Mitul „statalității moldovenești” (3)

Marele istoric ieșean A.D. Xenopol făcea distincția dintre faptele ce se desfășoară în natură, pe care le definește ca fiind „de repetiție” (pentru că pot fi reproduse în condiții de laborator), și faptele istorice, adică „de succesiune” (care nu mai pot fi reproduse în aceleași condiții). Pornind de la această aserțiune, vom înțelege mai ușor de ce atât refacerea, cât și însăși „statalitatea moldovenească” a fost și este un mit.

Istoricul A. D. Xenopol. Sursa foto
Istoricul A. D. Xenopol. Sursa foto

Firește, nimeni nu neagă că în trecut a existat un stat cu denumirea de „Moldova”. În același timp, însă, termenul respectiv nu a fost unicul utilizat, deopotrivă în interior și în exterior. Titulatura domnilor moldoveni din secolul XV, indicată în hrisoavele lor slavone, în inscripțiile de pe broderii, cuprindea adesea cuvântul Moldovlahia, drept numele statului. În unele izvoare străine, Moldova apare ca Valahia Minor, alteori ca Valahia Major (în funcție de întinderea teritorială și importanța geostrategică pentru cancelariile emitente). Otomanii, urmând propriul lor exemplu (se considerau urmașii lui Osman I), au denumit statul medieval „moldovenesc” – Bogdania, după numele dinastiei fondatoare. Într-o scrisoare a lui Ștefan cel Mare către dogele Veneției, din 1477, se utilizează de două ori sintagma „l’altra Vlachia”, adică „cealaltă Țară Românească”, pentru a desemna statul de la sud de Carpați, fapt ce demonstrează că în viziunea domnului și Moldova era o țară românească.

Predilecția unora de a găsi răspunsuri în trecut la dilemele prezentului, denotă diletantism. A considera „statalitatea moldovenească” ca fiind un fenomen istoric etern și continuu reprezintă dovada mediocrității, dacă nu chiar a imbecilității. De dragul inventării „națiunii multiseculare moldovenești” se interpretează tendențios sursele, se evidențiază unele personalități în detrimentul altora și se falsifică faptele. Moldova lui Ștefan cel Mare nu mai era aceeași nici la 70 de ani după moartea sa, cu atât mai puțin astăzi. Urcarea la domnie a lui Petru Șchiopu (la 1574), fratele domnului muntean Alexandru al II-lea Mircea, cu sprijinul oștilor otomane, a întrerupt tradiția dinastică a Bogdăneștilor (inclusiv ramura Mușatinilor). Perindarea la tron a diferitor familii boierești (Movileștii, Cantemireștii, ș.a.), frecventa mazilire a domnilor pământeni, încununată cu instaurarea regimului turco-fanariot, precum și satisfacerea pretențiilor teritoriale ale Imperiilor Habsburgic și Țarist, prin anexarea Bucovinei (1775) și a Basarabiei (1812), au modificat definitiv statutul juridic al Țării Moldovei. Cu alte cuvinte, statul medieval „moldovenesc” nici nu a reușit să se fortifice, că s-a și pomenit sub suzeranitate otomană pasivă, apoi activă, după care – sub protectorat rusesc și într-un final – sub garanția colectivă a marilor puteri.

În condițiile în care toate cetățile de scaun (Baia, Suceava, Iași), principalele ctitorii mănăstirești și bisericești (Putna, Voroneț, Trei Ierarhi), cele mai multe centre administrativ-teritoriale, precum și râul de la care provine denumirea statului se află în dreapta Prutului, oricare altă entitate statală în afară de România nu poate fi considerată succesoarea de drept a Principatului Moldovei. Nici măcar Republica Democratică Moldovenească și cu atât mai puțin statele artificial create de sovietici: RASSM și RSSM.

Țara Moldovei și-a încetat benevol existența odată cu Unirea din 1859, prin care două entități s-au contopit într-una singură. Cei care se pretează asupra restabilirii „statalității moldovenești” nu doar atentează la integritatea teritorială a României, dar și denaturează istoria. E ca și cum rușii și-ar dori să revină la cnezate, nemții – la peste 300 de state, italienii – la republici și regate, etc. Din fericire, faptele istorice nu mai pot fi reproduse nici măcar în laboratoarele Kremlinului.

Va urma…


CTEȘTE ȘI:

Mitul „statalității moldovenești” (1)

Mitul „statalității moldovenești” (2)

Mitul „statalității moldovenești” (4)

Mitul „statalității moldovenești” (5)

Mitul „statalității moldovenești” (6)

2 comentarii la „Mitul „statalității moldovenești” (3)”

Lasă un comentariu