Japonia, văzută de moldovence. Două femei din Basarabia vorbesc despre Țara Soarelui Răsare

Japonezii nu au o cultură a religiei, aceasta fiind un subiect tabu ce ține de intimitatea omului. Sunt un popor pașnic, nu trădează, nu bârfesc și preferă să tacă pentru că vor să fie lăsați în pace. Au un set de reguli pe care le respectă cu strictețe, iar morala socială a oamenilor este foarte puternică, încât dacă nu te adaptezi ești exclus din societate. Oamenii din Țara Soarelui Răsare sunt triști, frumoși și sensibili, dar au familii doar de ochii lumii. Tania Toho și Ludmila Cojocaru sunt două moldovence care au cunoscut Japonia îndeaproape.

Tania a locuit în orașul Yokohama mai mulți ani. Recent, am întâlnit-o în Chișinău și ne-a povestit despre experiențele trăite în Japonia, despre ce a învățat de la un popor cu o cultură diferită de a noastră. „E țara contrariilor și a contradicțiilor. Am învățat să citesc oamenii, chiar dacă nu-ți dau voie să-i deschizi. Sunt triști, de asta devin prea sensibili. În Japonia ori intri în horă și joci cu toți laolaltă, ori tot joci că nu ai încotro, dar o faci pe lângă. E țara vitezei în care dacă nu te miști ești mort. Am învățat ce înseamnă ordine. Dacă nu ești unul din turmă te vei adapta foarte greu, te vei minți, dar va merge, că minciunile merg oriunde. În Japonia înveți să mănânci, să prețuiești libertatea pe care ei nu o au, să citești printre rânduri și să taci frumos. Înțelegi că viața fuge și tu trebuie să te ții după ea, altfel rămâi în urmă”, spune femeia care visa la cireșe, nu doar la flori de cireșe atunci când se plimba printre copaci și flori.

13509769_1480313228661261_1805653777_o
Maiko San. FOTO: Arhivă personală

„Japonezii dăruiesc mult, dar nu se dăruiesc”

Japonezii își manifestă prietenia foarte diferit decât moldovenii. Aceștia vorbesc cu prietenii doar despre lucruri generale – cultură, gastronomie etc., astfel încât nimănui să nu-i fie lezată intimitatea. „Au puțini prieteni cu care vorbesc de câteva ori pe an în afara casei. Prietenii nu sunt pentru discuții secretoase, dezbateri sau alte cumătrii. Ei nu se trădează, nu se bârfesc și își respectă intimitățile. Casa e biserica omului, lăcaș pentru suflet, nu poate intra oricine, nici chiar prietenii. Fiecare e bucuros că de sub umbrela lui se vede doar atât cât vrea el. E un popor liniștit și pașnic. Nu vor să deranjeze pe nimeni pentru că nu vor să fie deranjați, nu bârfesc pentru că nu vor să fie bârfiți, preferă să tacă pentru că vor să fie lăsați în pace. Pe un japonez îl enervezi greu, dar mai bine nu a-i încerca”, mărturisește moldoveanca.

13499631_1480301941995723_330514602_o
Castel construit din zăpadă și gheață. FOTO: Arhivă personală

„Femeile râd în batistă ca să nu-i vezi galaxia gurii și cerul fără stele”

În Japonia se păstrează familia patriarhală, unde capul familiei este tata, iar femeia este supusă. „Eu îi văd pe oameni triști. Multe familii sunt familii în stradă, în ochii rudelor. Acasă păstrează relațiile de colegialitate soț/soție, fiecare în cuibul lui cu perna lui. La masă se mănâncă tot din farfurie și nu se vorbește. Femeile sunt respectate, mai puțin iubite. Dacă li se zice o dată în viață „te iubesc” – sunt norocoase. Despre dragoste nu se vorbește și se face la sărbători. Pâna a avea copii se iubesc mult într-un pat, iar după apariția primului copil fiecare își ia rolul de părinte. Ați văzut vreodată un ritual de împerechere a cangurilor?! Cam așa arată viața sexuala a japonezilor-părinți. Sunt severi și reci cu copiii sau prea blânzi. Totul în Japonia se axeaza pe extreme, ori așa, ori invers, mijloc nu există”, susține tânăra femeie căsătorită de 14 ani cu un japonez.

