Jaful de la BEM continuă? Prietenul lui Igor Dodon și businessmani bănuiți de fraude, în dosare judiciare

Creditele neperformante rămân a fi o problemă a Băncii de Economii, aflată în proces de lichidare, iar unele decizii ale magistraților care se referă la dosarele în care sunt implicați datornicii arată că fosta bancă a statului ar putea să nu mai vadă banii. Astfel, în unele dosare apar nume sonore, cum ar fi Alexandru Brestecico, unul din apropiații președintelui ales, Igor Dodon, precum și președintele Valiexchimp, Valentin Bodișteanu, sau cel al Fuel, Andrei Iachimov.

FOTO: Sandu Tarlev

Una din deciziile judecătorești care dezvăluie informații ce trezesc mai multe întrebări este cea adoptată pe 23 martie de Curtea Supremă de Justiție. Astfel, potrivit hotărârii prezentate, Banca de Economii l-a acționat în judecată pe Alexandru Brestecico, intervenient fiind compania Sanin. Despre compania Sanin a scris ministrul Transporturilor, Iurie Chirinciuc, care a afirmat că directorul acesteia, Alexandru Brestecico, este un prieten al actualului președinte ales, Igor Dodon, și sponsorizează PSRM.

Apropiatul lui Igor Dodon, dator cu zeci de milioane la BEM

Astfel, Sanin a luat în 2008 de la fosta bancă a statului un credit de 2 milioane 28,2 mii de dolari, care urma să fie rambursat până în 2017. După 2 ani, aceeași companie mai ia un credit de la BEM în sumă de 764 000 de dolari și 40 milioane de lei pe care trebuia să-l ramburseze până în 2015, iar în 2011 este contractat un alt împrumut în valoare de 210 000 de euro și 132 000 de dolari. În total, suma pe care a luat-o Sanin de la BEM este de peste 74,6 milioane de lei, iar datoria înregistrată față de bancă la  23 octombrie 2013 era de peste 85 de milioane de lei. Astfel, Alexandru Brestecico ar fi garantat rambursarea a 80,4 milioane de lei din datoria Sanin, bani pe care acesta refuza să-i întoarcă. În același timp, suma înregistrată la 2 iunie 2014 pe care trebuiau s-o restituie băncii Brestecico și Sanin și pe care au recunoscut-o era de 110 milioane 856,2 mii lei. Circa 1,9 milioane de lei a fost achitați băncii în perioada încheierii tranzacției de împăcare și astfel suma restantă era de circa 108,9 milioane de lei.

Brestecico, supărat că trebuie să achite taxa de stat

În final, Judecătoria Botanica a dispus încasarea de Alexandru Brestecico în favoarea Băncii de Economii a peste 79,6 milioane de lei, cu aproximativ 29 de milioane de lei mai puțin decât datoria înregistrată în 2014, suma fiind chiar și mai mică decât cea garantată de prietenul lui Dodon – de 80,4 milioane de lei, bani pe care nu este clar dacă fosta bancă a statului aflată în proces de lichidare îi va vedea vreodată.

Informațiile prezentate de magistrații Curții Supreme de Justiție sunt arătate, de fapt, în decizia din 23 martie curent privind recursul lui Alexandru Brestecico care s-a arătat nemulțumit de faptul că a fost obligat de judecătorii de la Curtea de Apel să achite taxa de stat de 8.750 de lei pe care a considerat-o ilegală. Menționăm că firma Sanin a apărut în raportul Kroll, iar Curtea de Apel a declarat-o în vara acestui an drept insolvabilă.

Rocadă între Banca de Economii și Roseau Alliance LLP

În cadrul acestui proces, pentru recuperarea banilor împrumutați de compania Sanin condusă de Alexandru Brestecico „s-au bătut” pe rând în instanță firma off-shore Roseau Alliance LLP și Banca de Economii. Anume Roseau Alliance LLP a luat în cesiune credite neperformante de la BEM în sumă de peste 1,3 miliarde de lei. Despre aceasta scria și ministrul Iurie Chirinciuc pe blogul său, calificând această tranzacție ca fiind suspectă. „Și aici este interesantă lista creditelor cesionate. Astfel, lista inițială includea 11 credite de la 9 întreprinderi, iar prin amendamentul din 5 decembrie 2013 mai sunt introduse credite de 116 milioane de lei ale companiei Sanin și Sanin Plus SRL. Brestecico Alexandru este director al Sanin și Sanin Plus SRL și este un apropiat al lui Igor Dodon și al altor membri ai Partidului Socialiștilor pe care i-a ajutat financiar, inclusiv în campanie”, a subliniat Chirinciuc.

Experții Kroll, nedumeriți de tranzacția BEM-Roseau Alliance LLP

În același timp, porivit bani.md, experții Kroll au afirmat în raport că este straniu că această companie a plătit atât de mult pentru activele neperformante ale BEM și nu a obținut nicio reducere. Tot ministrul Iurie Chirinciuc afirma în 2015 că președintele în exercițiu al BEM a semnat un document de reziliere a cesionărilor de credite neperformante în sumă de 1,42 miliarde de lei, însă, în pofida acestui fapt, fosta bancă a statului încă nu a obținut dreptul asupra creditelor ce au fost obiectul cesionării.

