De-a lungul carierei sale de om de afaceri și de reprezentant al diverselor misiuni diplomatice, Iurie Leancă și-a cizelat până aproape de perfecțiune măiestria de orator. A devenit un comunicator prin excelență și unul dintre cei mai buni diplomați pe care i-a avut vreodată Republica Moldova.
Dar i-au scăpat, oarecum, niște detalii în faza poziționării ca lider. În psihologia comunicării este folosit uneori conceptul de „persoană centrală”, lansat în 1942 de germanul Fritz Redl. Termenul presupune ceva diferit de statutul de lider politic, însumând mai degrabă potențialul unei persoane charismatice de a se transforma din lider neformal în lider propriu-zis al unui grup, cel care să determine evoluția grupului însuși. La rândul său, acest potențial poate îmbrăca diverse forme. Una dintre ele, cea pe care a adoptat-o în mod absolut firesc Iurie Leancă, a fost misiunea sa de „bună influență” – în partidul PLDM, în Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, până în perioada exercitării funcției de prim-ministru. Cum a fost posibil să rateze toate dividendele acumulate de-a lungul mandatului de „cel mai strălucit ministru de externe”?
Logică de victimă
Ratând exercițiul reconfigurării sale din „persoană centrală” în lider autentic – dur, tranșant și moderat obraznic – calitate indispensabilă cuiva decis să cucerească inima alegătorului moldonean. Cum s-a manifestat acest lucru în realitate? În primul rând, prin etalarea unui grad sporit de sensibilitate. Or, Iurie Leancă s-a comportat nu o dată ca un supărăcios. A plecat din PLDM la sfârșitul lunii februarie 2015, argumetând prin faptul că a fost lovit pe la spate de cel care i-a fost prieten. Dar deja în preajma alegerilor Parlamentare din 30 noiembrie 2014, presa vehicula cu plăcere zvonul despre condițiile înaintate în interiorul partidului, despre persoanele pe care nu le-a vrut nici într-un caz în listele electorale și, mai ales, despre amenințarea de a adera neîntârziat la PLR, în cazul în care condițiile sale nu vor fi respectate. La scurt timp, deja în calitate de ex-prim-ministru, și-a asumat unele greșeli și scăpări în contextul concesionării Aeroportului Internațional Chișinău și bine-cunoscutelor delapidări bancare. Logica „Am fost doar un prim-ministru, nu procuror și nici judecător. Am semnat documentele după ce s-au luat decizii colective” rămâne, totuși, logica unei jertfe, unui martir subapreciat. Mai ales că doritorilor de a-i găsi nod în papură nu le rămâne decât să forțeze un pic creanga pe care prezidențiabilul Leancă și-o taie de sub picioare cu propria-i retorică. Căci, dacă nu reușești să deții controlul în calitate de „simplu prim-ministru”, cum crezi că vei schimba lucrurile în calitate de președinte de țară într-o republică parlamentară?
O istorie de dopaj
Politicianul Iurie Leancă a suferit o dramă foarte asemănătoare cu istoriile de dopaj ale sportivilor de performanță. Fiind demn de topul celor mai buni trei candidați la titlul de campion olimpic, și-a asumat pe bună dreptate toate meritele și medaliile câștigate. Dar abia suspectat de dopaj, se grăbește să transfere toată responsabilitatea pe antrenor, care i-ar fi recomandat soluția. Ei bine, pentru suporteri asta chiar nu mai contează.
Precauția excesivă în declarațiile făcute la adresa sistemului politic din care vine i-a adus aura nepotrivită de romantic incurabil pe timpul când își exercita mandatul de prim-ministru. În renumitul interviu acordat postului BBC, întrebat de ce în Moldova oligarhul deasupra căruia planează cele mai grave suspiciuni de corupție, Leancă dă un răspuns care ar fi fost perfect pentru un ambasador, dar nicidecum pentru un lider politic încolțit de un jurnalist reputat din categoria greilor: ceea ce-mi propun e să schimb percepția despre sistemul justiției din interior, ca ulterior să nu mai fie nevoie să răspund la întrebări legate de influențele oculte și înțelegerile de cartel din diverse domenii. Ezitarea și frica de a ataca frontal Răul cel Mare i-a redus la jumătate popularitatea și i-a completat imaginea cu suspiciuni de cooperare și înțelegeri ascunse cu oligarhul Plahotniuc.
Principiile educației aristocratice i-au jucat și ele festa. Din punct de vedere diplomatic, a fost absolut corect să-i mulțumească public premierului Ponta pentru gazoduct și autobuze școlare. Dar, strategic, știind că urmează să-și lanseze propriul proiect politic într-o țară care era evident că va vota cu Klaus Iohannis, mesajul „Moldova votează Ponta” a fost un exces de zel.
Perla primăvăratică
Văd în Iurie Leancă dorința împăcării unui orgoliu rănit, de geniu neînțeles. Cel puțin așa încearcă să se poziționeze. Un argument în favoarea acestei viziuni a fost caracterul evaziv al comunicării sale în raport cu un eveniment recent, de importanță crucială. La două săptămâni până la alegerile prezidențiale pozele contracandidatei Maia Sandu alături de liderul Partidului Popular European invadează mass-media autohtonă. Mai mult, Joseph Daul se arată dezamăgit de decizia lui Leancă de a rămâne în cursă. Este atât de evident că acești doi candidați, pornind cumva din același ”cuib”, împart și un segment electoral comun. Alături de simpatizanții deciși din taberele celor doi, Sandu și Leancă încă mai ciugulesc în ajun din aceeași pungă cu păsat. Din acest motiv, anume acum orice eveniment de însemnătate politică, oricât de neînsemnat, cere o poziționare extrem de clară și promptă din partea ambilor. Care a fost reacția lui Iurie Leancă la declarația lui Joseph Daul? – „Cu optimism merg mai departe, indiferent de părerile unor politicieni care în trecut au mai avut alegeri nefericite, investind încredere în lideri din Moldova care au dovedit că nu au meritat acest lucru” – o replică ce amintește de perfecțiunea unei perle, oportună mereu, dar prea primăvăratică pentru furtunile din această toamnă.