1919512_205183651984_1029721_n
Tatiana Toho. FOTO: Arhivă personală

Se pare că în Țara Soarelui Răsare oamenii nu știu să se bucure de viață, chiar dacă soarele încălzește, spun ei, și luminează altfel. „Fiecare trăiește într-o lume la care poți să te uiți de după gard sau printre el. Ești ghidat de legi și reguli și asta e bine, dar te face mic și începi să vezi mai puțin, deși ai un orizont în față. În Japonia te poți simți un iobag sau un zeu. Tot aici înțelegi că viața poate fi cât o clipă și într-o clipă poți trăi o viață. Ei nu cred în destin, dar eu – da. Cred că Dumnezeu a glumit când m-a trimis în Japonia, dar eu am luat-o în serios”, ironizează femeia.

Locul unde mijlocul nu are stare

Când vine vorba despre vacanță, eroina noastră spune că fiecare japonez își permite să se odihnească unde vrea, dar nu când vrea. „Călătoresc mai mult în Asia, mai puțin în Europa și foarte puțin în Europa de Est. Sunt impresionați, discută despre gastronomie, cultură și constată, de fiecare dată, că în țara lor soarele e altul, încălzește cel mai bine. Japonezii sunt mereu obosiți și nu știu dacă se relaxează, se prefac că o fac sau nu știu să o facă. Fiica mea, de 3 ani și jumătate, cel puțin o dată în zi îmi zice că-i obosită, vrea să se odihneasca și să fie singură”, afirmă Tania.

13499715_1480302041995713_1530817882_o
Statuie din gheață la festivalul de iarnă din orașul Sapporo. FOTO: Arhivă personală

Japonezul de rând nu are o religie, dar respectă fiecare religie despre care știe câte ceva. „Din cauza religiilor se ajunge la războaie și multe conflicte. Fiind cel mai pașnic popor, nu le place să vorbească despre Dumnezeu pentru că nu prea au treabă cu el. Nu sărbătoresc Crăciunul, pe care-l văd ca o afacere. Au multe sărbători frumoase, cum ar fi Majoratul, unde fetele de 20 ani îmbracă chimonouri scumpe, ies în oraș, merg la Love hotel și se iubesc. Shicigosan e un alt festival dedicat copiilor de 3, 5 și 7 ani. Obon e festivalul dedicat răposaților”, ne povestește femeia.

rsz_12
Japonezii sunt disciplinați și responsabili. FOTO: Arhivă personală

În Japonia totul e betonat și colorat

Poporul japonez este vestit prin bucatele sănătoase, delicioase și colorate pe care le pregătesc oamenii. Mâncarea tradițională este pe bază de pește crud, orez, supe și dulciurile moci. Așa cum au făcut un ritual din prepararea ceaiului verde sau match, aceștia sunt și unii dintre cei mai mari gurmanzi. „Japonezii mănâncă mult. E un mit că japonezii manâncă puțin sau beau puțin. Se adună în restaurantele tradiționale, unde beau, mănâncă și vorbesc strigând ca în filme”, își amintește Tania.

13517904_1480314688661115_793325804_o
Femei îmbrăcate neobișnuit la cumpărături în oraș. FOTO: Arhivă personală

Că tot veni vorba de cultură și educație, oamenii de acolo citesc în fiecare dimineață ziarele, însă mulți merg la teatru și spectacole doar dacă au loc premiere. „Nu prea citesc cărți, doar dacă au auzit multe lucruri frumoase despre un scriitor din țara lor. Aceștia preferă mai mult revistele, jocurile și cinematograful. Cei mici învață alfabetele hiragana și katakana începând cu vârsta de 4-5 ani. Tinerii își aleg universitatea înainte de a absolvi liceul. Majoritatea merg la studii cu taxe. Mulți aleg meseria părinților. Vrei, nu vrei practici profesia aleasă de familie, chiar dacă tu desenezi aproape ca Pablo Picasso”, spune îngândurată femeia.

