Meniu Închide

„Martorii lui Filat”

O nouă ședință de judecată în cazul ex-premierului Vlad Filat a avut același vechi rezultat. Adică inculpatul va sta la răcoare încă 30 de zile, iar „martorii” săi vor mai fi invitați în instanță, de data asta de către magistrați, nu de către Sfântul Duh, și nu prin vise sau telepatic, ci prin apeluri telefonice înregistrate și scrisori recomandate.


Aparent, prelungirea măsurii de arest preventiv ar fi trebuit să-i bucure pe procurori, dar se pare că apărătorii sunt cei care se află în câștig. Anume avocații fostului prim-ministru dau de înțeles că urmăresc tergiversarea procesului și perpetuarea victimizării clientului lor, altminteri nu ar fi cerut de atâtea ori amânarea ședințelor. Situația este într-adevăr tragi-comică, întrucât timpul a rămas unicul aliat de încredere al domnului Filat. Or, potrivit Hotărârii Curții Constituționale nr. 3 din 23 februarie 2016: „Arestul preventiv poate fi aplicat pentru o perioadă totală de cel mult 12 luni, care include atât etapa urmăririi penale, cât şi etapa judiciară, până la emiterea încheierii judecătoreşti prin care persoana este eliberată din arest sau momentul pronunţării sentinţei de către instanţa de fond”. Altfel spus, cineva speră să tărăgăneze procesul de judecată până pe 15 octombrie 2016 (adică până la expirarea unui an de la momentul reținerii) și chiar să scape basma-curată, odată cu începerea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale. Un asemenea scenariu devine tot mai verosimil, dacă ne amintim de cazul similar al domnului Ilan Shor, eliberat din arest la domiciliu din momentul înregistrării sale în calitate de candidat la funcția de primar al Orheiului.

Dar planul de la pușcărie poate să nu coincidă cu cel de la judecătorie. Și atunci se vor face presiuni asupra „opiniei publice”, prin intermediul sculelor mediatice care au tot ciugulit (și mai ciugulesc?) din palma lui „Verde Împărat”, acuzatorii fiind acuzați (tautologie intenționată) că nu permit apărării să se documenteze, să-și aducă toți „martorii” în fața instanței și să-și pregătească pledoaria. Un prim semnal a fost dat de către avocatul Igor Popa, care a declarat că: „Nu s-a prezentat niciun martor al apărării din lista acceptată de judecători. (…) Noi credem că au avut loc intimidări”. Vasăzică, lista nu este completă, mai trebuiau încă vreo 16 inși să fie „intimidați” și să nu se prezinte, ca termenul examinării cauzei să fie cu certitudine depășit. În acest sens, nedumerirea procurorului Adriana Bețișor pare să fie legitimă: „Cum poți să aduci silit un martor să facă declarații în favoarea ta în cadrul ședinței de judecată?”

Asemeni unei secte religioase, „martorii lui Filat” nu sunt nici pe departe ai lui Filat, ci ai organizației care l-a creat (și totodată distrus) ca simbol ritualic, ca totem. Câțiva dintre ei nu au nici afiliere partinică cu acesta, iar simpatii politice cu atât mai puțin. Adevărații adulatori și ultimii susținători au migrat, pas cu pas, spre alte platforme. În provincie asta se observă cu ochiul liber: organizația teritorială Soroca a PLDM a aderat, aproape in-corpore, la Partidul „Demnitate și Adevăr”. Ultimii mohicani rămași în partidul condus cu atâta sârguință spre pierzanie sunt dispersați și disperați. Fug ca șobolanii de pe corabia naufragiată.

Între timp, Vlad Filat nu se dezminte: nu-și ține promisiunile exact ca înainte. Tuna și fulgera la ultima ședință plenară a Parlamentului la care a participat că va arunca în aer scena politică din Republica Moldova, că va face dezvăluiri incediare și îi va pune pe jar pe foștii parteneri de guvernare. Ne asigura că dacă nu va avea ocazia să vorbească, va scrie. Din păcate, 7 luni de detenție s-au dovedit a fi prea puține pentru ca talentul scriitoricesc al domnului Filat să erupă, iar opera sa literară să vadă lumina tiparului. Cine știe, poate vreo 7 ani cu executare îi vor fi suficienți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.