Toată lumea din satul Gura Bâcului, raionul Anenii Noi, așteaptă redeschiderea podului de pe Nistru ca pe o minune. O minune ce ar urma să se întâmple peste exact 10 zile. Au mai avut asemenea speranțe și în anul 2002, după ce podul a fost reparat de către lituanieni din bani europeni, însă aceste așteptări s-au adeverit a fi zadarnice, pentru că Tiraspolul nu a dat undă verde până recent.
Înțelegerea privind reluarea traficului pe podul de la Gura Bâcului a fost semnată la 3 noiembrie 2017 între reprezentanții politici pentru reglementarea transnistreană de la Chișinău și Tiraspol, Gheorge Bălan și Vitali Ignatiev. Tot atunci s-a decis formarea unui grup mixt de experți de pe ambele maluri ale Nistrului care să meargă să inspecteze podul înainte de deschiderea oficială a acestuia pe 20 noiembrie.
Inspecția podului de către oficiali
Delagația urma să se deplaseze la Gura Bâcului astăzi, 10 noiembrie, pentru inspecția de rigoare. Comisia Unificată de Control a discutat subiectul la 9 noiembrie în cadrul unei ședințe ordinare. Încă nu a fost luată hotărârea despre modul practic în care o să se desfășoare circulația pe pod. De ambele părți ale podului, la ieșirea din Gura Bâcului și la intrarea în Bâcioc se află posturi ale misiunii comune de pacificare, care îngrădesc accesul la pod cu barierele. La Comisia Unificată de Control ni s-a lămurit că cel mai probabil se va opta pentru scoaterea acestor bariere și înlocuirea lor cu blocuri de beton după modelul celor care sunt puse pe podul de la Vadul lui Vodă.
Inspecția podului de către jurnaliști
Ajungem la Gura Bâcului la amiaza zilei de 8 noiembrie. Satul, amplasat pe malul râului Nistru, nu se deosebește cu mult de alte sate din regiune. Se observă însă că lumea din localitate are o pasiune aparte pentru biciclete. Toți, de la mic la mare, bărbat și femeie, merg pe bicicletă, chiar dacă e frig – temperatura aerului abia ajunge la 10 grade. În sat îl întâlnim pe consilierul local Victor Șipitca care ne povestește despre avantajele reluării circulație rutiere peste podul de la Gura Bâcului. În primul rând, consilierul nu crede că la 20 noiembrie se va relua integral circulația peste pod, ci mai curând va fi un fel de tăiere a panglicii.
Podul civilizator
Bărbatul își amintește de vremurile când Gura Bâcului era un sat mai dezvoltat în comparație cu cele din împrejurimi. Acest fapt se datora în mod special podului care funcționa și care făcea orașul Odesa „mai aproape”. Satul fiind la o distanță de 120 de kilometri de Odesa, prin acest sector treceau foarte multe mașini, autobuze și autocare, ceea ce era foarte convenabil locuitorilor satului. Datorită podului, și orașul Tiraspol se afla în apropierea imediată. „Pe timpul Uniunii Sovietice, podul avea o însemnătate economică primordială pentru regiune, Ucraina fiind un foarte bun consumator al roadelor moldovenești. Nu știu cum o să se hotărască problema tranzitării regiunii transnistrene, însă sperăm că până la urmă politicienii se vor împăca și se va pune pe prim plan nu atât aspectul politic al problemei, dar cel economic”, ne explică Victor Șipitca. Consilierul crede că podul va face din Gura Bâcului un fel de nod de legătură între Chișinău, Tiraspol și Odesa.
Fiind vorba de un sat care se află la periferia Republicii Moldova, podul va facilita dezvoltarea acestuia, dar și a întregii republici, datorită scurtării traseului spre alte puncte economice.
