Să nu ridici mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău – este una din cele zece porunci din Biblie, la care fac referire deseori creștin-ortodocșii. Declarat un ortodox convins, președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, se manifestă însă deseori în afara acestei reguli. Din momentul în care a decis să candideze pentru prezidențiale și până în prezent acesta a găsit mai multe ocazii în care nu a ezitat să răspândească falsuri mediatice sau să participe la crearea lor.

Minciuna din campania electorală: Maia Sandu a determinat 400 de copii să se sinucidă
În campania electorală Igor Dodon a declarat că în perioada anilor 2012-2015 ar fi fost înregistrate peste 400 de cazuri de suicid în rândul copiilor, numărul „mare” de astfel de cazuri fiind determinat de condițiile stricte impuse de Ministerul Educației pentru susținerea examenului de bacalaureat. Prin această afirmație socialistul a acuzat-o indirect pe contracandidata sa în alegeri, Maia Sandu, care a condus în acea perioadă ministerul, că s-ar face vinovată de cele 400 de tragedii. Totuși, cifrele folosite de actualul șef al statului s-au demonstrat a fi false, iar specialiștii în domeniu susțin că oamenii nu se sinucid plecând de la o singură cauză.
INFOGRAFIC Trucuri electorale: Dodon exploatează drama copiilor sinuciși cu cifre inexacte
Președintele Igor Dodon a afirmat pe 5 mai că avizul Comisiei de la Veneția în privința proiectului de lege privind modificarea sistemului electoral va fi decisiv în luarea deciziei finale de către Parlament. Declarația a fost făcută în fața jurnaliștilor după ce Parlamentul a adoptat în prima lectură proiectul de lege privind introducerea sistemului de vot mixt în Republica Moldova. Acesta a spus că deputații socialiști vor vota trecerea la sistemul mixt doar dacă avizul Comisiei de la Veneția va fi unul pozitiv. După avizul critic al Comisiei de la Veneția, Igor Dodon și-a negat afirmațiile din 5 mai (Detalii).
Relația cu UE, subiectul manipulărilor lui Dodon
Un alt neadevăr spus de Igor Dodon ține de finanțarea Republicii Moldova de către Uniunea Europeană. La conferința de presă ținută la Condrița pe 26 iulie, președintele a spus că UE nu oferea bani Republicii Moldovă până în anul 2009, deoarece atunci la conducere erau comuniștii. În realitate, UE a oferit bani Chișinăului prin mai multe programe atât până în 2009, cât și după 2009 (Sursa).
Într-un raport al Parlamentului European este scris că în perioada 1991-2006, Moldova a primit prin intermediul programului TACIS și al instrumentului de Asistență Macro Financiară aproximativ 320 de milioane de euro. Doar în 2007 prin intermediul Asistenței Macro Financiare, Guvernul de la Chișinău a încasat de la UE 45 de milioane de euro.
Minciunile, descoperite de fiecare dată
Minciunile președintelui Igor Dodon au fost descoperite rapid de jurnaliștii care obișnuiesc să facă fact-checking, astfel încât șeful statului este determinat să-și schimbe strategia. Acesta deja renunță la postura de sursă primară a declarațiilor tari și apare comentând subiecte create de „surse anonime” citate de presa rusă, cu care se întreține deseori președintele de la Chișinău.
Cele mai recente speculații alimentate de președintele socialist vizează posibilitatea unui conflict armat pe Nistru și speculația privind introducerea vizelor pentru cetățenii ruși.
Astfel, după ce a revenit de pe muntele Athos, Igor Dodon a efectuat o vizită la poligonul de la Bulboaca pe 14 august. Acesta s-a convins că renovările ce se derulează cu finanțarea americanilor nu sugerează pregătirea unui conflict miliar. Totuși, în propoziția următoare a accentuat că va acționa „ferm” în apărarea păcii și a securității naționale „dacă Guvernul, motivat din exterior, va încearca să implice Moldova într-un conflict militar regional”.
Într-o altă apariție în presa rusă, Igor Dodon declară că se va opune oricărei inițiative de introducere a vizelor pentru cetățenii ruși. Menționăm că astfel de inițiative nu există în Republica Moldova, iar Parlamentul este în vacanță. Această informație, după ce a fost distribuită de aproape toate instituțiile rusești sau cele proruse de la Chișinău, a fost negată de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene. Astfel, nu e clar contextul în care jurnaliștii ruși i-au adresat președintelui astfel de întrebări.
Putem să mai amintim și despre un fals mai vechi, promovat de site-urile afiliate liderului neoficial al socialiștilor, care a devenit probabil cel mai popular printre moldoveni – cel privind „importul” a 30.000 de sirieni în Republica Moldova în cazul unei victorii a liderului PAS, Maia Sandu, în alegerile prezidențiale din 2016. Acest lucru ar fi urmat să se întâmple, potrivit celor care au creat acest fals, în urma unui „acord secret” semnat de Maia Sandu și cancelarul german, Angela Merkel. Inițial această informație a apărut pe un site care s-a dorit a fi de satiră, dar în 3 zile a ajuns inclusiv pe micile ecrane, fiind prezentată ca o știre veridică, la postul controlat de democrați Prime TV.
Daca Dodon este crestin – eu sunt Papa de la Roma. Un minciunos patologic, speculant ordinar, gata pentru un profit de ori ce gen sa-si vanda si Tara.