Persoanele care activează în cadrul instituțiilor de stat ar putea beneficia gratuit de semnătura electronică pentru a depune mai ușor declarațiile de avere. Inițiativa aparține Cancelariei de Stat care propune ca pentru aceasta să fie alocată anual din bugetul de stat suma de 8,75 milioane de lei.

Sursa Foto E-Government Center Moldova

Cancelaria de Stat a prezentat o inițiativă prin care se vrea ca toți angajații din instituțiile publice care sunt obligați să depună declarația de avere să beneficieze de acces la prezentarea online a acestor informații, obținând gratuit semnătura electronică. Potrivit documentului, Autoritatea Națională de Integritate (ANI) ar trebui să prezinte în termen de o lună informații precum că va identifica și va crea lista persoanelor responsabile de colectarea declarațiilor de avere și interese personale. Tot ANI ar urma să fie responsabilă de instruirea acestor persoane în vederea completării Registrului electronic al subiecților declarării averii și intereselor personale. În același timp, întreprinderea „Centrul de Telecomunicații Speciale” va avea responsabilitatea de a elibera semnătura electronică angajaților din cadrul instituțiilor publice. Modul de prestare a serviciilor de certificare a cheilor publice pentru aceste persoane va fi stabilit în cadrul unui regulament creat de Centrul de Telecomunicații și coordonat cu Serviciul de Informații și Securitate. Proiectul propus de Cancelaria de Stat mai prevede ca după rectificarea bugetului de stat pentru acest an să fie planificate pentru alocare 8,75 milioane de lei pentru ca cei care muncesc în instituțiile de stat să beneficieze gratuit de semnătura electronică. Termenul de completare a registrului electronic de instituțiile de stat este de 1 septembrie curent.

CNA: Cancelaria nu a argumentat suficient

Recent, Centrul Național Anticorupție (CNA) a prezentat raportul de expertiză privind proiectul Cancelariei de Stat. Documentul remarcă faptul că prevederile promovează interesele subiecților declarării de avere și a intereselor personale din cadrul instituțiilor publice prin oferirea posibilității de a depune aceste informații online, ceea ce este conform interesului public. Totuși, experții menționează că reprezentanții Cancelariei nu au adus argumente suficiente referitor la suma care va fi alocată anual și consideră că este necesară o prezentare detaliată a acestor cheltuieli de la bugetul de stat. „Mai mult, nu este clar cum autorul a stabilit că anual este necesar alocarea din bugetul de stat a sumei de 8750,0 mii lei în situația în care nu se cunoaște numărul de deponenți în contextul reformei administrației publice centrale.

Referitor la propunerea Cancelariei de Stat privind faptul ca angajații instituțiilor de stat care depun declarații de avere să beneficieze de semnătură digitală gratuită, expertul Institutului Economiei de Piață Viorel Gârbu susține că inițiativa reprezintă o încurajare a funcționarilor să prezinte informațiile cu privire la venituri și proprietăți.

„Cancelaria de Stat nu poate să impună funcționarii să cumpere această semnătură. Această abordare a Cancelariei privind facilitarea depunerii în formă electronică a declarațiilor de avere de către angajații instituțiilor de stat este parțial justificată. Știm că funcționarii au salarii foarte mici și mi se pare firesc să fie utilizat un astfel de instrument”, a declarat expertul.

Expertul Institutului Economiei de Piață Viorel Gârbu FOTO: Lucia Diaconu RFL RL

Agenții economici trebuie să beneficieze de o abordare similară

Viorel Gârbu a adăugat că ar fi bine ca în cazul în care agenții economici sunt impuși să prezinte anumite informații în format electronic, autoritățile ar trebui să vină cu o abordare similară ca în cazul funcționarilor. „De asemenea, autoritățile ar trebui să elimine dublările și anumite condiționalități impuse în acest domeniu. Sunt diferite entități care-și impun același instrument pentru serviciile care le oferă în condițiile în care există doar o semnătură la nivel național. Statul ar trebui să se implice ca instituțiile care au acest drept de a elibera semnătura mobilă să nu abuzeze prin solicitarea de a procura această semnătură, de fapt pentru a-și asigura veniturile curente”, a menționat reprezentantul Institutului Economiei de Piață.

Datele Centrului de Guvernare Electronică arată că din ziua lansării serviciului privind aplicarea semnăturii electronice și până în prezent au fost înregistrate 4 milioane de tranzacții, iar numărul utilizatorilor este de 50.000 de persoane. Semnătura electronică poate fi eliberată de către Centrul de Telecomunicații Speciale și operatorii de telefonie mobilă. Tarifele Centrului pentru acest serviciu sunt de 80 de lei pentru autentificare, de 350 de lei pentru pachetul privind semnătura electronică și de 200 de lei pentru prelungirea perioadei de utilizare. În același timp, agenții economici achită lunar de la 30 la 60 de lei pentru semnătura mobilă procurată de la operatorii de telefonie mobilă, iar persoanele fizice – de la 5 la 70 de lei, în funcție de numărul tranzacțiilor și perioada de valabilitate.

2 comentarii

  1. Din cate stiu programul gpg genereaza semnaturi electronice gratuit. Dar nu-i nici o problema, haideti sa platim din buget operatorii mobili iar copiii si batranii sa-i hranim cu produse alterate din lipsa de fonduri.

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*