moldova. În acest context, țin însă să precizez că capacitatea Președinției de a susține diaspora de peste hotare ține de implicarea oamenilor noștri în acest proces. Ei trebuie să informeze Aparatul președintelui despre necesitățile sau problemele cu care se confruntă, dar și despre inițiativele pe care le au și care pot contribui la dezvoltarea țării noastre.

Dl președinte este deschis să susțină și să promoveze proiecte din diferite domenii: din sfera culturală, educațională, economică și socială”.

Ce părere aveți despre faptul ca la alegeri moldovenii din străinătate sa aibă la dispoziție 2 zile pentru a vota?

„Eu cred că este o idee salutabilă. În proiectul de lege privind votul mixt, propus de președinte și înregistrat de PSRM, a fost inclus și dreptul diasporei moldovenești de a avea 2 zile de a vota. Însă după prima lectura, Comisia juridică a Parlamentului a exclus acest punct, motivând că ar fi contrar Constituției. În schimb, în proiect se regăsește prevederea potrivit căreia numărul de buletine pentru fiecare secție de votare se mărește de la 3.000 la 5.000. Totodată, se introduce un criteriu nou, conform căruia se va ține cont de informația parvenită de la organele specializate din țara gazdă. Aadică, dacă organele locale dețin informația că în localitatea dată sunt mai mulți moldoveni decât numărul pe care îl comunică oficialitățile din Republica Moldova, atunci se va ține cont de acest lucru”.

Președintele Igor Dodon a avut mai multe declarații neprietenoase față de UE, în special subliniind că va rupe relațiile Chișinăului cu Bruxelles-ul. Dumneavoastră veniți din UE, cum vi se par astfel de declarații față de spațiul european și dacă îi dați dreptate șefului statului?

„Dl președinte pledează pentru un echilibru în domeniul politicii externe. Dumnealui nu are scopul de a rupe relațiile Chișinăului cu Bruxelles-ul, ci de a le restabili pe cele cu țările din Est și în special cu Federația Rusă”.

Dvs. sunteți si cetățean al României. Președintele Igor Dodon s-a pronunțat deseori împotriva dublei cetățenii, în special fiind și autorul unor declarații antiromânești. Cum veți proceda dacă șeful statului o să vă ceară să renunțați la această cetățenie?

„I-am indicat domnului președinte în interviul pe care l-am oferit pentru acest post de lucru că am dubla cetățenie. Dumnealui mi-a spus că nu are nimic împotrivă și mi-a precizat că cel mai important este capacitatea mea de a face față volumului de lucru pe care-l voi avea, de a fi profesionistă în orice circumstanță, de a valorifica cunoștințele mele”.

Cum vedeți imaginea Președinției printre moldovenii din străinătate?

„Președinția este o instituție importantă, ponderea președintelui pe plan internațional este importantă și președintele are dreptul la iniţiativă legislativă, adică el poate ajuta și susține efectiv cetățenii moldoveni în orice țară s-ar afla aceștia. Nu știu care este la moment imaginea Președinției printre moldovenii din străinătate, dar depinde în mare măsură și de mine care va fi imaginea Președinției pe viitor”.


Nota autorului: Interviul a fost realizat în scris, întrebările fiind expediate noului consilier prezidențial a doua zi de la numirea ei în funcție.

Cine este Cristina Buga

Cristina Buga s-a născut pe data de 20 martie 1986. Conform CV-ului făcut public de Președinție, aceasta și-a obținut licența în economie la Universitatea din Metz, Franța, iar masteratul în economie internațională, la Universitatea din Grenoble, Franța. În anul 2016, a scris teza de doctor în economie.

În perioada 2010-2016 a fost profesor asociat în afaceri internaționale în cadrul Universității din Pretoria, Africa de Sud, în anul 2012 fiind cercetător în vizită în cadrul aceleași instituții. Tot în această perioadă a fost economist în cadrul Centrului de Cercetare în Economie din Grenoble (CREG), Universitatea Pierre Mendès France.

Cristina Buga a mai fost voluntar la Crucea Roșie, asistent la Comisia Europeană, precum și asistent timp de 2 luni în cadrul secției documentare credite în cadrul unui proiect al Băncii Mondiale la Banca Socială de la Chișinău.

5 Comments

  1. Grigoriu

    Imaginea lui Dodon a fost creata de catre Maia si Nastase in 2016 cind il sustineau pe la proteste! Lumea l-a vazut ca pe un lider a protestelor, deatita si l-a votat

    • Serafim

      Și acum Maia și Nastase așteaptă funcțiile in sta promise de Dodon atuci in camapanie 😀

    • olivia

      Dar in 2014 cine i-a creat imagine lui Dodon ,de PSRM a venit in parlament cu cei mai multi deputati si a fost partidul castigator si in orasul Chisinau ?

  2. Marcenco Ivan

    m-m buga, imaginea lui dodon printre lumea normala este foarte proasta,d-ta pe le luna traiesti?,O lume de carton,atitea studii nu au facuto sa inteleaga ,ca cei de se ridica cu cirpele rosii si lenta kolorado peste moldoveni nu au nimic in comun cu tara lor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.