Aflăm de la consilier că podul a fost întotdeauna deschis pentru traversarea celor care se deplasează pe jos, cu bicicleta sau chiar cu motocicleta. Acest lucru se datorează și legăturii pe care satul Gura Bâcului o are cu satul Bâcioc, o localitate de cealaltă parte a Nistrului populată de ruși staroveri. „Închiderea podului nu a fost niciodată un obstacol pentru comunicarea noastră. Bâcioc este cel mai aproape sat de noi, ne desparte doar râul, de aceea avem foarte bune legături la nivel de școală și primărie. Sătenii din Bâcioc vin la noi de ziua copilului, de 9 mai, veneau chiar și ostașii din Armata a XIV-a”, ne spune consilierul care subliniază că cetățenii, poporul simplu, „nu au avut niciodată conflicte”. Mulți locuitori din Bâcioc vin la Gura Bâcului să facă munci agricole la agenții economici din sat. Alții vin să facă piața în zilele de joi și sâmbătă pentru simplul fapt că produsele sunt mai ieftine pe malul drept.
Câte patru tancuri deodată pot trece podul
Referindu-se la trăinicia podului, consilierul local își aduce aminte că pe timpul sovietic peste pod treceau și câte trei-patru tancuri care cântăreau zeci de tone și care se îndreptau spre poligonul din Bulboaca, iar podul rezista fără probleme. „Pe acest pod mergeau câte trei-patru tancuri de 70 de tone. Pe timpul Uniunii Sovietice tancurile se deplasau de la Tiraspol la Bulboaca”, își amintește consilierul.
Directoarea gimnaziului din Gura Bâcului, Tamara Vieru, spune că școlile celor două sate vecine au relații culturale foarte strânse. „Copiii noștri merg la ei să concerteze, ei vin la noi. Într-un an am invitat un circ în sat, iar la spectacol au venit autobuze cu copii din Bâcioc și Grigoriopol”, spune Tamara Vieru. Apropo, numărul elevilor din gimnaziu este în permanentă descreștere, urmare a problemei demografice și a emigrării populației. La 1 septembrie la școală au venit 248 de elevi, acum sunt 238. La sfârșitul anilor 2000 școala număra 640 de elevi.
„Îmi încărcam Moskviciul cu caise și mergeam până la Kiev”
Mergem spre pod și îl întâlnim pe drum pe Boris care se îndrepta spre casă cu bicicleta. Speră că odată cu deschiderea podului, va funcționa și stația de alimentare cu benzină, astfel încât nu va trebui să meargă la Varnița sau la Bulboaca să se alimenteze. „Când era uniunea, eu mă sculam de dimineață, mă spălam, îmi încărcam Moskviciul cu caise și mergeam până la Kiev și mă întorceam acasă cu 1000 de ruble”, bărbatul își amintește cu nostalgie.
La marginea drumului care duce spre pod îl întâlnim pe Iurie îmbrăcat în culori haki, militărește, care cotrobăie la benzinăria părăsită și pustie. Iurie este paznic la benzinăria construită acum 15 ani, odată cu repararea podului. „Benzinăria a lucrat ceva timp. Așteptăm acum să se găsească investiții pentru a se redeschide”, spune bărbatul cu speranță.
Câte o pisică pentru cei care trec podul
Mergem pe drumul pustiu spre pod, unde la intrare suntem întâmpinați de câțiva câini care ne latră cu răutate, dar care se potolesc la scurt timp. Câinii aparțin postului de pacificatori, în preajma căruia stă o blindată cu steagul Rusiei și cu tunul îndreptat spre Gura Bâcului. Pacificatorii cu kalașnikovurile pe braț se distrează hrănind o duzină de pisici, cred că sunt vreo 20 la număr. O poză cu pacificatori hrănind pisici drăguțe de toate culorile ar avea succes pe rețelele de socializare, însă nu avem voie să fotografiem nimic în preajma postului. Unul dintre, pacificatori, auzind că ne mirăm de numărul pisicilor, ne îndeamnă să ne luăm câte unul acasă. „Sigur, la întoarcere”, râdem.
Podul e părăginit, peste tot sunt ierburi și copaci de cătină, marcajele sunt spălăcite, suprafața e acoperită cu prundiș. Ni se descoperă un peisaj mai curând propriu unui film postapocaliptic cu zombie. În depărtare chiar vedem o siluetă care merge spre noi parcă șchiopătând. Ajunsă mai aproape, silueta aparține unei femei care merge agale și duce în mâna dreaptă o eșarfă maro ce flutură în vânt.