O decizie „fără cale de atac”, legată de cesionarea creditelor neperformante de către Roseau Alliance LLP a fost luată recent, pe 4 noiembrie, de către Curtea de Apel Chișinău. Astfel, magistrații au decis să admită recursul înaintat de Evghenii Gladîșev împotriva hotărârii Judecătoriei Centru din 31 mai prin care cererea de chemare în judecată a fost restituită. Astfel, reprezentanții Judecătoriei Centru urmează să examineze cererea lui Gladîșev.

Businessmani bănuiți de fraude în dosarul BEM vor să scape de datorii

Decizia Curții de Apel privind creditele neperformante luate de la BEM
Decizia Curții de Apel privind creditele neperformante luate de la BEM

Este vorba despre procesul înaintat de acesta împotriva Băncii de Economii și Roseau Alliance LLP prin care solicită anularea acordului privind rezilierea contractelor referitor la cesionarea creditelor neperformante. Cei care participă la proces în calitate de intervenienți accesorii sunt companiile Valiexchimp, Meropa – 2 000, Danmilax SRL, AVG Sistem SRL, Vlasco, Fuel, Braconi, Galbvin, Arnăut Petrol, Cartelul Țărănesc „Sfântul Gheorghe”, Fundația pentru Democrație Creștină, Valentin Bodiștean și Irina Creangă.

O mare parte dintre aceste companii sunt prezentate în raportul Kroll drept companiile care dețineau creditele neperformante de la BEM, cesionate către Roseau Alliance LLP. Astfel, directorul AVG Sistem, Andrei Iachimov, președintele Valiexchim, Valentin Bodișteanu, și directorul Fuel, Ion Lungu, au fost reținuți de ofițerii Centrului Național Anticorupție fiind suspectați că au luat în mod fraudulos credite de zeci de milioane de lei.

Astfel, dacă magistrații vor da câștig de cauză lui Evgheni Gladîșev și companiilor, persoanelor interesate, atunci recuperarea acestor credite ar putea fi încredințată firmei offshore Roseau Alliance LLP. Totuși, în urmă cu câteva luni, potrivit ziarulnational.md, ziarul „The London Gazette” publica un anunț în care se arată că firma britanică Roseau Alliance LLP a fost lichidată.

Ioniță: Jaful de la BEM are loc în continuare prin decizii judecătorești

Sursa foto-Facebook
Veaceslav Ioniță FOTO profil Facebook

Expertul IDIS „Viitorul” și fostul președinte al Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Veaceslav Ioniță, a declarat în cadrul unui interviu pentru moldNova.eu că jaful de la Banca de Economii are loc chiar acum prin intermediul deciziilor judecătorești. Anterior, el a declarat, potrivit realitatea.md, că prin intermediul judecătorilor, anumite credite luate de la BEM sunt anulate, banii furați rămân în offshore, iar datoria va fi pe umerii cetățenilor.

Menționăm că judecătorii examinează acum 88 de acțiuni intentate în cazul recuperării creditelor neperformante în sumă de 676 milioane de lei, sunt intentate 32 de dosare penale pentru suma de 13,5 milioane de lei, iar 67 de debitori aflați în proces de lichiditate au datorii de 327 milioane de lei.

9 Comments

  • Jaful continua???? Nu cred, mai ales cind stiu ca hotii miliardului, Filat si Platon sunt la puscarie. Defapt, posibil sa mai ramas niste microbi de ai lor, care continua sa fure.

  • Pai la ce dracu mai merg aceste schimbari si reforme daca jaful continua ? Totusi eu socot ca dupa Kroll 2 se viziunile politice a multor oameni se vor schimba radical pina atunci raminem in asteptare …

  • Jurnalistii ca de obicei interpreteaza cum lor le este comod, insa ce fel de prostie poate fi asta cind spui ca furtul BEM continua? Acum BEM sub ochii tuturor si a europenilor si a americanilor de la Kroll, nimeni acolo acum nu face un pas la stinga.

  • Acum nu mai par atît de sinceri, protestatarii prieteni, Năstase și Dodon, cînd voiau cică miliardul înapoi, miliardul care demult era băgat în luxul caselor și averilor lor de milioane.

  • Pentru ca furtul să nu continue și se duce o luptă aprigă cu judecătorii corupți, doar nu degeaba au fost deja depistați cei care au fost implicați în spălătoria rusească, și se duc acuma investigații pentru cei care favorizează furtul de la BEM.

  • Ce-mi place mie presa lui Filat, cea sponsorizata de Platon și Shor, ca ei cauta vinoveti cu totul in alta parte si nu vor sa recunoasca ca da uite eu sunt sponsorizat din banii furati din BEM de Filat, Shor și Platon…

  • Are loc ? Nu, nu cred nu se paote eu cred că tot ce se face este monitorizat din afară, nu cred ca ei să fie indifirenți de toto ce se întîmplă că de altfel nu mai deblocau ei investițiile!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *