La alegerile de azi pentru Parlamentul României în circumscripțiile electorale din țară vor fi aleși 308 deputați și 134 de senatori. În circumscripția electorală 43 pentru cetățenii români cu domiciliul în afara țării vor fi aleși 2 senatori și 4 deputați.

Sursa foto
Sursa foto

Cetățenii moldoveni care deţin și cetăţenia română pot vota astăzi la 35 de secţii de vot (vezi aici lista completă și adresele secțiilor de vot). Astfel, alegătorii vor putea vota la Chişinău, unde vor fi deschise 12 secţii de vot: în cadrul Ambasadei României şi la secţiile consulare, la Institutul Cultural Român, la Universitatea de Stat din Moldova, la Liceul „Spiru Haret” şi Liceul „Gheorghe Asachi”, precum şi în sediul Căii Ferate din Moldova.

Secţii de vot vor fi deschise la Consulatul general al României din Bălţi şi Cahul, precum şi la Biroul consular al României din Ungheni. Cetăţenii români din raionul Cahul vor putea vota şi la Giurgiuleşti. În comparaţie cu alegerile prezidenţiale din 2014, de această dată în Republica Moldova au fost deschise cu 14 secţii de vot mai multe. Acestea sunt repartizate pe întreg teritoriul ţării. Deci, secţii de vot vor mai fi deschise la Ialoveni şi Bardar, Orhei, Hânceşti, Edineţ, Făleşti, Soroca, Cantemir, Leova, Cimişlia şi în satul Carabetovca din raionul Basarabeasca.

Pentru Republica Moldova au fost pregătite peste 87 de mii de buletine de vot, câte aproximativ 2500 pentru fiecare secție de votare. La aceste alegeri, alegătorii români, rezidenţi sau domiciliaţi pe teritoriul Moldovei, pe lângă actul de identitate românesc vor mai prezenta şi unul ce le confirmă statutul în Republica Moldova.

Secţiile de vot au fost deschise la ora 7:00 dimineaţa şi vor fi închise seara la ora 21:00. În premieră, la scrutinul parlamentar a fost introdus votul prin corespondenţă. Circa 900 de moldoveni cu cetăţenie română au solicitat acest lucru în prealabil.

Aici puteți urmări în direct prezența la vot la alegerile pentru Parlamentul României.

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*