13499494_1480301875329063_2116480604_o
Strada unde se găsește Ramen – supă cu tăiței japonezi. FOTO: Arhivă personală

Trenuri cu climatizor

Ludmila Cojocaru este o altă femeie orginară din Moldova care a făcut studii postdoctorale în chimie la Tokyo. Aceasta ne spune despre transportul din Japonia că este foarte accesibil, practic și nu întârzie mai mult de 10 secunde. Printe mijloacele de transport preferate sunt trenul și metroul cu care călătoresc majoritatea japonezilor. Aceștia obișnuiesc să citească presa scrisă, se uită în telefoane, dorm sau gândesc.

„Curățenia în mijloacele de transport este la un nivel foarte înalt, impecabil. Oamenii se stimează și nu aruncă gunoiul în tren. Oamenii în trenuri citesc sau navighează pe internet în telefoanele conectate pe silențios, nimeni nu vorbește la telefon fiindcă nu este acceptat, dacă e un sunet urgent se vorbește în șoaptă. Eu nu folosesc trenul fiindcă locuiesc foarte aproape de universitate și ajung cu bicicleta. Bicicleta este mijlocul de transport pe care-l folosesc chiar dacă am de mers mai departe prin Tokyo”, spune Ludmila, care este cercetător științific la Universitatea din Tokyo.

12622309_1354598297899422_8697063294663459946_o
Ludmila Cojocaru poartă ie românească. FOTO: Arhivă personală

Muncesc până la epuizare

„Oficial, de Crăciun nu este zi liberă. Anul Nou se sărbătorește pe 31 decembrie, atunci e zi liberă. În Japonia sărbătorile sunt de ordin cultural. Dacă sărbătoarea cade duminica, atunci ea se transferă pentru luni ca zi de odihnă. Anual sunt 15 zile libere de sărbători naționale – Ziua Constituției, Plantelor, Culturii, Mărilor, Munților, Sănătății, Muncii, Dragostei de viață etc.”, menționează femeie după 4 ani trăiți în Țara Soarelui Răsare.

Japonezii sunt cunoscuți pentru responsabilitatea cu care își fac munca și grija față de natură. „Japonezii au respect foarte mare pentru natură, totul este perfect aranjat și curat. În Japonia sunt două sezoane frumoase – vara, când înfloresc cireșii și toamna, când frunzele devin colorate. E pur și simplu extraordinar, aici și natura e inteligentă. Gunoiul este colectat și nu este murdărie. Totul este bine sortat: plastic, sticlă, metal, gunoiul combustibil, gunoiul reciclabil – fiecare respectă și îl sortează cu exactitate. Nu sunt urne pline sau miros de la gunoi. Lumea e foarte ocupată și fiecare se dedică muncii pe care o face”, afirmă femeia care își vede foarte rar vecinii pentru că toți lucrează până seara târziu.

11902434_1238370426188877_7615929382602929139_n
Experimente de laborator în cadrul universității. FOTO: Arhivă personală

Japonezii sunt bine crescuți

Ludmila Cojocaru povestește că japonezii sunt foarte amabili și prietenoși cu străinii. „M-am adaptat foarte ușor la viața din Japonia. De la început îmi lipsea comunicarea, dar după câteva luni de ședere am intrat în ritm. Am avut parte de suport puternic din partea personalului laboratorului LIANextPV, în care activez”, precizează tânara cercetătoare.

Cât despre planurile de viitor, aceasta este deschisă să-și împărtășească experiența acumulată cu orice țară care este cu adevărat interesată. „Dacă aș putea, aș trage arhipelagul japonez mai aproape de Europa, distanța mare este unicul dezavantaj pentru mine. Japonia e țara cu cel mai mare nivel de securitate, nu există nici un primejdiu ca să mergi noaptea pe drum sau cineva să-ți fure geanta. Dacă cineva a pierdut ceva a doua zi sigur lucrul pierdut ajunge acasă. Nimeni nu are nevoie de lucrul străin. E chiar impresionant și foarte bun exemplu pentru noi”, concluzionează Ludmila, spunându-și dorul.

2 comentarii la „Japonia, văzută de moldovence. Două femei din Basarabia vorbesc despre Țara Soarelui Răsare”

  1. Mi se pare mie sau am primit vreo 3 „flegme” socialiste pana cand m-am oprit din citit? fac copii mulatri care nu-s romani si nici japonezi, mai baga si cateva prostii de patriarhie si de religie, asa de incalzire. Mi-e greata sa incerc sa citesc si restul.

    Răspunde

Lasă un comentariu